SUA ar putea opri livrările de armament către Ucraina. Colonel american: „Toată lumea este în pericol, nu mai avem nimic!“
- Simona Suciu
- 13 februarie 2023, 12:38
Un fost consilier al șefului Pentagonului susține că rezervele de rachete ale SUA sunt aproape epuizate și că ajutorul militar pentru Ucraina nu mai poate continua mult timp. În schimb, Rusia și-a intensificat atacurile, dar potrivit UE și rezervele Moscovei sunt pe terminate.
Fostul consilier al șefului Pentagonului susține că SUA nu va mai putea sprijini militar Ucraina, deoarece stocurile de armament sunt aproape epuizate. Colonelul Douglas McGregor spune că este în principal vorba depsre rachete NASAMS și HIMARS, a căror producție este una de durată.
„Ne-am epuizat foarte repede rezervele, nu avem capacitate neutilizată, iar oamenii nu înțeleg acest lucru. În schimb, rușii au reușit să crească producția foarte repede, iar europenii sunt foarte îngrijorați de acest lucru. De aceea, NATO a spus într-o ședință cu ușile închise că acest lucru nu mai poate continua. Toată lumea este în pericol, nu mai avem nimic!“, a declarat colonelul Douglas McGregor, pentru canalul YouTube Judging Freedom.
Sprijin important
Porivit presei de peste Ocean, SUA nu doar livrează Kievului astfel de rachete, ci oferă și asistență armatei ucrainene în ceea ce privește lansarea lor. „Oficialii ucraineni declară că au nevoie de coordonatele furnizate sau confirmate de Statele Unite și de aliații lor pentru marea majoritate a atacurilor în care folosesc sisteme avansate de rachete americane.
Este o practică necunoscută anterior, care demonstrează rolul tot mai serios și mai intens al Pentagonului în conflictul din Ucraina”, susțin editorialiștii cotidianului „The Washington Post”, Isabbele Khurshudyan, Dan Lamotte, Shane Harris și Paul Sonne, relatează RIA Novosti.
Jurnaliștii publicației străine susțin că aceste informații au fost confirmate de oficiali ucraineni de rang înalt, dar și de ofițeri din SUA.
Pierderi mari pentru Rusia
Rusia și-a intensificat atacurile cu rachete asupra Ucrainei în ultimele săptămâni, iar scopul declarat al acestei ofensive este cucerirea orașului Bahmut.
Chiar dacă și-a sporit producția de rachete în ultmele luni și rezervele Rusiei ar fi pe terminate. „Moscova a pierdut „60% din stocul total de tancuri de luptă și 70% din stocul de rachete adecvate pentru ținte terestre. În plus, „40% dintre vehiculele de transport (ruseşti) de trupe şi 20% din artileria rusă au fost scoase din uz”, a explicat Hervé Bléjean, şeful Statului Major al Uniunii Europene, în fața deputaților Comitetului Național de Apărare.