SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

SUA îi fac un „cadou” suplimetar lui Putin. Decizia care cutremură mapamondul

SUA îi fac un „cadou” suplimetar lui Putin. Decizia care cutremură mapamondul

Donald Trump urmează să anunțe intenția de a ieși din tratatul Open Skies O inițiativă care deja a fost condamnată de democrații din Congres.  Decizia de a părăsi tratatul -...

Cutremurător. A recunoscut tot! A devenit cel mai mare ucigaș în serie din istorie

Cutremurător. A recunoscut tot! A devenit cel mai mare ucigaș în serie din istorie

Samuel Little, în vârstă de 79 de ani, a fost catalogat de FBI drept cel mai mare criminal în serie din istoria Statelor Unite ale Americii. El a recunoscut că...

Cod roșu! SUA trimite armata în România. Ce a decis Trump

Cod roșu! SUA trimite armata în România. Ce a decis Trump

Departamentul Armantei americane a anunțat marți cel mai mare exercițiu militar în Europa din ultimii 25 de ani. Exercițiul, denumit DEFENDER-Europa 20, va spori pregătirea strategică și interoperabilitatea prin verificarea...

Americanii s-au înțeles cu rușii. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Americanii s-au înțeles cu rușii. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

O să se înţeleagă ruşii cu americanii şi de data asta. S-au înţeles deja pe sema Siriei şi americanii s-au retras. Dacă o să ne prindă coada în uşă, o...

Alertă la Casa Regală! Vestea bombă vine din SUA

Alertă la Casa Regală! Vestea bombă vine din SUA

Alertă la Casa Regală britanică! Potrivit unor surse, Thomas Markle, este gata să sosească în Marea Britanie pentru a-și apăra decizia de a da scrisoarea privată a ducesei de Sussex...

SUA sperie omenirea cu submarinul nuclear! Rusia și China, puse la respect

SUA sperie omenirea cu submarinul nuclear! Rusia și China, puse la respect

Marina americană a botezat cel mai nou submarin de atac rapid, alimentat cu energie nucleară. Viitorul USS Oregon, din clasa Virginia, este arma cu care marina americană va domina mările...

Începe RĂZBOIUL! America stă deoparte, deși e vorba de o țară NATO

Începe RĂZBOIUL! America stă deoparte, deși e vorba de o țară NATO

Turcii au cumpărat arme de ultimă generație de la ruși și vor să le testeze cât mai repede în lupte reale. Cel mai bun prilej și câmp este în nordul...

A fost închis pentru 3 crime, dar a mai recunoscut 90! Cel mai sinistru criminal din istoria SUA

A fost închis pentru 3 crime, dar a mai recunoscut 90! Cel mai sinistru criminal din istoria SUA

Samuel Little a mărturisit nu mai puțin de 93 de asasinate în SUA. 50 au fost deja confirmate. Samuel Little execută o condamnare la închisoare pe viață, din 2014, când...

Atac armat în SUA. Cel puțin 4 morți și 5 răniți

Atac armat în SUA. Cel puțin 4 morți și 5 răniți

Patru persoane și-au pierdut viața în urmă unui conflict armat dintr-un bar din Kansas, SUA Un incident sângeros a avut loc sâmbătă noaptea într-un bar din Kansas City, SUA!. Patru...

Fostul șef CIA trage semnalul de alarmă! „A putut corupe instituţiile şi legile ţării”

Fostul șef CIA trage semnalul de alarmă! „A putut corupe instituţiile şi legile ţării”

John Brennan, fost director al CIA, și-a exprimat îndoiala că președintele Trump va asigura stabilitatea SUA. Fostul director al CIA John Brennan, cunoscut pentru criticile sale virulente la adresa lui...

Mișcări militare în aproprierea României! SUA, răspuns prompt în Europa

Mișcări militare în aproprierea României! SUA, răspuns prompt în Europa

Mike Pompeo, secretarul de stat american, şi Nikos Dendias, ministrul grec de externe, au semnat sâmbătă, la Atena, un acord de cooperare în domeniul apărării. Acordul extinde semnificativ prezenţa militară...

La un pas de război! Ultimatum militar pentru SUA. Armata este pregătită

La un pas de război! Ultimatum militar pentru SUA. Armata este pregătită

Turcia amenință din nou cu lansarea unei operațiuni la sol și în aer în nordul Siriei, președintele turc Recep Tayyip Erdogananunțand sâmbătă că armata turcă este pregătită să acționeze împotriva miliţiilor kurde...

Amenințare pentru Donald Trump! Cum stau în sondaje cei care vor să-i ia locul

Amenințare pentru Donald Trump! Cum stau în sondaje cei care vor să-i ia locul

Americanii se pregătesc de alegerile prezidențiale! Anul viitor vor avea loc, însă până atunci, tabăra democrată trebuie să-și aleagă candidatul. În acest sens, iată cum stau în sondaje și câți...

Doliu în muzică! A pierdut lupta cu cancerul

Doliu în muzică! A pierdut lupta cu cancerul

Actrița și cântăreața de culoare americană  Diahann Carroll a murit vineri, la vârsta de84 de ani, după o grea suferintă Doliu în lumea filmului american! După o luptă de mai mulți ani...

China și Rusia, război economic în apropierea României! SUA, mișcări de ultim moment

China și Rusia, război economic în apropierea României! SUA, mișcări de ultim moment

China și Rusia încearcă să își extindă influența în Europa, în special în zona de est, spune secretarul de stat american, Mike Pompeo.  China și Rusia încearcă să își extindă...

Alertă la Facebook! Guvernul SUA a intervenit. Acuzații de terorism

Alertă la Facebook! Guvernul SUA a intervenit. Acuzații de terorism

Planurile Facebook de a codifica serviciile sale de mesagerie au fost criticate de mai mulți oficiali de rang înalt din SUA, Australia și Marea Britanie, aceștia motivând că decizia ar...

Operațiunea Arctic Anvil. Final horror în noapte pentru parașutiștii lui Trump

Operațiunea Arctic Anvil. Final horror în noapte pentru parașutiștii lui Trump

Parașutiștii Brigăzii a patra a Diviziei 25 Infanterie din US Army au trecut literalmente pe lângă moarte Această unitate cu sediul în Alaska a fost solicitată pentru un exercițiu în...

Avertisment din SUA: Atenție la „trolii ruși” și „mita chinezească”

Avertisment din SUA: Atenție la „trolii ruși” și „mita chinezească”

Mike Pompeo, șeful diplomaţiei americane, a criticat vineri influenţa nefastă a 'trollilor ruşi' şi a 'mitei chinezești' în cadrul etapei din Macedonia de Nord a turneului său în Balcani. Occidentul...

Moștenirea lui Elvis Presley a devenit principala atracție turistică din SUA

Moștenirea lui Elvis Presley a devenit principala atracție turistică din SUA

O vizită în SUA nu înseamnă doar destinații de shopping, parcuri de distracție sau plaje. Turismul american generează încasări de aproape 6 miliarde de dolari anual, conform datelor publicate în...

SUA a găsit arma cu care să nu mai piardă războaiele la sol

SUA a găsit arma cu care să nu mai piardă războaiele la sol

După problemele din ultimele războaie ale SUA, în care după raidurile aeriene de succes urma un lung șir de probleme la sol, a apărut soluția. Cea mai nouă super-armă americană...