Povestea românului care l-a impresionat pe dictatorul Adolf Hitler: „Cum reușești să faci asta? Ești cât mine de înalt...”

Povestea românului care l-a impresionat pe dictatorul Adolf Hitler: „Cum reușești să faci asta? Ești cât mine de înalt...”

Fostul portar și antrenor al echipei Steaua, Ilie Savu, a stat față în față cu Adolf Hitler și i-a arătat dictatorului ce înseamnă detenta unui goalkeeper”.

Adolf Hitler a fost uimit de un român. Mai exact, de o scurtă demonstrație de forță, în timpul căreia un fotbalist și-a pus în valoare calitățile fizice. Ilie Savu (1920 - 2010) a fost un nume de referință în istora echipei Steaua. A fost portar și a contribuit la înființarea ASA (Asociația Sportivă a Armatei), devenită ulterior CSCA (Clubul Sportiv Central al Armatei), apoi CCA (Casa Centrală a Armatei) și Steaua.

A fost portar, antrenor și unul dintre fondatorii clubului Steaua

„În 1946 m-au chemat la Bucureşti să ajut la înfiinţarea unui club după model sovietic. Eram ofiţer venit de pe front şi mă pregăteam de însurătoare, la Deva. Am refuzat. În două săptămâni mă însor. Dacă mă duc acolo, mă opresc ăia acolo. Dar m-am dus şi apoi m-am şi însurat”, povestea legendarul personaj într-un interviu acordat pentru „Evenimentul zilei” în anul 2009.

Ajuns antrenor, l-a pregătit și pe Emeric Ienei, despre care Ilie Savu spunea că „era muncitor, dar nu foarte talentat. Un fel de Bănel Nicoliță. „Corneliu Mănescu (n.r. - fost om politic în regimul ceaușist) m-a întrebat odată: «De ce îl bagi pe Ienei, că dă numai pase cu latul?». I-am spus că era calul de bătaie din echipă, alerga şi pentru restul, precum Bănel acum”, mai povestea Savu.

sursa: arhivă EVZ

Cel care a l-a cunoscut la finalul anilor '30 pe Adolf Hitler. Românul ajunsese în Germania nazistă, acolo unde urma cursuri pentru specializarea în motorizarea tancurilor. S-a împrietenit cu unul dintre bodyguarzii dictatorului și i-a arătat acestuia pe ce detentă se bazează un portar de fotbal.

Cum a sărit peste scaune în fața lui Adolf Hitler

„Am făcut Şcoala Militară. După un an în România, mareşalul Ion Antonescu m-a trimis în Germania, să mă specializez în motorizate, tancuri. Am ajuns la Postdam. Când s-a organizat avansarea în grad a peste 200 de tineri de la acea şcoală, a venit şi Hitler. Eram prieten cu Jenicke, unul dintre membrii gărzilor de corp ale lui Hitler. Jenicke i-a spus atunci: Să vă prezint pe cel mai complet sportiv pe care l-am cunoscut!. Hitler m-a măsurat din priviri şi a întrebat: Ăsta care e cât mine de înalt?. Acolo erau o masă şi patru scaune. Am pus scaunele unul peste celălalt şi am sărit peste ele. De mult săream 1,74 metri, deşi aveam doar 1,72 metri. Aveam o detentă fantastică”, își amintea generalul Ilie Savu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News