SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Un nou scandal în NATO! Cine sunt statele „parazite”

Un nou scandal în NATO! Cine sunt statele „parazite”

Solicitarea SUA ca statele NATO să-și crească cheltuielile de apărare tulbură Alianța. Mark Esper, șeful Pentagonului, a făcut recent afirmații explozive.  Şeful Pentagonului Mark Esper a luat vineri apărarea creşterii...

Noul ambasador al SUA la București își intră în pâine

Noul ambasador al SUA la București își intră în pâine

Noul ambasador al Statelor Unite ale Americii la București, Adrian Zuckerman, sosește în România. Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, îl va primi sâmbătă pe noul ambasador, pentru prezentarea copiilor scrisorilor...

Alianță Trump-Putin. Motivul care i-a unit pe cei doi lideri ai lumii

Alianță Trump-Putin. Motivul care i-a unit pe cei doi lideri ai lumii

China se află în plin conflict comercial cu Statele Unite ale Americii. Totodată, asiaticii se află în tensiuni și cu rușii, iar suspendarea importului pe teritoriul lui Vladimir Putin a...

România, subiect de reportaj în Statele Unite: „Aceasta nu este apă obișnuită"

România, subiect de reportaj în Statele Unite: „Aceasta nu este apă obișnuită"

Apa de izvor din România a ajuns „vedetă" în New York Times. Americanii laudă apa cu proprietăți și efecte miraculoase în cadrul unui material amplu.  Joi, apele de izvor din...

SUA, pregătiri de război nuclear! Super-arma testată de Pentagon

SUA, pregătiri de război nuclear! Super-arma testată de Pentagon

Armata SUA a testat o nouă rachetă sol-aer a cărei rază de acțiune a preferat să nu o dezvăluie. Ieri, Departamentul Apărării a comunicat că racheta a zburat peste 800...

Turcia amenință cu „reevaluarea” bazelor NATO de pe teritoriul ei

Turcia amenință cu „reevaluarea” bazelor NATO de pe teritoriul ei

Turcia este amenințată cu sancțiuni de către Congresul Statelor Unite pentru că a achiziționat sistemele rusești de apărare aeriană S-400, incompatibile cu cele folosite de NATO. Decizia Ankarei a a...

Turcia amenință cu „reevaluarea” bazelor NATO de pe teritoriul ei

Turcia amenință cu „reevaluarea” bazelor NATO de pe teritoriul ei

Situația acestor baze s-ar putea schimba în caz de sancțiuni americane împotriva Turciei Turcia este amenințată cu sancțiuni de către Congresul Statelor Unite pentru că a achiziționat sistemele rusești de...

Congresul SUA recunoaște genocidul armean. Turcia amenință pe față

Congresul SUA recunoaște genocidul armean. Turcia amenință pe față

Ankara respinge termenul de „genocid” și reacționează agresiv, punând în discuție relațiile bilaterale Adoptarea de către Senatul SUA, joi, a unei rezoluţii care recunoaşte genocidul armean „pune în pericol viitorul...

Cheltuielile militare ale SUA. Sumă colosală pentru anul viitor. Rusia, umilită

Cheltuielile militare ale SUA. Sumă colosală pentru anul viitor. Rusia, umilită

Cheltuielile militare ale Statelor Unite vor ajunge la 738 miliarde de dolari în 2020 Anul trecut, National Defense Authorization Act (NDAA), adică legea care fixează nivelul cheltuielilor militare americane, a...

UPDATE. Șoc la nivel global! Ruptură SUA-Germania. Sancțiuni pentru compania-mamă a Petrom

UPDATE. Șoc la nivel global! Ruptură SUA-Germania. Sancțiuni pentru compania-mamă a Petrom

Situație șocantă în energie! OMV, compania-mamă a celui mai mare jucător român din piața carburanților, riscă sancțiuni din partea SUA pentru afaceri cu Puțin. UPDATE. Guvernul german a condamnat joi...

Standard & Poor’s a făcut bilanțul guvernării PSD. Avertisment pentru Orban și Cîțu

Standard & Poor’s a făcut bilanțul guvernării PSD. Avertisment pentru Orban și Cîțu

Agenția Standard & Poor’s acuză guvernul PSD că a pus în pericol perspectivele economice ale României prin creșterile de salarii și pensii. „Marea deviație a cheltuielilor publice făcută de fostul...

Numire surprinzătoare la Ministerul de Finanțe. „Vremurile cer o nouă abordare”

Numire surprinzătoare la Ministerul de Finanțe. „Vremurile cer o nouă abordare”

Președintele organizației PNL a sectorului 1 din București, Sebastian Burduja, a fost numit marți secretar de stat în Ministerul Finanțelor. Sebastian Burduja, președintele organizației PNL a sectorului 1 din București,...

Teroare pe străzi. Doi atacatori au deschis focul la întâmplare. Poliția ripostează. VIDEO

Teroare pe străzi. Doi atacatori au deschis focul la întâmplare. Poliția ripostează. VIDEO

Un atac armat s-a produs marţi în Jersey City, în statul american New Jersey, când două persoane au deschis focrul la întâmplare, pe străzi. Din ultimele date oferite de presa...

Avertisment dur transmis Rusiei. Șeful diplomației americane anunță că: „vom riposta”

Avertisment dur transmis Rusiei. Șeful diplomației americane anunță că: „vom riposta”

Mike Pompeo, șeful diplomaţiei americane, i-a atras atenția, marţi, omologul său rus Serghei Lavrov că „dacă Rusia sau orice alt actor extern ar lua măsuri pentru a ne sabota procesele...

Panică la Pentagon. Creșterea sentimentului pro-rus pune pe gânduri oficialii din apărare

Panică la Pentagon. Creșterea sentimentului pro-rus pune pe gânduri oficialii din apărare

Un sondaj anual efectuat în rândul membrilor familiilor militarilor americani pune pe gânduri oficialii. Fundația și Institutul Prezidențial Ronald au realizat un sondaj, la care au participat peste 1.000 de...

Secretul pe care Boeing nu dorea să fie făcut public. Sute de oameni au murit

Secretul pe care Boeing nu dorea să fie făcut public. Sute de oameni au murit

Un fost manager al Boeing aduce acuzații incendiare la adresa companiei de avioane Acuzații grave la adresa companiei Boeing. Un fost manager a afirmat în premieră că a avertizat compania...

Putin, în pragul apoplexiei. Trump și-a trimis armata în Europa! Zeci de mii de oameni...

Putin, în pragul apoplexiei. Trump și-a trimis armata în Europa! Zeci de mii de oameni...

US Army se pregătește pentru cel mai mare exercițiu militar în Europa În cadrul exercițiului NATO „Defender-Europe 20”, care va avea loc în Europa în perioada mai-iunie anul viitor, armata...

Un milion de uiguri în lagăre de concentrare chineze: SUA sancționează drastic încălcarea drepturilor omului

Un milion de uiguri în lagăre de concentrare chineze: SUA sancționează drastic încălcarea drepturilor omului

Camera Reprezentanților a Congresului American a adoptat legea privind politicile americane împotriva încălcării drepturilor omului pentru uiguri, o minoritate musulmană din nord-Est-ul Chinei, în care condamna discriminarea etnică și mai...

Scenariu apocaliptic pentru SUA. Washingtonul trebuie să ia măsuri de urgență

Scenariu apocaliptic pentru SUA. Washingtonul trebuie să ia măsuri de urgență

SUA par locul ideal, locul unde aproape toată lumea visează să se realizeze sau să călătorească, să trăiască „Visul American”. Cu toate acestea, puțin sunt cei care sunt conștienți de...

Borcea, în stare de șoc. Lovitura vine direct din SUA. „Nu s-a uitat la bani”

Borcea, în stare de șoc. Lovitura vine direct din SUA. „Nu s-a uitat la bani”

Cristi Borcea are numeroase mariaje în palmaresul personal, toate finalizându-se cu divorț. Dacă relația cu Valentina Pelinel pare că merge ca pe roate, relațiile din trecut ale fostului boss al...