De la baloanele japoneze la cele chineze!

De la baloanele japoneze la cele chineze!Fronturile războiului din Gaza / Sursa: Arhiva EVZ

Evenimentele cu baloane/dirijabile spion se pierd în negura tipului ele fiind utilizate în diverse operațiuni militare încă din timpul Revoluție Franceze sau a Războiului Civil din America. Au permis o observare aeriană care a ajutat la pregătirea hărților câmpurilor de luptă. Datorită acestor baloane hărțile astfel redactate i-au ajutat pe soldați să se pregătească mai bine pentru luptă.

Observatorii își poziționau baloanele la câțiva km în spatele liniilor frontului și acționau ca un punct de observare  pentru trupele terestre. Thaddeus S. C. Lowe,om de știință și inventator american, este considerat părintele observării aeriene militare în Statele Unite. El a condus Corpul de baloane al Armatei de uscat a Uniunii.

Pe 18 iunie 1861 el a trimis următorul mesaj președintelui Abraham Lincoln din balonul său cu aer cald, Enterprise, situat la 150 m deasupra Casei Albe: „Acest punct de observație controlează o zonă de aproape 80 km în diametru. Orașul cu brâul său de tabere prezintă o scenă superbă. Am plăcerea să vă trimit această primă telegramă dată vreodată de la o stație aeriană și să recunosc că sunt îndatorată față de încurajarea dumneavoastră pentru oportunitatea de a demonstra disponibilitatea științei aeronauticii în serviciul țării.”

De-a lungul timpului, mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial baloanele au fost folosite de armata americană pentru programe de detectare și supraveghere nucleară, precum și pentru alte proiecte de testare. Astăzi, sunt încă obișnuiți să colecteze informații cu astfel de baloane, deoarece folosesc semnificativ mai puțin combustibil decât o fac avioanele. Dacă balonul zboară la o altitudine suficient de mare, este posibil să nu fie detectat nici măcar de cei de la sol.

Japonia dorea să lovească SUA pe teritoriul ei

Planul bizar pe care japonezi și l-au propus, în al Doilea Război Mondial, de a bombarda continentul american cu baloane de mare altitudine a făcut la vremea respectivă primele victime în rândul cetățenilor americani. În primăvara lui 1945, pe 5 mai, în micul orășel Bly din Oregon, o bombă purtată de un balon japonez a explodat în momentul în care a fost găsită de niște copii care erau la picnic, într-o pădure de pini din apropierea Muntelui Gearhart.

Alături de reverendul Archi Mitchell și soția acestuia  de 26 de ani Elsie se aflau cinci copii (cu vârste între 11 și 14 ani). Ei au fost singurelor victime din cel de-al Doilea Război Mondial în America continentală, din cauza unui atac cu bombă plasată în balonul inamic. A fost o reacție la bombardamentul asupra orașului Tokyo și a altor orașe japoneze din timpul războiului din anul 1942, raid al aviației americane codificat Doolittle. Comandamentul militar japonez a vrut să riposteze cu ajutorul aviație, dar avioanele sale cu echipaj au fost incapabile să ajungă pe Coasta de Vest a Statelor Unite. Totuși, au compensat lipsa  de tehnologie prin utilizarea baloanelor. Din secolul al XIII-lea, când un ciclon a  dejucat planurile flotei invadatoare de mongoli ai lui Kublai Khan, japonezii au crezut că zeii au trimis „vânturi divine”, numite „kamikaze”, pentru a-i proteja.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, armata japoneză a crezut că vânturile i-ar putea salva încă o dată, deoarece oamenii de știință de la Tokio au descoperit că ”un râu de aer” din vest situat la 30.000 de metri înălțime - cunoscut acum sub numele de „Jet stream” – ar putea transporta baloane pline cu hidrogen în America de Nord în trei la patru zile. Planul bizar al Japoniei de al Doilea Război Mondial de a bombarda America continentală cu baloane de mare altitudine și-a făcut primele și singurele victime în Oregon în mai 1945.

Spionajul în Războiul Rece

Problema obținerii de date despre inamic a frământat serviciile de spionaj de-a lungul timpurilor. Războiul Rece a adus multe momente controversate privind obținerea acestora.  Cel mai mediatizat eveniment s-a petrecut în mai 1960, când sovieticii au doborât un avion spion U-2 al Agenției Centrale de Informații pilotat de Francis Gary Powers. S-a întâmplat cu câteva zile înainte de un summit planificat la Paris care viza discuții despre dezghețul din Războiului Rece dintre URSS și SUA.

Statele Unite au denunțat inițial doborârea acestuia de către sovietici, insistând că avionul se afla într-o misiune de monitorizare a condițiilor meteorologice și că se rătăcise din greșeală în spațiului aerian rusesc (sună familiar?). Incidentul a avut consecințe grave asupra tensiunilor Est-Vest. Liderul rus Nikita Hrușciov a vociferat teatral la întâlnirea de la Paris aproape la fel ca la Națiunile Unite când a bătut în pupitru cu pantoful.

Orice ”greșeală” se poate repeta. Și s-a repetat! Astfel că pe 27 octombrie 1962 un alt avion U-2, care a decolase din Alaska într-o misiune de colectare a particulelor din atmosferă, de la un test recent de arme nucleare rusești, a intrat în spațiul sovietic aproximativ 500 km. Pilotul și-a dat seama după recepția de la sistemul radio din cabină a unui cântec popular rusesc. Momentul era nefericit, Washingtonul și Moscova aflându-se la negocieri privind rachetele descoperite de americani în Cuba.

Secretarul Apărării Robert McNamara l-a sunat pe președinte să-i spună despre gafa pilotului american care a scăpat ca prin urechile acului de flota de MiG-uri sovietică. Răspunsul lui Kennedy a fost calm și ușor trist: „Întotdeauna există vreun nenorocit care nu înțelege ce se întâmplă în lume.” Se pare ca sunt lideri ai lumii care vor să demonstreze  dictonului lui Karl Marx despre repetarea istoriei – mai întâi ca tragedie, apoi ca farsă.

Un balon, două baloane

Călătoria balonului chinez în spațiul aerian al Americii a stârnit pe lângă agitația militarilor de la Pentagon și multe zâmbete poate și datorită faptului că la fiecare aniversare a zilei de naștere a copiilor noștri acestora le plac baloanele care ornează camerele și spațiile de petrecere, provocând amintiri care rămân întipărite în mite pentru toată viața. Dar aceeași istorie ne spune că episoade ca acestea pot avea efecte uriașe asupra relațiilor internaționale într-un moment de creștere a tensiunii globale. Spionajul este o rutină, dar unele evenimente pot reflecta și amplifica starea de spirit agitată a liderilor politici într-o luptă în curs de dezvoltare, iar răspunsul la acesta din partea ambelor părți poate determina cursul acelei lupte.

Cuvântul balon nu apare într-un raport recent de 196 de pagini adresat Congresului de Departamentului de Apărare privind capacitățile militare ale Chinei. În schimb, evaluarea anuală din noiembrie 2022 a analizat spionajul cibernetic, capacitățile de lovire în spațiu și capacitățile de dotare/utilizare a armelor nucleare, reluând opinia administrației conform căreia China este singurul competitor al SUA cu intenția și, din ce în ce mai mult, cu capacitatea de a remodela ordinea internațională. Suspectul balon de spionaj chinez, doborât în largul coastei Carolinei de Sud, după ce a captat atenția națională într-o derivă prin America continentală, a perturbat diplomația SUA-China, determinându-l pe secretarul de stat Antony Blinken să amâne o călătorie în China.

Pentru guvernele europene, asta înseamnă tot felul de probleme. Odată cu înrăutățirea relațiilor dintre cele două superputeri, liderii UE par să fie supuși unei presiuni din ce în ce mai intense din partea Casei Albe pentru a alege partea și a-și uni forțele împotriva Chinei, deși Bruxellesul  spera la un dezgheț în relațiile dificile cu Beijingul. Oficialii administrației Biden au identificat cel puțin patru zboruri anterioare ale baloanelor de supraveghere chineze deasupra continentului american, zboruri care au rămas nedetectate. Trei dintre aceste zboruri au avut loc în timpul administrația Trump, în timp ce un altul a avut loc la începutul administrației Biden. Un oficial american a declarat că programul chinez de baloane de supraveghere există de 12 la 15 ani și este condus de Armata Populară de Eliberare a Chinei.

De data aceasta balonul a fost doborât de un avion F-22 Raptor al Forțelor Aeriene ale SUA care a tras o singură rachetă AIM-9X Sidewinder când acesta se afla deasupra Oceanului Atlantic, în apele teritoriale ale SUA împrăștiind rămășitele acestuia pe o suprafață echivalentă cu 225 de terenuri de fotbal american (conform estimărilor NASA). Comunitatea de informații din SUA a legat balonul spion chinez doborât sâmbătă de un vast program de supraveghere condus de Armata Populară de Eliberare, iar oficialii americani au început să informeze aliații și partenerii care au fost vizați în mod similar.

Baloane de supraveghere de acest tip au fost folosite de ani de zile la baza militară a PLA din provincia Hainan, în largul coastei de sud a Chinei, de unde au colectat informații despre activele militare în țări și în zone emergente pentru China, de interes strategic, inclusiv Japonia, India, Vietnam, Taiwan și Filipine, potrivit mai multor membri ai serviciilor de informații militare sau civile americane. Aceste aeronave de supraveghere, operate parțial de forțele aeriene PLA, au fost observate pe cinci continente.

Breșe în sistemul de apărare antiaeriană a SUA

Circuitul balonului deasupra Americii sugerează că există o breșă majoră în apărarea SUA, care trebuie închisă. Comandamentul militar responsabil de apărarea antiaeriană a SUA nu a reușit să detecteze baloanele de supraveghere chineze suspecte înainte de recenta intruziune și a aflat despre ele mai târziu de la agențiile de informații, așa cum a declarat pe 6 februarie generalul Glen VanHerck comandantul Comandamentului de Nord și al Comandamentului de Apărare Aerospațială din America de Nord. NORAD (așa se numește comandamentul menționat anterior) și-a arătat deficiențele cu privire la robustețea rețelei de radare de la sol din SUA și Canada, rețea care ar trebui să identifice amenințările aeriene.

Balonul chinez a trecut peste site-urile de rachete balistice intercontinentale din Montana, înainte de a pluti spre coasta de sud-est, unde a fost doborât. Baloanele pot zăbovi mult mai mult peste o zonă decât un satelit care trece și care are dezavantajul unui model de orbită previzibil ceea ce permite ajustarea temporară a activității de la sol pentru a evita detectarea. De asemenea granulația pozelor luate din balon este mai bună decât cea luata din satelit (pozele pot fi mărite pentru detalii). SUA dețin un arsenal de 150 de rachete nucleare balistice intercontinentale Minuteman III la Baza Forțelor Aeriene Malmstrom din Montana. Pentagonul a declarat că au fost luate măsuri suplimentare pentru a proteja zonele sensibile pe măsură ce balonul trecea deasupra statelor americane.

Acest lucru sugerează utilizarea laserelor sau a altor forme de energie direcționată pentru a orbi, în mod esențial, obiectivul camerei de luat vederi plasat în nacela balonului. Balonul era prevăzut cu panouri solare pentru alimentarea aparaturii de la bord.  De asemenea balonul era echipat cu senzori electrooptici sau camere digitale care, în funcție de rezoluția lor, pot captura imagini foarte precise. Ele sunt, de asemenea, echipate cu capacitatea de transmisie prin satelit. Fotografiile de la mare altitudine pot oferi detalii despre baze militare, baraje, centrale electrice, infrastructură pentru rețele de fibră optică, locații ale ”fermelor de servere”, poduri, linii ferate, autostrăzi interstatale - oferind unui adversar date specifice despre cum, de exemplu, să întrerupă Internetul, sau să perturbe desfășurările militare sau să facă ravagii în rețeaua electrică.

Vânturile de vest, care au purta balonul peste zone din America,  sunt vânturi permanente, înțelese de mult și, în timp ce modelele climatice au o valoare strategică clară, atât pentru utilizări militare, cât și pentru agențiile comerciale, majoritatea guvernelor fac publice datele meteorologice. Chinezi nu fac acest lucru. Îmbunătățirile în colectarea datelor meteorologice și progresele în tehnologia solară și a bateriilor permit baloanelor moderne să fie urmărite și direcționate cu mai multă precizie și chiar să stea zile peste ținte sau chiar săptămâni.

La rândul lor analiștii de informații din SUA au identificat retroactiv drept baloane spion obiecte care au fost considerate anterior neidentificate, potrivit oficialilor americani. ”Noile tehnologii au permis detectarea inteligenței de măsurare și semnătură, sau MASINT, care include de obicei informații despre semnale radar sau electromagnetice, cum ar fi cele care ar putea fi emise de baloanele de supraveghere” au declara sub protecția anonimatului surse din intelligence-ul militar pentru Washington Post. Analiștii militari cred că baloanele, precum dronele, pot fi pilotate de la distanță - la aproximativ 50 km/h până la 90 km/h. Și pentru că baloanele plutesc de-a lungul vântului de mare altitudine, căile lor sunt mai puțin previzibile și, prin urmare, mai greu de urmărit. De asemenea, baloanele sunt mult mai ieftine de produs și lansat decât sateliții din spațiu.

Câteva concluzii  

China și-a intensificat eforturile generale de supraveghere în ultimii ani ceea ce reprezintă o provocare pentru SUA și aliații săi. Pentagonul a spus că China avea peste 260 de sateliți utilizați pentru supraveghere, recunoaștere și colectare de informații la sfârșitul anului 2021, aproape dublu față de dimensiunea flotei în 2018 fiind a doua după cea a SUA. Anul trecut, China a declarat că și-a finalizat în mare parte sistemul satelitar de observare a Pământului. Sateliții oferă Beijingului o mulțime de informații vizuale de la camere de înaltă rezoluție sau semnale radar, la urmărirea navele de război prin semnalele lor electronice emise în spațiu.  Baloanele ajută la completarea imaginilor din satelit. Sateliții orbitează de obicei Pământul la câteva sute de km deasupra solului, în timp ce balonul recent a fost urmărit la o altitudine de aproximativ 19 km.

Răspunsul chinezilor la doborârea balonului a fost relativ blând în raport cu standardele lor, deși și-au rezervat „dreptul de a da răspunsuri suplimentare dacă este necesar”. Dar trimiterea unui balon pentru a spiona SUA în ajunul discuțiilor bilaterale americano-chineze a fost o provocare nesăbuită, deși prea tipică, a Partidului Comunist Chinez. Este destul de rău dacă Armata Populară de Eliberare a lansat-o pentru a ”scufunda” vizita lui Blinken. Sau poate o fracțiune naționalistă dură din cadrul forțelor armate a folosit momentul pentru a anula consecințele întâlnirii dintre cei doi lideri, Biden și Xi, de la Bali în marja G20 în 2022. Este mai rău dacă zborul de spionaj a fost sancționat de Biroul Politic și de președintele Xi Jinping.

În acest caz, concluzia trebuie să fie aceea că au vrut să-l testeze pe Biden. Este președintele SUA atât de dornic să atragă relații mai bune încât ar trece cu vederea balonul spion dacă ar fi fost detectat? Acesta este un comportament diplomatic chinez familiar pentru a investiga slăbiciunea unui adversar. Incidentul vorbește, de asemenea, despre cât de puțin comunică Washington și Beijing. Suntem în epoca unui nou Război Rece. Statele Unite mențin un ”inel de oțel” sau mai bine zis o nouă Linie Maginot (de la Aleutine la țărmul Vietnamului)– baze militare, portavioane, exerciții maritime frecvente – în jurul a ceea ce China consideră că sunt apele sale teritoriale exclusive.

China dezvoltă unele dintre cele mai sofisticate tehnologii de spionaj cibernetic din lume. Spionajul chinez se bazează în principal pe metoda ”Mozaic”. Concurența tehnologică dintre cele două puteri se accelerează. Ambele țări au desfășurat nenumărate mijloace în spațiu și pe mare pentru a ține sub control adversarul.  Baloanele nu sunt civile pentru ca în China Armata de Eliberare Populară (PLA) este pretutindeni.

Beijingul a încercat anul acesta să arate lumii o față mai prietenoasă, căutând să înlăture temerile și resentimentele crescânde față de rolul Chinei pe scena mondială. La Forumul Economic Mondial de luna trecută de la Davos, vicepremierul chinez Liu He a insistat că națiunea sa este deschisă către lume și își va continua procesul de liberalizare și deschidere și mai mult. Misiunea lui Blinken în China ar fi putut anunța o întoarcere a paginii într-un moment dificil.

În schimb, evenimentele din ultima săptămână au subliniat doar starea îngrozitoare a tensiunilor. Oficialii americani au remarcat că Ministerul Afacerilor Externe al Chinei a fost luat aparent prin surprindere și a fost ”trist” să-l vadă pe Blinken anulându-și vizita. Ministerul a emis inițial o declarație, spunând că China „regretă că dirijabilul s-a rătăcit în Statele Unite din greșeală”. De atunci, Beijingul a contactat vecinii săi pentru a menține deschise liniile de comunicație pe fondul crizei în plină dezvoltare - un semnal, a spus un oficial din regiunea Pacificului, că Beijingul a fost jenat de zborul balonului prin Statele Unite și încearcă să potolească controversa. Reculul este o problemă pentru președintele Xi care și-a început al treilea mandat. O ultimă întrebare care îmi pare corectă: are președintele Xi o problemă internă cu naționaliști din structurile militare? Eu zic că da! Eu cred că operațiunea nu a fost cunoscută de Xi. La Beijing lucrurile sunt mult mai complicate!

Post Scriptum: O știre de ultim moment ne devoalează că Pentagonul a încercat să-l contacteze pe șeful militar al Chinei care a refuzat să accepte un apel de la secretarul Apărării Lloyd Austin la scurt timp după ce SUA au doborât sâmbătă 4 februarie 2023 balonul de supraveghere chinez în largul coastei Carolinei de Sud. „Credem în importanța menținerii unor linii deschise de comunicare între Statele Unite și [Republica Populară Chineză] pentru a gestiona în mod responsabil relația”,  a spus purtătorul de cuvânt al Pentagonului generalul Pat Ryder într-o declarație. „Liniile dintre armatele noastre sunt deosebit de importante în momente ca acesta”, a spus el. "Din păcate, Republica Populară Chineză a refuzat cererea noastră. Angajamentul nostru de a deschide linii de comunicare va continua".