SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Interesele suverane ale țărilor membre "G3" vor sta la baza noii ordini mondiale

Interesele suverane ale țărilor membre "G3" vor sta la baza noii ordini mondiale

NEZAVISIMAIA GAZETA (Rusia). SUA, China și Rusia vor încerca să creeze o nouă arhitectură a legăturilor pe plan mondial. În ultimele decenii, după prăbușirea URSS și sfârșitul "războiului rece", fenomenul...

Au scăpat de suspiciunea coronavirusului, dar s-au trezit datori-vânduți

Au scăpat de suspiciunea coronavirusului, dar s-au trezit datori-vânduți

Mai mulți americani au de achitat facturi uriașe, după ce au stat izolați în carantină, în diverse unități spitalicești Frank Wucinski și Annabel, fiica sa, în vârstă de 3 ani,...

Vicepreședintele SUA: Am putea testa un vaccin pentru coronavirus

Vicepreședintele SUA: Am putea testa un vaccin pentru coronavirus

Vicepreședintele SUA, Mike Pence, a făcut publice ultimele informații despre coronavirus. Mike Pence a anunțat că SUA ar putea testa un vaccin pentru coronavirus, în aproximativ șase săptămâni. „Este remarcabil...

Vor avea Statele Unite un președinte comunist? Lupte grele la Democrați

Vor avea Statele Unite un președinte comunist? Lupte grele la Democrați

„Super Tuesday” a început în SUA, unde 14 state votează pentru a-i departaja pe favoritul Bernie Sanders şi fostul vicepreşedinte Joe Biden. Senatorul socialist Bernie Sanders şi-a declarat marţi seara...

Talibanii fac ciur acordul de pace semnat cu SUA

Talibanii fac ciur acordul de pace semnat cu SUA

La două zile după semnarea acordului de pace cu americanii, talibanii reiau luptele împotriva regimului de la Kabul. Regimul de la Kabul refuză să elibereze din închisoare cinci mii de...

Alegerile primare democrate din SUA: o marţi tot mai „aprigă”

Alegerile primare democrate din SUA: o marţi tot mai „aprigă”

Totul se îndreaptă spre ideea ca Partidul Democrat să-şi asume din ce în ce mai mult faptul că Joe Biden (care în ultimele zile a adăugat o îngrijorătoare succesiune de...

Chinezii și americanii au descoperit secretul tinereții

Chinezii și americanii au descoperit secretul tinereții

Secretul întineririi se pare că stă în ceea ce ne-am aștepta mai puțin. Cine se înfometează, întinerește. Aceasta e cea mai nouă concluzie la care au ajuns un grup de...

SUA sfidează Rusia! Sunt gata să trimită muniție Turciei. Conflictul se adâncește

SUA sfidează Rusia! Sunt gata să trimită muniție Turciei. Conflictul se adâncește

SUA sunt dispuse să furnizeze Turciei, aliată în cadrul NATO, muniţie alături de ajutor umanitar în nord-vestul Siriei, unde se adâncesc tensiunile între Ankara şi Rusia, a declarat marţi reprezentantul...

Tornada a spulberat un oraș din SUA. 19 oameni a murit

Tornada a spulberat un oraș din SUA. 19 oameni a murit

În noaptea de luni spre marți, mai multe furtuni violente au provocat pagube importante dar și moartea a 19 americani, care au murit după ce locuințele lor s-au prăbușit. Potrivit...

Măsură fără precedent împotriva Companiei Apple. Cum a păcălit milioane de utilizatori

Măsură fără precedent împotriva Companiei Apple. Cum a păcălit milioane de utilizatori

Pentru a-și mări vânzările la diverse modele de telefoane, Compania Apple a recurs la o metodă prin care a încetinit în mod intenționat funcționarea telefoanelor din generații mai vechi. O...

America, gata să scoată vaccinul care va omorî coronavirusul. Un prim tratament a dat roade

America, gata să scoată vaccinul care va omorî coronavirusul. Un prim tratament a dat roade

Vicepreședintele Americii, Mike Pence (foto), a afirmat că un tratament medical împotriva noului coronavirus ar putea fi creat „până în vară sau la începutul toamnei”. Mike Pence se ocupă de...

Coronavirusul nu înseamnă bursa lui Trump sau alte rele din 2020. Sau cel puţin n-ar trebui să însemne

Coronavirusul nu înseamnă bursa lui Trump sau alte rele din 2020. Sau cel puţin n-ar trebui să însemne

USA TODAY (SUA). Se prea poate să mintă, să păcălească sau să fure, dar el a zguduit Washingtonul şi apoi, uitaţi-vă la bursă. Aceasta (împreună cu ceva ajutor din partea...

Replici dure între ambasadorul israelian la ONU și Bernie Sanders

Replici dure între ambasadorul israelian la ONU și Bernie Sanders

Vorbe grele din partea ambasadorului israelian la ONU, Danny Danon, către candidatul pentru preşedinţia SUA, Bernie Sanders. Acesta l-a catalogat pe american ”mincinos, nebun, sau amândouă”, la Washington în timpul...

DUMA: SUA sperie Serbia în privinţa rachetelor rusești

DUMA: SUA sperie Serbia în privinţa rachetelor rusești

SUA fac apel la Serbia să abandoneze achiziția de arme ruseşti sub amenințarea unor sancțiuni. Acest lucru a fost declarat pentru TASS de un reprezentant al Departamentului de Stat,  care...

Coronavirus. După primul deces în Statele Unite, 22 de infecții raportate

Coronavirus. După primul deces în Statele Unite, 22 de infecții raportate

Un bărbat de 50 de ani, deja cu sănătatea fragilă, a decedat în Washington după ce a contactat Covid-19, au anunțat autoritățile. Este primul deces legat de epidemia Covid-19 pe...

Dezvăluirile unui ambasador american la București: Cum cerșeau românii protecția SUA

Dezvăluirile unui ambasador american la București: Cum cerșeau românii protecția SUA

Am făcut o pauză în lecturile despre Decembriadă pentru a termina excelenta carte lui Alfred H. Moses, Jurnal de București. Drumul României de la întuneric la lumină, tipărită de Grupul...

Primul deces de coronavirus înregistrat în America

Primul deces de coronavirus înregistrat în America

Coronavirusul sau Covid-19 se transmite de colo-colo cu o rapiditade colosală. Încet, dar sigur, boala apare pe toate continentele. America nu a scăpat nici ea. În Statele Unite s-a înregistrat...

Coronavirusul lovește și în SUA. Declarație de ultimă ora de la Casa Albă

Coronavirusul lovește și în SUA. Declarație de ultimă ora de la Casa Albă

S-a semnalat primul deces  în urma virusului ucigaș în SUA. O persoană infectată cu Covid-19 a murit în Washington, potrivit autorităților locale. Este primul deces confirmat din Statele Unite. La...

Cum arată cea mai rapidă armă din lume. O au americanii

Cum arată cea mai rapidă armă din lume. O au americanii

Furnizorul de arme nr.1 al Pentagonului,  Lockheed Martin Corp., a făcut publică imaginea sistemului său de arme super-rapide sau hipersonice (armă de răspuns rapid lansată în aer) -  AGM-183A sau...

Erdogan dă fuga la Trump, cu coada între picioare! Solicitare de ultima oră

Erdogan dă fuga la Trump, cu coada între picioare! Solicitare de ultima oră

Ministrul turc de externe solicită Statelor Unite sprijin cu rachete Patriot în Idlib, după ce zeci de soldați din țara sa au fost omorâți în atacuri. Ministrul de externe Mevlut...