SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Fratele interlopului Tudor Florian, zis “Rechinu”, arestat de FBI

Fratele interlopului Tudor Florian, zis “Rechinu”, arestat de FBI

Autoritățile din SUA l-au arestat, în Mexic, pe Claudiu Martin Florian, fratele temutului interlop Tudor Florian, zis “Rechinu”, capturat în luna iulie, fiind acuzat că a condus o rețea internațională...

Izolarea Turciei și jocul de șah SUA-Rusia din Consiliul de Securitate al ONU

Izolarea Turciei și jocul de șah SUA-Rusia din Consiliul de Securitate al ONU

Operațiunea militară turcă din Nord-Estul Siriei, în zona kurdă, a început să acumuleze victime, să exceadă limitele anunțate inițial, ale zonei de securitate turco-americane și să se transforme tot mai...

Pentagonul a ajuns să se apere de Turcia, aliat NATO

Pentagonul a ajuns să se apere de Turcia, aliat NATO

Washington a amenințat că americanii se vor apăra chiar și împotriva unui aliat NATO de cursă lungă cum este Turcia. În timp ce armata turcă, fără mandat ONU și o...

Putin a pus ținta NUCLEARĂ pe România. „E o amenințare pentru noi”

Putin a pus ținta NUCLEARĂ pe România. „E o amenințare pentru noi”

Într-un interviu acordat posturilor de televiziune arabe Al Arabiya, Sky News Arabia şi RT Arabic, care a fost difuzat duminică, preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că preşedintele american Donald...

Avertisment pentru Iran. SUA trimit mii de soldați în Arabia Saudită

Avertisment pentru Iran. SUA trimit mii de soldați în Arabia Saudită

Șeful Pentagonului a autorizat „desfășurarea de forțe americane” în Arabia Saudită. După întăririle trimise în Orientul Mijlociu în luna mai, atunci după anunțul trimiterii în Arabia Saudită a unei baterii...

Încă o tragedie lovește SUA! Au fost dați dispăruți. Autoritățile au intervenit de urgență

Încă o tragedie lovește SUA! Au fost dați dispăruți. Autoritățile au intervenit de urgență

O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte trei sunt date dispărute după prăbuşirea sâmbătă a unui hotel în construcţie în centrul oraşului New Orleans (statul Louisiana), au anunţat autorităţile americane,...

Teroare în SUA. Focuri de armă, la întâmplare, soldate cu victime

Teroare în SUA. Focuri de armă, la întâmplare, soldate cu victime

Un bărbat a deschis focul sâmbătă dimineaţă într-o biserică dintr-un mic oraş din New Hampshire, în nord-estul Statelor Unite, rănind două persoane înainte de a fi reţinut. Forţele de ordine...

UPDATE: Atacuri terifiante în plină stradă. SUA, cutremurate de un nou măcel. Morți și răniți în New York

UPDATE: Atacuri terifiante în plină stradă. SUA, cutremurate de un nou măcel. Morți și răniți în New York

Focuri de armă mortale au avut loc sâmbătă dimineață în cartierul Brooklyn din New York. Patru persoane au murit și trei au fost rănite. Update: Din primele relatări, cel puţin...

Pravda plânge cu lacrimi de crocodil: Unitatea secretă a GRU? Ar fi mare păcat dacă...

Pravda plânge cu lacrimi de crocodil: Unitatea secretă a GRU? Ar fi mare păcat dacă...

"Unitatea secretă GRU: este păcat dacă nu există!", așa se intitulează un articol publicat de ziarul Pravda.ru, o publicație online apropiată de Kremlin și serviciile de informații rusești, cunoscută pentru...

Erdogan continuă atacurile militare în Siria. Trump ameninţă: „vom anihila!”

Erdogan continuă atacurile militare în Siria. Trump ameninţă: „vom anihila!”

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, a afirmat, vineri, că ţara sa nu va opri operaţiunea pe care o desfăşoară în Siria împotriva miliţiilor kurde susţinute de Occident „Puţin contează ce...

Alertă internațională! SUA intervine împotriva Turciei. Războiul din Siria ia amploare

Alertă internațională! SUA intervine împotriva Turciei. Războiul din Siria ia amploare

Mark Esper, ministrul american al apărării a declarat că SUA se opun ferm operațiunii Turciei în Siria. Ministrul american al apărării, Mark Esper, a declarat că Washingtonul „se opune ferm"...

Legătura dintre Trump și Putin. Anunțul a fost făcut astăzi

Legătura dintre Trump și Putin. Anunțul a fost făcut astăzi

Preşedintele american Donald Trump l-a anunţat vineri pe ambasadorul SUA în Rusia, în persoana lui John Sullivan actualul adjunct al secretarului de stat. Dacă va fi confirmat de Senat, John...

Adio, „pietonule spațial”! Doliu internațional! A murit primul om care „a plutit” în spațiu!

Adio, „pietonule spațial”! Doliu internațional! A murit primul om care „a plutit” în spațiu!

Cosmonautul rus Alexei Leonov, primul om care a zburat în spațiu şi comandantul primei misiuni spaţiale comune a URSS şi Statelor Unite, a murit astăzi. La 85 de ani, trupul...

Scandal diplomatic SUA-Marea Britanie. Declarația lui Trump a stârnit furia englezilor

Scandal diplomatic SUA-Marea Britanie. Declarația lui Trump a stârnit furia englezilor

Acolo se conduce pe partea stângă, a spus Trump în apărarea unei femei, cetătean american, care a făcut un accident pe străzile Londrei. Un incident diplomatic s-a iscat din pricina...

Alertă la Pentagon. Avion de luptă al US Air Force, făcut praf!

Alertă la Pentagon. Avion de luptă al US Air Force, făcut praf!

Nu întotdeauna tot ce zboară se și ...comportă cum trebuie, dacă vorbim despre avioanele de luptă fără echipaj ale Forțelor Aeriene americane. Un astfel de vehicul a fost produs de...

Dezamăgire mare printre fani. Ionuț Dolănescu ne părăsește...

Dezamăgire mare printre fani. Ionuț Dolănescu ne părăsește...

Cântăreţul de muzică populară Ionul Dolănescu a anunţat că va anula mai multe spectacole deoarece trebuie să plece neapărat în SUA, unde va da „examenul” pentru obținerea cetățeniei americane. „Îmi...

Trump are nevoie de militari! Chiar și românii pot ajunge în US Army. Condițiile

Trump are nevoie de militari! Chiar și românii pot ajunge în US Army. Condițiile

Academia Militară a Forțelor Aeriene SUA recrutează tineri din Republica Moldva care doresc să urmeze o carieră militară internațională Oportunitate pentru tinerii din Republica Moldova care doresc o carieră militară...

Operatorii ruşi de la Centrul de Informaţii au băut şampanie şi au spus la unison după victoria lui Trump: „Am făcut America fantastică”

Operatorii ruşi de la Centrul de Informaţii au băut şampanie şi au spus la unison după victoria lui Trump: „Am făcut America fantastică”

Noi dezvăluiri publicate de Bloomberg arată cum operatorii de la Kremlin au deschis șampanie când Donald Trump a câștigat președinția în 2016. În raportul Comitetului de Informații al Senatului, se...

Criminal la 9 ani! E incredibil ce a putut face acest copil... Sunt 5 victime

Criminal la 9 ani! E incredibil ce a putut face acest copil... Sunt 5 victime

Cinci persoane, din care 3 copii, au fost omorâte de un băiat în vârstă doar de 9 ani, din statul Illinois, SUA Tragedie cumplită! Cinci persoane, din care 3 copii,...

Se resetează jocul politic în SUA! Campanie plină de suspans pentru Democrați

Se resetează jocul politic în SUA! Campanie plină de suspans pentru Democrați

Fostul vicepreședinte al Statelor Unite, Joe Biden, a fost depășit în sondajele pentru alegerile primare ale Partidului Democrat , pentru prima dată, de  Elizabeth Warren. Campanie plină de suspans în desemnarea...