SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Noi imagini terifiante cu DEZASTRUL de la Mecca. Inginerii spun că macaraua a fost construită PERFECT: "A fost mâna lui Dumnezeu". Firma familiei lui Bin LADEN deţinea macaraua VIDEO

Noi imagini terifiante cu DEZASTRUL de la Mecca. Inginerii spun că macaraua a fost construită PERFECT: "A fost mâna lui Dumnezeu". Firma familiei lui Bin LADEN deţinea macaraua VIDEO

Cel puţin 107 persoane au murit, iar alte 238 au fost rănite după prăbuşirea macaralei prin acoperişul Marii Moschei de la Mecca, conform bilanţului anunţat sâmbătă de autorităţile saudite. Marea...

RUSIA va continua să trimită echipament militar Siriei, anunţă ministrul de externe

RUSIA va continua să trimită echipament militar Siriei, anunţă ministrul de externe

Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, a anunţat că Rusia va continua să livreze echipament militar către Siria. "Au avut loc livrări de echipament militar, (livrările) au loc în...

VIDEO INTERVIU de excepţie. Donald Trump, luat la întrebări de CLONA sa

VIDEO INTERVIU de excepţie. Donald Trump, luat la întrebări de CLONA sa

Donald Trump, candidat în cursa pentru preşedinţia Statelor Unite ale Americii s-a ironizat pe el însuşi, după ce Jimmy Fallon, deghizat în Trump, i-a luat un interviu acestuia. Cei doi...

Moscova avertizează: Nu există o alternativă la regimul sirian

Moscova avertizează: Nu există o alternativă la regimul sirian

Kremlinul a estimat sâmbătă că nu există o "alternativă" la regimul sirian pentru a lupta contra organizației Statul Islamic (SI), respingând criticile președintelui SUA Barack Obama asupra strategiei Rusiei în...

Poker în Orient: Putin aruncă pe masă arma nucleară | SERIAL EVZ - "Teatre de operaţiuni"

Poker în Orient: Putin aruncă pe masă arma nucleară | SERIAL EVZ - "Teatre de operaţiuni"

Rusia este prima țară din afara Orientului Mijlociu care a debarcat trupe terestre în Siria. Liderul de la Kremlin este decis să preia inițiativa jocului în zonă. El a trimis...

Nu este Assad, ci jihadiștii. Oficial american: „ISIS produce și folosește arme CHIMICE în Irak și Siria!”

Nu este Assad, ci jihadiștii. Oficial american: „ISIS produce și folosește arme CHIMICE în Irak și Siria!”

Există o convingere tot mai mare în rândurile administrației americane că Statul Islamic fabrică și utilizează armament chimic în Irak și Siria, a declarat pentru BBC un oficial de la...

Viesparul RELIGIOS din Yemen - Al doilea mare FRONT unde se joacă soarta Orientului Mijlociu

Viesparul RELIGIOS din Yemen - Al doilea mare FRONT unde se joacă soarta Orientului Mijlociu

Combinația de alianțe și rivalități contra naturii fac din Yemen o adevărată bombă cu ceas, care poate detona întreaga lume. Un bun cunoscător al realităților din Arabia Saudită afirma:  „Pentru...

Rapoartele serviciilor de informații americane sunt COSMETIZATE pentru ca ISIS să pară mai SLABĂ decât în realitate

Rapoartele serviciilor de informații americane sunt COSMETIZATE pentru ca ISIS să pară mai SLABĂ decât în realitate

Zeci de analiști care lucrează la Centrul de Comandă al US Army (CENTCOM) s-au plâns că rapoartele lor despre ISIS au fost modificate, pentru ca organizația jihadistă să pară mai...

Cursa pentru Casa Albă: Donald Trump și Ben Carson se detașează!

Cursa pentru Casa Albă: Donald Trump și Ben Carson se detașează!

Donald Trump este primul candidat republican care sare de pragul de 30%. Neurochirurgul Ben Carson a înregistrat cea mai spectaculoasă creștere, potrivit ultimului sondaj CNN. Donald Trump a câștigat 8...

Rusia propune Statelor Unite să formeze împreună o coaliție împotriva ISIS

Rusia propune Statelor Unite să formeze împreună o coaliție împotriva ISIS

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, i-a propus miercuri omologului său american, John Kerry, constituirea unei coaliții internaționale antijihadiste. Alături de SUA și Rusia, din coaliției ar trebui să facă parte...

Vârsta n-are MILĂ. Cum arată acum Kelly din „Beverly Hills 90210”

Vârsta n-are MILĂ. Cum arată acum Kelly din „Beverly Hills 90210”

La începutul anilor `90, serialul Beverly Hills 90210 făcea furori în toată lumea, dar şi la noi în România, şi nu puţini sunt românii care au urmărit cu sufletul la...

Donald Trump îi BATE pe toți!

Donald Trump îi BATE pe toți!

Potrivit ultimelor sondaje, Donald Trump nu este doar cel mai bine plasat dintre candidații republicani, dar, într-o eventuală finală, el i-ar învinge pe toți candidații democrați. Un sondaj realizat de...

"Micul COŞMAR", Yak-130: Avionul rusesc care pune pe jar analiştii militari ai NATO | Galerie Foto

"Micul COŞMAR", Yak-130: Avionul rusesc care pune pe jar analiştii militari ai NATO | Galerie Foto

Faimosul Yak-130, avion de antrenament pentru piloţii de vânătoare ruşi, este calificat drept un "mic coşmar" de specialişti americani, potrivit revistei bilunare americane The National Interest, citată de Sputniknews. Yak-130...

Ion Iliescu, luat la întrebări de UE despre presupusele centre CIA din România

Ion Iliescu, luat la întrebări de UE despre presupusele centre CIA din România

O delegaţie a Comisiei LIBE din Parlamentul European va veni la Bucureşti, în perioada 24-25 septembrie, urmând să aibă discuţii cu Ion Iliescu, Ioan Talpeş, Bogdan Aurescu, Tiberiu Niţu, dar...

Protecția datelor personale: acord între Statele Unite și UE

Protecția datelor personale: acord între Statele Unite și UE

Uniunea Europeană și Statele Unite au ajuns marți la un acord în ceea ce privește protecția datelor. Acesta va permite europenilor să sesizeze justiția americană în cazuri de utilizare abuzivă...

Oficialii europeni fac apel la negocieri cu președintele sirian pentru a pune capăt situației din Siria

Oficialii europeni fac apel la negocieri cu președintele sirian pentru a pune capăt situației din Siria

Tot mai mulţi lideri occidentali fac apel la negocieri cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, pentru a lupta împotriva grupării Stat Islamic şi a pune capăt războiului civil din Siria, din...

Dick Cheney: "Acordul NUCLEAR iranian este o NEBUNIE"

Dick Cheney: "Acordul NUCLEAR iranian este o NEBUNIE"

Dick Cheney, fostul vicepreşedinte american, a spus că acordul în dosarul nuclear iranian este o “nebunie” şi o “capitulare”. Acesta a fost semnat la Viena. "Acordul va permite înarmarea şi...

Editorial DEVASTATOR în Washington Post la adresa lui Obama: „Pantomima Indignării

Editorial DEVASTATOR în Washington Post la adresa lui Obama: „Pantomima Indignării

Un băiețel îmbrăcat în tricou roșu, zăcând pe plajă, este o tragedie. Peste 200.000 de morți în Siria, 4 milioane de refugiați și 7,6 milioane de persoane forțate să-și părăsească...

SECRETE DE LA "INFERNO". Ana Ularu şi Tom Hanks implicaţi în cascadori periculoase

SECRETE DE LA "INFERNO". Ana Ularu şi Tom Hanks implicaţi în cascadori periculoase

Românca a luat lecţii de box şi a învăţat să meargă cu motorul pentru a juca alături de actorul ce a primit de două ori Oscarul Tom Hanks este un...

O navă a marinei militare ruse a fost reperată în apropiere de un vas petrolier american

O navă a marinei militare ruse a fost reperată în apropiere de un vas petrolier american

O navă a marinei militare ruse a fost reperată în apropierea unui vas contractat de compania americană Shell Oil Company pentru activităţi de prospecţiuni şi explorare a petrolului în regiunea...