Băsescu: Nu cred în zdrobirea inculpatului
Pe Facebook, fostul președinte și-a întărit afirmațiile critice referitoare la sistemul de justiție, făcute la B1 TV luni seară Fostul președinte Traian Băsescu a insistat că are încredere în Justiție,...
Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.
Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.
Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.
În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.
Pe Facebook, fostul președinte și-a întărit afirmațiile critice referitoare la sistemul de justiție, făcute la B1 TV luni seară Fostul președinte Traian Băsescu a insistat că are încredere în Justiție,...
Rusia vrea să destabilizeze situația din sudul Ucrainei, nu doar cu armele, ci și prin metode propagandistice, partidele proruse fiind un exemplu în acest sens. Partidele proruse din sudul Ucrainei...
Întors acasă după interviul cu Traian Băsescu de la B1tv, m-am apucat de scris pe cristoiublog.ro, supus normei – autoimpuse în urmă cu an și ceva – de a nu...
Omul de afaceri Dumitru Bucşaru va fi cercetat sub control judiciar în dosarul în care este cercetat pentru bancrută frauduloasă, după ce Tribunalul Ilfov a admis, printr-o decizie definitivă, cererea...
Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că "modul în care se face justiţie în ultimele şase luni de către unii procurori" nu este o "justiţie credibilă pe termen lung". "Eu cred...
Emisiunea de luni seară, moderată de Sabin Orcan, și al cărei invitat a fost fostul președinte al României, Traian Băsescu, a adus postului B1 TV o audiență masivă, care l-a...
Livia Stanciu a arătat că nu înțelege logica afirmațiilor lui Traian Băsescu făcute aseară la televizor și că un fost președinte de stat ar trebui să reprezinte un model comportament...
Invitat ieri seară la postul B1 Tv, fostul președinte Traian Băsescu a vorbit despre problemele pe care ginerele său, Radu Pricop, le are cu Justiția, afirmând că acesta a intrat...
Națiunile fac tot ce le stă în putere ca să-i nimicească pe oamenii mari, pe cei capabili să riposteze cu forță în situații limită, spunea Baudelaire, el însuși victima unui...
Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, că fostul președinte Traian Băsescu "nu a plătit încă pentru cea ce a făcut României în mandatele sale și că în opinia sa...
Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, în această seară, despre problemele pe care ginerele său, Radu Pricop, le are cu justiția, afirmând că Ioana Băsescu nu era măritată, în 2013,...
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu a declarat luni că, ”pentru noi, totul este pierdut acum în Republica Moldova”, adăugând că ţării noastre nu ar trebui să îi fie teamă...
Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit despre situația critică în care se află regiunea de lângă România, explicând că Rusia nu se va opri până nu va cuceri sudul Ucrainei,...
Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit despre oamenii care l-au huiduit la intrarea în clădirea postului B1Tv, afirmând că „sunt oamenii lui Voiculescu”. Invitat la emisiunea „X-press”, Traian Băsescu a...
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, este invitatul special al jurnalistului Sabon Orcan, luni, de la ora 19:00, la postul B1 TV. Fostul şef al statului va vorbi despre cum...
Inspecţia Judiciară din cadrul CSM a stabilit că fostul preşedinte Traian Băsescu a încălcat independenţa Justiţiei ca urmare a unui mesaj postat pe pagina sa de Facebook. Mesajul lui Traian...
Jurnalistul Sabin Orcan va realiza în această săptămână între orele 19:00 – 21:00 o emisiune de două ore în cadrul căreia îl va avea luni ca invitat pe fostul președinte...
Preşedintele Klaus Iohannis, fostul preşedinte Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au transmis astăzi mesaje de felicitare cu ocazia Floriilor şi a Paştelui catolic. "Tuturor celor care serbează astăzi Paștele...
Fostul preşedinte Traian Băsescu a transmis un mesaj de felicitare tututor persoanelor care îşi sărbătoresc astăzi, de Florii, ziua de nume. "La mulţi ani celor care îşi sărbătoresc ziua onomastică...
Fostul preşedinte Traian Băsescu a mers împreună cu Nicolae Timofti în oraşul Soroca, unde au vizitat biserica "Sfinţii Martiri Brîncoveni" şi Cetatea Soroca. Traian Băsescu a publicat pe Facebook un...