Imaginarul eroic. La 11 decembrie 1941, Statele Unite au declarat război Germaniei naziste. Câteva zile mai târziu, președintele Roosevelt a numit comandantul șef al corpului expediționar în Europa: generalul David Dwight Eisenhower.

Citind fișa de prezentare, Hitler era să se sufoce de râs:

- Ăsta e ofițer de intendență? Cartofi, cizme, pături?

Dar ofițerii din Oberkommando des Heeres nu prea râdeau. Nu râdeau chiar deloc! Știau ei de ce: logistica decide victoria, iar nu eroul în uniformă cu fireturi, atacând cu sabia scoasă!

Cam acum 200 de ani, armatele europene au început să se organizeze în baza serviciului militar obligatoriu. Evident, ideea nu a stârnit entuziasm în rândul tinerilor vizați. Iar Statul a ripostat prin ample campanii propagandistice: uniforme înzorzonate, defilări, ceremoniale militare și, mai ales, exaltarea eroismului. Pentru cititorul român, e celebru tabloul lui Grigorescu, ”Atacul de la Smârdan”, pentru francezi, tabloul lui Gros, ”Bonaparte au pont d´Arcole” și așa mai departe.

Primul Război Mondial a ancorat acest imaginar eroic în realitatea convențională a hărților: zi de zi, jurnalele publicau, alături de imagini idealizate cu șarje la baionetă, hărți. Tot idealizate: cu roșu, teritoriul ocupat de inamic; cu albastru, teritoriul apărat de noi. Astfel, au fost solid implantate în percepția contemporanilor două idei false care persistă și azi: 1) bătălia se câștigă prin luptă corp-la-corp; 2) suprafața albăstriră de pe hartă arată cine a învins și cine a fost învins.

Mulți dintre cititori vor fi mirați să afle că aproape 90% dintre soldații care au luptat în războaiele din ultimul secol nu au omorât, de fapt, pe nimeni. Fiindcă e greu să omori pe cineva, privindu-l în ochi. Iar 75% dintre morții și răniții din războaiele secolului 20 s-au datorat artileriei. Pe bună dreptate, pe tunurile regelui Franței, Ludovic al XIV-lea, e scris: Ultima Ratio Regum. Ultimul argument al regilor. Dar înainte de a arunca în joc ultimul argument, trebuia să ai la îndemână penultimul argument: muniția. Tunul e inutil dacă nu are muniție la momentul potrivit, în cantitatea potrivită. 

Studiu de caz

Pe vremea lui Ludovic al XIV-lea, lucrurile erau simple: ajungea o căruță cu ghiulele și un cheson cu praf de pușcă. În secolul 21, lucrurile sunt mai complicate. Mult mai complicate!

Să privim deci o operațiune rusească, care de la Crăciun încoace ține prima pagină a ziarelor: ofensiva Pavlivka – Vuhledar. Două sate, cam cât Bobolia, respectiv Cocorăștii Căplii. Pe acest front de 5 kilometri luptă, de vreo 30 de zile, cele 6 batalioane ale Brigăzii 155 infanterie marină a Flotei ruse de Pacific: efectiv inițial circa 3.600 militari. Au luptat din greu și cu pierderi însemnate, fiindcă în ultimii 8 ani ucrainenii au avut tot timpul să fortifice acest aliniament. 

Dar nu asta ne interesează aici. Să aruncăm o privire asupra normativelor de consum ale Armatei ruse. Deci, o brigadă de arme întrunite în ofensivă, timp de 30 de zile: 24.000 de lovituri de 152 mm, 32.400 proiectile reactive de 122 mm și așa mai departe. Dar mai e nevoie și de motorină pentru mașinile de luptă: consumul mediu al tancului T-72 e de 1,4 litri pe minut! Totalul: 8.360 tone muniție de toate calibrele, 3.570 tone motorină și 180 tone subzistență. Și nu e totul: pentru a aduce toate acestea de la gara Doneț și până pe front, 31 de camioane Ural 4320 și 10 autocisterne ATZ-7.5 au trudit 40 de zile și nopți, consumând 1.240 tone motorină. Și acum totalul: 13.350 t. furnituri, pentru două sătuce care nici nu apar pe hărțile rutiere! Adică zece trenuri a 20 de vagoane, venite tocmai de la depozitele din Novorosiisk, cale de 367 km.

Nu e de mirare că Armata rusă se descurcă greu. În decembrie, în primele zile ale bătăliei, The New York Times a publicat un reportaj despre Brigada 155 infanterie marină și frontul de la Pavlivka: „le lipsesc hrana, hărțile, materialele sanitare de primă necesitate... e lipsă de muniție. Un soldat ne spune: Ăsta nu e război. E distrugerea poporului rus de către proprii săi comandanți.”

Puncte nodale

Deci soarta bătăliei depinde de capacitatea de a aduce pe linia frontului mii, zeci de mii de tone de muniție, motorină, subzistență. Iar asta depinde de o serie de puncte nodale logistice: gări, triaje, linii de cale ferată, poduri, șosele pe care se scurg spre front, zi de zi și noapte de noapte, sute de camioane și autocisterne. Asta vede ochiul militarului pe hartă. Iar mintea sa calculează: dacă pentru o brigadă desfășurată între acele sate amărâte a fost nevoie de 13.350 t. materiale, pentru o ofensivă măreață, cu 300.000 de militari, cum ar fi sperat Kremlinul să organizeze cât de curând pe direcția Kiev, ar fi fost nevoie de minim un milion de tone!

Și aceasta este, de fapt, cheia bătăliei. Un asemenea volum de materiale nu poate fi adus numai pe șosea, fie și fiindcă Armata rusă a pierdut 2.250 dintre cele 3.000 de camioane de care dispunea inițial. Iar acestea nu pot fi înlocuite cu camioane civile: nu fac față noroaielor Ucrainei, în care și tancurile Wehrmacht-ului s-au împotmolit acum 80 de ani.

Logistica ar trebui adusă pe calea ferată. Dar care cale ferată? Magistrala feroviară nu mai coboară mai jos de Doneț, nu mai ajunge la frontul din Zaporojie și la malul stâng al Niprului, spre Crimeea. Sau mai precis ar putea ajunge, dar se află în bătaia artileriei ucrainene. Iar zecile de batalioane rusești de pe acest front de peste 500 km. sunt aprovizionate cu pipeta, pe șoseaua M14, care coboară de-a lungul litoralului vestic al Mării de Azov. Deci nu se pune problema unei ”vaste ofensive de primăvară spre Kiev”, până când liniile ucrainene, ținute de Brigada 72, nu sunt împinse 30 – 40 km. spre vest, dincolo de raza de acțiune a artileriei grele. Acesta a fost obiectivul ofensivei Pavlivka – Vuhledar – iar acest scop nu a fost atins. Ceea ce a determinat abandonarea ideii, la cererea insistentă a gl. lt. Zabit Heirbekov, locțiitorul pentru logistică al șefului Marelui Stat Major rus. În prezent se pregătește altă ofensivă, plecând din nordul provinciei Luhansk, zona Kreminna – Liman, scopul fiind limitat: nu Kievul, ci degajarea magistralei feroviare spre Crimeea. Precum declară ministrul ucrainean al Apărării, Oleksi Reznikov: „invadatorii ... se vor deplasa în direcția Zaporojie pentru a extinde coridorul terestru spre Crimeea”. Succesul e tot îndoielnic, dar gestul contează: astfel, la Kremlin se marchează comemorarea a un an de mărețe înfrângeri...

IDCC, mâna nevăzută

Dar cum stau ucrainenii cu logistica? Dacă spatele frontului rusesc se întinde până la garnizoanele Flotei de Pacific, spatele frontului ucrainean se întinde până în Pakistan și Australia. În Germania, la Frankfurt, funcționează centrul logistic care asigură implementarea coordonată a celor convenite în Conferințele Ramstein: IDCC,  International Donor Coordination Center. IDCC  funcționează în regim de secret total. Dar, la început de an, Armata SUA ține bilanțuri. Zilele trecute a avut loc bilanțul U.S. Transportation Command, care a publicat următorul grafic:

Peste 1 milion de lovituri de artilerie. Peste 200 de milioane cartușe. 142.000 de tone de alte echipamente. Pentru a le livra, a fost nevoie de 5.500 camioane, 939 zboruri, 57 de nave și 141 de trenuri. Iar aceasta e numai partea asumată de Statele Unite din logistica de sprijin a Ucrainei. Fiindcă, așa cum declara recent col. Todd Ellison în cadrul forumului Railway Direction Days 2022, Armata Ucrainei a primit prin IDCC nu 141, ci un total de 500 de trenuri cu arme și muniție! Și nu 939 de zboruri, ci peste 5.500 de zboruri!

Armata Ucrainei reușește să blocheze logistica rusă, prin lovituri de artilerie. Armata rusă nu are această posibilitate, datorită nivelului tehnic comparativ scăzut al artileriei sale. Iar o ofensivă aeriană e greu de organizat, în condițiile în care Ucraina a primit, numai din SUA, peste 2.000 de rachete antiaeriene. Dacă nu blochează logistica ucraineană, ocupanții sunt în mare pericol.

Mecanismul e simplu. Dacă, pe fondul carențelor logistice ale Armatei ruse, ucrainenii reușesc să intercepteze șoseaua M14, să se apropie de litoralul Mării de Azov, totul s-a terminat: fără muniție și motorină, ocupanții vor trebui să se retragă în Crimeea. Pe care nu o vor putea apăra: dacă șoseaua M14 e întreruptă, singura cale de aprovizionare e Podul Kerci – cu capacitate actuală de 25.000 tone/zi. Insuficient pentru un front defensiv în Ismul Perekop. La 20 ... 30 de zile după ieșirea Armatei ucrainene la Marea de Azov, rușii ar fi nevoiți să evacueze Crimeea.

IDCC și Blocada hibridă

Regimul Putin ar fi pierdut demult războiul, dacă n-ar fi fost KGB/FSB. Ucraina blochează logistica rusă cu artileria, Rusia blochează logistica IDCC spre Ucraina cu agentura de influență. 

Să urmărim spre exemplu calea prin care muniția de artilerie ajunge în Ucraina. Conform Convenției de la Montreux, Turcia interzice trecerea prin Strâmtori a navelor militare, așa că o bună parte dintre acele 57 de nave pomenite în bilanțul U.S. Transportation Command ajung, de fapt, în portul grecesc Alexandropolis. Acolo containerele cu muniție sunt încărcate pe sute de camioane, care o pornesc spre nord, spre Ucraina. După câteva zeci de kilometri, coloana IDCC e blocată de postul de frontieră bulgar: așteptare de două-trei zile. Trebuie remarcat că, sub aspectul Tratatelor de Aderare, posturile de frontieră dintre Grecia și Bulgaria funcționează ilegal: ar fi trebuit desființate încă din 2013, la 5 ani după aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană. Dar numai românii și bulgarii sunt obligați să respecte Tratatele de Aderare, ceilalți sunt scutiți.

Dar de ce mai funcționează aceste vămi, de ce blochează efortul IDCC de ajutorare a Ucrainei? Păi prin grija contrabandiștilor olandezi care, conform Royal United Services Institute, furnizează Rusiei 10 din cele 27 de tipuri de circuite integrate stringent necesare pentru a omorî copii în Ucraina. Contrabanda cu Rusia a devenit sport de mase în Olanda. Zilele trecute, două publicații olandeze – nos.nl și Nieuwsuur – au mediatizat o investigație din care rezultă că sute de livrări de cipuri fabricate de NXP din Eindhoven și Nexperia din Nijmegen au ajuns la trei companii rusești, în spatele cărora e KGB/FSB. Concluzia lor: „Sancțiunile UE împotriva Rusiei sunt eludate în masă. De exemplu, de către companii mici care expediază cipuri în Rusia prin colete poștale.” Asta, în timp ce militarii olandezi sunt desfășurați în apropierea zonei de conflict, în România: Rusia a pregătit deja, folosind cipurile olandeze de contrabandă, rachetele cu care-i vor măcelări... 

Evident, contrabanda nu se limitează la ”companii mici” și ”colete poștale”. Ea se face de-a dreptul cu vaporul! În toamnă, publicația rtlnieuws.nl arăta că în 8 luni de război, autoritățile olandeze au permis accesul în porturile olandeze a 91 de nave rusești, în ciuda interdicției portuare impuse de UE. Deci în timp ce SUA ajuta Ucraina cu 57 de nave, Olanda ajuta Rusia cu 91 de nave. Păi să nu râdă de noi domnii Putin și Lavrov? La acea dată (octombrie 2022) ministerul olandez al Afacerilor Externe s-a justificat invocând „un anume grad de flexibilitate în cazuri specifice”... ”Flexibilitate” care nu se aplică în niciun caz și Bulgariei, spre exemplu.

Și ce s-ar întâmpla dacă furniturile militare ar ajunge nestingherite în Ucraina? Păi clienții ruși ar fi nevoiți să accepte negocieri, s-ar ajunge – Doamne ferește! – la o încetare a focului și întreaga afacere cu circuite integrate pentru rachete s-ar prăbuși. Dar Partida Contrabandiștilor e foarte influentă și depune eforturi mari să-și promoveze interesele, blocând direct Bulgaria și indirect IDCC. Ministerul olandez de Externe, care luptă cu mult succes împotriva aplicării Tratatelor de Aderare, menajează aceste interese puternice. De fapt, oficialitățile olandeze nici nu îndrăznesc să rostească cuvântul ”contrabandă” – în loc, folosesc expresia ”acest lucru”. Și nu, nu se luptă decât cu Bulgaria – în ce privește contrabandiștii autohtoni, autoritățile sunt numai ”preocupate”: „Țările de Jos sunt foarte preocupate de acest lucru și caută, împreună cu Uniunea Europeană și cu alte țări UE, modalități eficiente de a preveni acest lucru și de a combate intermedierea." Cele 192 de victime olandeze ale rachetei rusești, cu cipuri olandeze, care a doborât Zborul 17 Malaysia Airlines pot dormi liniștite somnul lor de veci: amintirea lor este ”onorată”!

În sfârșit, coloanele de camioane IDCC ajung în Bulgaria, unde li se adaugă mii de autocisterne: Bulgaria a furnizat, în 2022, peste 3,5 milioane de tone de motorină Ucrainei. Plus mii de alte camioane, care au adus la Varna și Burgas cerealele ucrainene, pentru export: 9 milioane de tone, anul trecut. Deci, după câteva sute de kilometri, logistica IDCC se blochează în această mare de camioane, la frontiera româno-bulgară. Sub aspectul Tratatelor de Aderare, posturile de frontieră dintre Bulgaria și România funcționează ilegal: ar fi trebuit desființate de acum 10 ani. Dar numai românii și bulgarii respectă Tratatele de Aderare, ceilalți sunt scutiți. La asta au vegheat, succesiv, cancelarii austrieci Wolfgang Schüssel (în prezent director la Lukoil), Christian Kern (azi, director la Căile Ferate Ruse) și ministrul de Externe Karin Kneissl (până de curând directoare Rosneft, acum editorialistă la postul putinist de propagandă teroristă  Russia Today).

Este de înțeles că, având asemenea iluștri predecesori, cancelarul Nehammer ar fi îndrituit să-i urmeze doamnei Kneissl în postul rămas liber, de director la Rosneft. Doar nu degeaba prestigioasa publicație americană New Statesman aprecia, la 12 aprilie 2022, că Austria este ”un stat compromis... tunelul Rusiei spre inima Europei”, iar The Financial Times informa, la 27 martie 2022, că serviciul de informații austriac, BVT, „este considerat atât de compromis încât pentru ceva vreme a fost scos din activitatea de schimb de informații a agențiilor similare din Europa”. Pentru a-și mai ameliora imaginea, serviciile austriece au expulzat recent 4 ”diplomați” ruși: face și BVT ce poate, că nu-i dă mâna să declare persona non grata jumătate din Guvernul Federal...

Cu așa prieteni, România și Bulgaria nici nu mai au nevoie de dușmani. Integrarea lor în UE este ”mătrășită”: ca urmare a Pactului Rutte – Nehammer, Tratatele de Aderare au devenit semi-caduce, iar cele două țări nu au perspectivă să devină vreodată membri UE cu drepturi depline. Fiindcă acesta a fost numai începutul: văzând cum e birjărit destinul european al României și Bulgariei, alți mulți doritori se prezintă. Bulgariei i se pregătește reimpunerea MCV, de astă dată explicit legat de promisiunea fabulosului Schengen. Și apar semnale că MCV ar putea fi reimpus și României, tot pe tema Statului de Drept: Indexul anual al democrațiilor întocmit de The Economist plasează România după Botswana și Namibia! Mult după Ungaria rusofilului Orban și mult, mult după Austria domnului Nehammer, cotată ca ”democrație deplină”. Oare ni se dă de înțeles că, dacă vrem să fie aplicate Tratatele de Aderare, trebuie să trecem și noi de partea ucigașilor de copii, trebuie să avansăm pe calea ”democrației depline”, blocând IDCC? 

Troica FSB

Mai mult: România și Bulgaria s-ar putea trezi în încercuire KGB/FSB! Astfel, mai deunăzi, Klaudia Tanner, ministrul Apărării din Austria, și Kristof Szalay-Bobrovniczky, omologul său din Ungaria, s-au întâlnit la Budapesta și au lansat Pactul Anti-IDCC. În conferință de presă, miniștrii austro-ungari au subliniat: Puterile Centrale nu vor furniza arme Ucrainei, nu vor permite Antantei să tranziteze arme către Ucraina. Nu IDCC! Da FSB! Pentru ca să justifice cumva faptul că un Stat membru NATO se întoarce împotriva NATO, prim-ministrul ungar, Viktor Orban, a declarat jurnaliștilor că „Vladimir Putin nu va pierde: timpul este de partea Rusiei, Ucraina e țara nimănui“. Asta a reamintit presei că, încă de astă-vară, Vladimir Putin i-a promis domnului Orban că, în schimbul prestației sale anti-NATO, îl va milui cu o parte din pradă: Ucraina subcarpatică. Evident, mulți membrii ai elitelor civile și militare ungare își dau seama că acest curs politic este sinucigaș: Ungaria va rămâne tot în Europa, un cap de pod izolat al unui regim detestat. Poate de aceea, simțindu-se amenințat, domnul Orban a efectuat o epurare masivă a ofițerilor pro-NATO.

Domnul Orban e însă convins că a ales varianta câștigătoare. Tratatul de Aderare al Ungariei la UE n-a fost pus nicicând sub semnul întrebării prin MCV, drepturile Ungariei n-au fost niciodată refuzate prin discriminări, șicane și refuzuri, iar și prietenia cu Regimul Putin e fructuoasă: Rosatom construiește câteva Cernobîluri lângă Budapesta, iar oficialii unguri fac naveta la Moscova pentru a încheia acorduri energetice. Degeaba declară europarlamentara ungară Kátálin Cseh că „declarațiile lui Orbán sunt mai mult decât rușinoase”. Rușinoase, dar rentabile!

Prin constituirea Troicii Olanda – Austria – Ungaria apare perspectiva ca România și Bulgaria, flancul estic al NATO, să devină și ele ”țările nimănui”, alături de Ucraina. Comisia Europeană a știut să dea peste degete cu dibăcie României și Bulgariei, prin MCV, știe să organizeze summit-uri, dar e neputincioasă în fața sabotajului ruso-austro-olandez, care aruncă în aer credibilitatea Tratatelor de Aderare, cu consecințe mult mai ample decât s-ar putea bănui.

Patrulaterul negru

Ucraina și Uniunea Europeană au organizat un summit la Kiev: gest politic frumos, dar care nu rezolvă mai nimic. De fapt, echilibrul de putere în Europa Centrală se schimbă îngrijorător: interesele rusofile au preluat instrumentele de constrângere făurite de Occident, iar acum încearcă să le întoarcă împotriva Europei. Cum a aflat că Bulgaria reintră, după 6 ani, sub un MCV ”ranforsat”, președintele Rumen Radev s-a reorientat și a dat semnalele de rigoare Ungariei, placa turnantă regională a Noii Ordini Mondiale. Iar doamna Katalin Novak, președintele Ungariei, a sosit joia trecută la Sofia. Deîndată, gazdele au încredințat-o că „Bulgaria și Ungaria împărtășesc convingerea că soluția conflictului din Ucraina nu va veni cu mai multe arme, ci cu mai mult dialog”. Să vedem în ce măsură președintele Radev va reuși să convingă poporul bulgar că e mai bine în URSS, decât în Uniunea Europeană și NATO...

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, domnul Josep Borrell, ne asigură că Ucraina va primi în continuare ajutor. Dar România și Bulgaria? Fiindcă  iată, serviciile rusești înregistrează noi succese în blocarea rutei balcanice spre Ucraina, ca urmare a iminentei ralieri a Bulgariei la Troica Olanda – Austria – Ungaria. România și Grecia ar rămâne izolate.

Iar pe această rută vitală, încă din vara trecută IDCC se descurca greu, cu cheltuieli exorbitante. Astfel, la sfârșitul lunii iulie 2022, Marea Britanie s-a angajat să livreze Ucrainei 50.000 de lovituri de artilerie. Era nevoie urgentă. Conform mass media, muniția a fost adusă tocmai din Pakistan, iar livrarea, în perioada 6 – 23 august, a coincis cu 10 zboruri efectuate de o aeronavă britanică C-17 Globemaster între aeroporturile Noor Khan și Cluj. O săptămână mai târziu, la Cluj s-a și activat un ”Comitet pentru independența Transilvaniei”, pilotat – evident! - de la Viena. ”Comitet”, de la Komitet Gosudarstvennoy Bezopasnosti, mai pe scurt KGB. Clujenii au ripostat ferm și demn, demolând și aruncând în șanț statuia lui Iuliu Maniu, unul dintre făuritorii Marii Uniri, iar focșănenii s-au alăturat elanului patriotic, ciobind cu buldozerul Monumentul Unirii...

Logistica va decide soarta ofensivei ruse de primăvară și a contraofensivei ucrainene din aprilie-mai. Iar din punct de vedere logistic, bătălia se poartă nu numai în Doneț, ci și în vămile românești și bulgărești, în cancelariile olandeze, ungurești, austriece și bulgare. Deocamdată, prin constituirea Troicii Anti-IDCC, adversarii Uniunii Europene și NATO au înregistrat o mare victorie, care schimbă echilibrul de forțe în Europa de Est. Singurul obstacol: România. Dar România poate fi șantajată: de aceea ministrul rus de Externe, domnul Lavrov, a declarat că ”Republica Moldova va fi următoarea Ucraină”, iar Chișinăul, următoarea țintă a rachetelor rusești cu cipuri olandeze.