SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Iranul, încolțit cu avioane și nave de război! Strategia noului secretar al Apărării din SUA

Iranul, încolțit cu avioane și nave de război! Strategia noului secretar al Apărării din SUA

Mark Esper a fost numit astăzi ca Secretar al Apărării SUA și a vorbit despre felul în care el crede că amenințarea iraniană poate fi neutralizată în disputele din zona...

Când scăpăm de vizele pentru SUA: „Apelez la răbdarea dumneavoastră”

Când scăpăm de vizele pentru SUA: „Apelez la răbdarea dumneavoastră”

Ambasadorul Hans Klemm le cere românilor să aibă răbdare deoarece deocamdată nu se simplifică procedura de acordare a vizelor pentru români, acest lucru depinde doar de decizia Congresului. Pentru românii...

Coreea de Nord „se joacă” de-a războiul. Ultima manevră a îngrozit toată planeta

Coreea de Nord „se joacă” de-a războiul. Ultima manevră a îngrozit toată planeta

Coreea de Sud a anunţat că Phenianul a tras două proiectile neidentificate, o informaţie confirmată de Washington care a precizat că este vorba dispozitive cu rază scurtă de acţiune, relatează...

Trump, noi măsuri radicale în relația cu Moscova. Decizia care poate declanșa oricând un război

Trump, noi măsuri radicale în relația cu Moscova. Decizia care poate declanșa oricând un război

SUA analizează posibilitatea de a sancţiona Rusia pentru sprijinul acordat preşedintelui venezuelan, Nicolas Maduro, căruia Washingtonul nu îi mai recunoaşte legitimitatea, a afirmat miercuri un oficial american cu rang înalt,...

Diplomații SUA din Cuba, loviți de o boală misterioasă. Creierul lor a suferit schimbări

Diplomații SUA din Cuba, loviți de o boală misterioasă. Creierul lor a suferit schimbări

Mai mulți diplomați americani și canadieni din Havana s-au plâns în perioada decembrie 2016- mai 2018 de probleme de sănătate. Simptomele erau cam aceleași - probleme de echilibru, tulburări ale...

SUA se pregătesc de un război fantomă cu Rusia. Comandourile umbrelor în România

SUA se pregătesc de un război fantomă cu Rusia. Comandourile umbrelor în România

1400 de comandouri americane și aliate au participat la exerciții și la operațiuni secrete în cadrul unei misiuni de luptă contra amenințărilor schimbătoare ale Rusiei. Echipe ale US Army Special...

Ce face Sorina în SUA? Ultimele imagini cu fetița au ajuns virale

Ce face Sorina în SUA? Ultimele imagini cu fetița au ajuns virale

Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, a plecat din România și a ajuns în SUA la casa familiei sale adoptive. Sorina ajuns cu bine în Statele Unite ale Americii...

România, conflict cu SUA şi Israelul? Culisele unei candidaturi „nucleare”

România, conflict cu SUA şi Israelul? Culisele unei candidaturi „nucleare”

O analiză a jurnaliştilor de la cotidianul israelian de limbă engleză Jerusalem Post scoate în evidenţă însă un aspect trecut cu vederea, la entuziasmul difuzării ştirii Reuters în presa din...

Șoc! FBI acuzații grave la adresa Rusiei. Reîncepe „războiul rece”

Șoc! FBI acuzații grave la adresa Rusiei. Reîncepe „războiul rece”

Rusia continuă să reprezinte o ameninţare pentru alegerile americane, a avertizat marţi directorul FBI, Christopher Wray, cu mai puţin de un an şi jumătate înainte de următoarele alegeri prezidenţiale din...

Turbulențe în Golf! O nouă dronă a fost doborâtă

Turbulențe în Golf! O nouă dronă a fost doborâtă

O navă a marinei SUA s-ar putea să fi doborât o a doua dronă iraniană în strâmtoarea Ormuz săptămâna trecută, a declarat marţi un responsabil american, adăugând că armata nu...

Noi dezvăluiri în cazul Sorina. Mama fetiței nu a mai rezistat și a spus totul

Noi dezvăluiri în cazul Sorina. Mama fetiței nu a mai rezistat și a spus totul

Mariana Șărămăt, fosta asistentă maternală care a crescut-o pe Sorina, a făcut noi declarații după plecarea din țară a fetiței, alături de părinții adoptivi. „Nu pot să cred că după...

Sorina a ajuns în SUA. Ce fotografie au trimis părinții adoptivi ai fetiței din Baia de Aramă

Sorina a ajuns în SUA. Ce fotografie au trimis părinții adoptivi ai fetiței din Baia de Aramă

Sorina, fetița din Baia de Aramă al cărei caz a stârnit controverse aprinse în spațiul public, a ajuns în SUA, împreuna cu familia adoptivă. Jurnaliștii de la ziariștii.com au primit...

Stop joc pentru Assange! Va fi extrădat în SUA și va muri în închisoare

Stop joc pentru Assange! Va fi extrădat în SUA și va muri în închisoare

Secretarului de Stat american Mike Pompeo a anunţat, duminică, că fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, va fi extrădat în Statele Unite de către guvernul Marii Britanii și riscă o pedeapsă istorică:...

Caporalul Desmond Doss, soldatul fără arme, eroul Americii

Caporalul Desmond Doss, soldatul fără arme, eroul Americii

Desmond Doss este un erou american, primul obiector de conștiință care a primit Medalia de onoare pentru că a salvat 75 de oameni în timpul bătăliei de la Okinawa, fiind...

Mutarea lui Trump poate genera un adevărat scandal. „Trimisul special” într-o zonă care este la un pas de război

Mutarea lui Trump poate genera un adevărat scandal. „Trimisul special” într-o zonă care este la un pas de război

Jared Kushner, consilierul special şi ginerele preşedintelui SUA, va reveni în Orientul Mijlociu la sfârşitul lunii iulie pentru discuţii despre planul SUA vizând soluţionarea conflictului israeliano-palestinian, conform unui înalt oficial...

SUA se înarmează din Israel. Ce tip de armament cumpără americanii

SUA se înarmează din Israel. Ce tip de armament cumpără americanii

Departamentul american al Apărării a anunțat că dorește să achiziţioneze drone de atac autodestructibile fabricate de o companie israeliană. Acestea ar urma să fie utilizate strict în operaţiuni speciale. Cotidianul...

Sorina a părăsit România! „Dacă dispare, e vina lor! Ce suflet au?!” Breaking News

Sorina a părăsit România! „Dacă dispare, e vina lor! Ce suflet au?!” Breaking News

Sorina, fetița a căreia adopție a pus pe jar toată România, a părăsit Romania duminică dimineață, informează Antena 3. Cazul adopției Sorina a ținut cu sufletul la gură toată România...

Costurile unui război cu Iranul! Piaţa mondială a petrolului şi economia ar intra în recesiune

Costurile unui război cu Iranul! Piaţa mondială a petrolului şi economia ar intra în recesiune

Tensiunile cresc în Golful Persic în urma capturării navei britanice de către pasdaranii iranieni. Acesta este un episod care are loc pe o linie imaginară formată dintr-o escaladare continuă a...

Acuzații incredibile la adresa soților Săcărin! A fost lansată o teorie cutremurătoare

Acuzații incredibile la adresa soților Săcărin! A fost lansată o teorie cutremurătoare

Mariana Șărămăt a depus la DIICOT Mehedinți, pe 3 august 2018, o plângere penală de 15 pagini. Asistenta maternală a Sorinei se descria drept victima intereselor oculte ale unei mafii...

Claudiu Manda îl imită pe Donald Trump. Cum își dorește europarlamentarul să salveze PSD

Claudiu Manda îl imită pe Donald Trump. Cum își dorește europarlamentarul să salveze PSD

Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a transmis un mesaj de mobilizare către colegii săi de partid. Manda le-a spus prin intermediul rețelelor de socializare care sunt pașii de urmat pe viitor...