Timp de mai bine de jumătate de secol, guvernele din întreaga lume au avut încredere într-o singură companie care să păstreze secrete comunicațiile spionilor, soldaților și diplomaților lor: Compania, Crypto AG/ Elveția.

Aceasta și-a început activitatea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial când a contractat prima mașină de criptat pentru militarii americani. Firma elvețiană a câștigat milioane de dolari vânzând echipamente în peste 120 de țări până în secolul XXI. Printre clienții săi se numărau Iranul, juntele militare din America Latină, rivalii nucleari India și Pakistan și chiar Vaticanul. Dar cine era Crypto AG? Niciunul dintre clienții săi nu a știut vreodată că firme Crypto AG era deținută în secret de CIA într-un parteneriat extrem de clasificat cu informațiile vest-germane BND.

Mașinile de criptare compromise au oferit CIA o fereastră asupra abuzurilor majore ale drepturilor omului în America de Sud dar și asupra comunicațiilor militare sau diplomatice. Aranjamentul de decenii, printre cele mai bine păzite secrete ale Războiului Rece, este dezvăluită într-o istorie cuprinzătoare a operațiunii CIA, obținută de The Washington Post și ZDF, într-un proiect comun de investigare. Începând cu 1970, CIA și agenția similară NSA (Agenția Națională de Securitate), au controlat aproape fiecare aspect al operațiunilor Crypto - prezidând împreună cu partenerii lor germani deciziile de angajare, proiectând tehnologia și direcționându-și obiectivele de vânzări. Apoi, spionii din SUA și Germania de Vest s-au așezat la masă și au ascultat.

Ei au monitorizat mullahii Iranului în timpul crizei ostaticilor din 1979, au furnizat informații despre armata Argentinei, Marii Britanii în timpul Războiului Falkland, au urmărit campaniile de asasinare ale dictatorilor din America de Sud și au surprins oficiali libieni felicitându-se pentru bombardarea unei discoteci din Berlin din 1986. 

URSS și „măsurile active” ale lui Stalin

De partea cealaltă a ”Cortinei de fier” sovietici nu au stat degeaba. Începând cu 1950 au folosit un termen numit: ”măsuri active” pentru a descrie o gamă de operațiuni de subversive de influențare politică ascunsă și neegalabilă, inclusiv înființarea de organizații de ”front/prima linie”, sprijinirea mișcărilor politice prietenoase, orchestrarea tulburărilor interne și răspândirea dezinformării (într-adevăr, Serviciul A al Comitetului pentru Securitatea Statului-KGB-, departamentul său principal de măsuri active, a fost inițial Serviciul D, adică dezinformare). Pentru KGB măsurile active au devenit din ce în ce mai importante pentru misiunea sa în străinătate în perioada postbelică, lucru clarificat de președintele KGB de atunci, Iuri Andropov, în Directiva sa nr. 0066 din 19821, drept o formă secretă de luptă politică care folosește mijloace și metode clandestine pentru a dobândi informații secrete de interes și pentru a desfășura măsuri active în vederea exercitării influenței asupra adversarului și pentru a slăbi pozițiile  politice, economice, științifice și tehnice și cele militare ale acestuia.

Rusia încearcă să-și revină după expulzarea în masă coordonată de anul trecut, 2022, a ofițerilor ruși de informații care operează sub masca diplomatică în Europa. Și există acum din ce în ce mai multe dovezi că serviciul de informații străine al Rusiei (SVR) și agenția sa de informații militare (GRU) încearcă în mod agresiv să-și reconstruiască rețelele de spionaj uman – în special cu un ochi către ajutorul militar destinat Ucrainei scrie Politico. Operațiunea de expulzare a fost numită de Ken McCallum, șeful serviciului de securitate al Marii Britanii MI5, ca „cea mai importantă lovitură strategică” împotriva Moscovei din istoria recentă a serviciilor de informații. Peste 400 de așa-ziși ofițeri de informații, nedeclarați, au fost alungați din Europa de la începutul invaziei Ucrainei, inclusiv din Franța, Belgia și Germania, reducând dramatic raza și capacitatea Kremlinului de a spiona în Europa. 

„Adormiții” ruși și eliminarea defectorilor

Într-adevăr, serviciile europene de informații suspectează o mână rusă în spatele unei serii de incidente ciudate de sabotaj anul trecut – inclusiv cabluri de împământare tăiate în nordul Germaniei, care sunt folosite de conductorii de tren pentru a comunica și cabluri submarine tăiate care furnizează electricitate unei insule daneze. Atât Norvegia, cât și Lituania au raportat că drone neautorizate zboară în apropierea aerodromurilor și a infrastructurii energetice. Iar unii șefi de informații europeni rămân foarte îngrijorați de faptul că Rusia activează așa-numiții agenți adormiți sau „ilegali”, spioni ascunși în țările țintă, instruiți să se amestece printre locuitori cu poveștile acoperite și identitățile false, trăind vieți „normale” aparent inofensive.

Între timp președintele Vladimir Putin își urmărește dușmanii în străinătate/defectorii, agenții săi de informații par acum pregătiți să treacă o linie roșie pe care au evitat-o anterior: încercarea de a ucide un informator valoros pentru guvernul SUA pe teritoriul american. Operațiunea clandestină derulată de curând, în 2020, a urmărit eliminarea unui informator CIA din Miami, care fusese un oficial de rang înalt al serviciilor secrete rusești cu mai bine de un deceniu în urmă. Acțiunea a reprezentat o extindere nespusă a campaniei de asasinate țintite de Putin.

De asemenea, a semnalat un punct scăzut periculos chiar și între serviciile de informații care au de mult timp o istorie tensionată. Liniile roșii au dispărut de mult pentru Putin. Asasinarea a eșuat, dar consecințele s-au transformat în parte în represalii din partea Statelor Unite și a Rusiei, potrivit a trei foști înalți oficiali americani care au vorbit sub condiția anonimatului pentru Washington Post. Au urmat sancțiuni și expulzări, inclusiv a oficialilor de top din serviciile de informații din Moscova și din Washington. Ținta a fost Alexsander Poteiev, un fost ofițer de informații rus care a dezvăluit informații ce au dus FBI la finalizarea unei investigații în 2010 în care a capturat 11 spioni care trăiau sub acoperire în suburbii și orașe de-a lungul Coastei de Est. Aceștia și-au asumat nume false și au lucrat în slujbe obișnuite, ca parte a unei încercări ambițioase a SVR, agenția de informații externe a Rusiei, de a culege informații și de a recruta mai mulți agenți. În concordanță cu efortul administrației Obama de a restabili relațiile, s-a ajuns la un acord care a încercat să atenueze tensiunile: zece din cei 11 spioni au fost arestați și expulzați în Rusia.

În schimb, Moscova a eliberat patru prizonieri ruși, printre care Serghei V. Skripal, un fost colonel din serviciul militar de informații care a fost condamnat în 2006 pentru vânzarea secretelor Marii Britanii. Încercarea de a-l asasina pe Poteiev este dezvăluită în ediția britanică a cărții „Spies: The Epic Intelligence War Between East and West” care va fi publicată pe 29 iunie anul curent. Cartea este scrisă de Calder Walton, un profesor în securitate națională și informații de la Harvard. The New York Times a confirmat în mod independent munca profesorului și raportează pentru prima dată despre consecințele amare ale operațiunii, inclusiv măsurile de represalii care au urmat odată ce a ieșit la lumină. Potrivit cărții lui Walton, un oficial de la Kremlin a afirmat că un asasin, sau un Mercader aproape sigur l-ar urmări pe Poteiev (Ramón Mercader, un fost agent al lui Iosif Stalin, s-a strecurat în biroul lui Leon Troțki din Mexico City în 1940 și i-a înfipt un piolet în cap). Pe baza interviurilor cu doi oficiali americani de informații, Walton a concluzionat că operațiunea a fost „un Mercader modern” trimis să-l asasineze pe Poteiev.

Omul de știință, Hector Alejandro Cabrera Fuentes, căci despre el este vorba, nu a fost un spion. A studiat microbiologia la Kazan/Rusia, iar mai târziu a obținut un doctorat în această materie la Universitatea Giessen din Germania. A fost o sursă de mândrie pentru familia sa, cu o istorie de muncă caritabilă și fără trecut criminal. El a fost racolat de Moscova pentru a-l ucide pe Poteiev (puteți citi întreaga poveste în Washington Post).  

Putin, un fost ofițer KGB, nu și-a ascuns disprețul său profund față de dezertorii din rândurile serviciilor de informații, în special de cei care ajută Occidentul. Otrăvirea Skripal de către agenții ruși în Salisbury, Marea Britanie, în 2018, a semnalat o escaladare a tacticilor Moscovei și a intensificat temerile că aceasta nu va ezita să facă același lucru pe țărmurile americane.

Franța în colimatorul serviciilor de spionaj rusesc

Șeful departamentului de contrainformații francez a oferit noi detalii despre un grup de spionaj rusesc destrămat de Franța în urma invaziei Ucrainei de către Moscova, spunând că cei șase agenți de informații au fost prinși în flagrant interacționând cu o sursă pe teritoriul francez conform datelor devoalate de AP.  Directorul agenției de contrainformații și combatere a terorismului DGSI, Nicolas Lerner, a vorbit într-o anchetă parlamentară franceză care analizează eforturile străine de a influența sau corupe partidele politice, liderii și formatorii de opinie din Franța. Mărturia sa a fost rostită cu ușile închise în februarie 2023. Dar site-ul Adunării Naționale, camera inferioară a parlamentului Franței, a publicat comentariile sale în această săptămână.

Lerner a descris demascarea agenților ruși drept „una dintre cele mai semnificative operațiuni de contrainformații efectuate de DGSI în ultimele decenii”. Cei șase ofițeri de informații au fost „prinși în acțiunea de a trata cu o sursă pe teritoriul național” și expulzați, a spus Lerner, fără a oferi mai multe detalii. Cu o săptămână înainte de acele expulzări, pe măsură ce ororile crimelor de război comise de forțele ruse din Bucha, Ucraina, ieșeau la lumină, Franța a expulzat 35 de diplomați ruși spunând că activitățile lor sunt „contrare intereselor noastre de securitate”. Șeful de contrainformații francez a spus ”că regulile anterioare nescrise pe care țările rivale le-au respectat în timpul Războiului Rece se prăbușesc într-o nouă eră a confruntărilor mai agresive și mai directe” (AP).

Politicienii francezi continuă să fie o țintă principală a eforturilor rusești de spionaj, în ciuda represiunii asupra operațiunilor Moscovei în Franța, arată documentele recent publicate. Serviciile de informații franceze au detectat spioni ruși care încearcă să ia contact cu parlamentarii francezi în ultimele luni și au condus operațiuni de conștientizare a parlamentarilor cu privire la riscurile de ingerință străină, potrivit stenogramelor audierilor parlamentare publicate joi. Șeful serviciului național de informații al Franței, DGSI, i-a avertizat pe parlamentari, la o audiere din februarie 2023, că Rusia este cea mai activă putere străină, „câteva zeci de ofițeri din cele trei agenții de informații ale Rusiei” folosind acoperirea diplomatică pentru a se infiltra în sistemul politic al Franței, arată documentele. China, de asemenea un punct central al DGSI, era mai puțin probabil să folosească ofițeri sub acoperire diplomatică, potrivit audierilor care au fost redactate înainte de publicare. Poate că și bravi noștri parlamentarii iau aminte! 

Germania în „luneta” lui Putin

Serviciile de informații străine vizează din ce în ce mai mult Germania, a declarat marți Agenția sa națională de informații BND, avertizând că spionajul, atacurile cibernetice și campaniile de dezinformare, în special din China și Rusia, „reprezintă o amenințare serioasă” pentru țară. Deși astfel de evaluări sunt emise anual, raportul din acest an a fost excepțional atât pentru puterea avertismentelor, cât și ca măsură a cât de mult s-a schimbat mediul de securitate din Germania într-un an. La începutul acestei luni, guvernul a emis pentru prima dată o strategie cuprinzătoare de securitate națională, ca parte a unui efort extins de a face față vulnerabilității Germaniei la noile amenințări militare, economice și geopolitice.

O explicație este dată de creșterea tensiunile globale cu China pe fondul războiului Rusie cu Ucraina. Cel mai puternic avertisment din raport a fost rezervat Chinei, pe care agenția a descris-o drept „cea mai mare amenințare în ceea ce privește spionajul economic și științific”. Publicarea evaluării dure a activităților de informații chineze a venit într-un moment dificil pentru cancelarul Olaf Scholz, care în aceeași zi îl găzduia pe premierul chinez, Li Qiang, în cadrul consultărilor anuale guvernamentale Germania-China. Ele au însemnat reluarea discuțiilor bilaterale după 3 ani de hiatus. Delegația chineză este de așteptat să încerce să convingă guvernul  german să nu impună restricții mai stricte companiilor chineze care operează în țară.

Guvernul german vrea să interzică operatorilor de telecomunicații să folosească anumite componente de la companiile chineze Huawei şi ZTE în rețelele 5G. Germania a adoptat o lege privind securitatea IT în 2021, care stabilește restricții mari pentru producătorii de echipamente de telecomunicații pentru rețelele de generație următoare, dar nu a interzis Huawei şi ZTE, aşa cum au făcut şi alte țări. Un nou raport arată că Germania a devenit de fapt şi mai dependentă de Huawei pentru echipamentele sale de rețea de acces radio (RAN) 5G decât în rețeaua sa 4G, chiar dacă operatorii au evitat să folosească tehnologia companiei pentru rețelele de bază.

China și proiectarea globală a forței sale militare

China își fixează acum ochii pe a deveni o putere militară globală. În ciuda concentrării strategice pe termen scurt a Chinei asupra apărării ”Mărilor Apropiate”, în ultimii ani liderii chinezi au dezvoltat și desfășurat forțe navale capabile să opereze în „Mările Îndepărtate” din Pacificul central, Oceanul Indian și chiar în Mediterana și Marea Neagră. Pentru ca această ambiție să devină realitate, China construiește o infrastructură globală care să susțină o flotă așa cum au făcut Statele Unite la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Scânteia expansiunii navale a Chinei a venit din acțiunile țării pe care China o vede ca principalul său adversar: Statele Unite. În anii 1990, Statele Unite și-au demonstrat vastele capacități militare într-o serie de angajamente care i-au determinat pe liderii și comandanții militari chinezi să decidă că au fost depășiți grav.

Trei evenimente militare majore – Operațiunea Furtuna în deșert din 1991, criza din strâmtoarea Taiwan din 1995-1996 și bombardarea greșită a unei aeronave americane asupra ambasadei Chinei la Belgrad, Serbia, la 7 mai 1999, ca parte a unei operațiuni NATO mai ample, au aprins din ce în ce mai mult credința liderilor chinezi că superioritatea tehnologică a Americii îi poate permite să atace cu impunitate bunurile chineze.

Asemenea Rusiei, China vrea să-și împlinească ambițiile tot mai mari – să câștige pe fiecare dintre câmpurile de luptă ale Războiului din Umbră – fără a intra efectiv în război cu Statele Unite, adică „să câștige fără a luptă”. China a dezvoltat o strategie militară pe care oamenii de informații o descriu drept „înalt-jos”. Finalul „înalt” este cel al luptei: în timp ce China vrea să evite un război cu Statele Unite, trebuie să se pregătească pentru unul cu un factor de descurajare pentru Statele Unite și pentru aliații săi. Gama „jos” cuprinde tehnici hibride de război, chiar sub pragul de război. Activitățile Chinei în Marea Chinei de Sud ilustrează nivelul inferior în acțiune. China desfășoară nave paramilitare și chiar nave nemilitare în mările apropiate pentru a apăra și uneori invada sau anexează teritorii pe care îl pretinde ca fiind ale lor. Ei sunt echivalentul maritim chinez al „omuleților verzi” desfășurați de Rusia în Crimeea. China folosește adesea traulere de pescuit pentru astfel de operațiuni.

Aceste forțe oferă Chinei opțiuni pentru operațiuni în zona gri, adică operațiuni pentru a-și apăra diferitele revendicări funciare și alte drepturi maritime din mările apropiate, oferind în același timp Beijingului posibilitatea de a nega orice implicare a armatei chineze. Ca și în cazul Rusiei, Războiul din umbră folosește puterea minciunii.

Arestarea unui spion rus important în Germania

Cu câteva zile înainte de Crăciun, un convoi de vehicule de securitate a invadat un colț liniștit din Weilheim, un oraș bavarez cu piețe pastelate și străzi pietruite întreținute cu grijă ca mai toate orășelele germane. Ținta lor părea la fel de modestă ca și decorul: un antrenor de fotbal local pentru o echipă de copii. Un om ”anost” (!?) În fapt el era arestat sub acuzația de trădare și spionaj pentru Rusia, într-unul dintre cele mai grave scandaluri de spionaj din istoria recentă a Germaniei.

Antrenorul, un fost militar german în vârstă de 52 de ani, a lucrat pentru Serviciul Federal de Informații al Germaniei, sau BND, ca director  în unitatea tehnică responsabilă cu securitatea cibernetică și supravegherea comunicațiilor electronice. Unitatea contribuie cu aproximativ jumătate din volumul zilnic de informații al agenției de spionaj. Fiind o cârtiță rusă, el ar fi avut acces la informațiile critice adunate, în special, de când Moscova a invadat Ucraina anul trecut. Este posibil să fi obținut certificat de securitate nivel înalt, nu numai de la spioni germani, ci și de la parteneri occidentali, precum CIA sau NSA. Serviciile de informații germane au avut o istorie lungă și tulbure de infiltrare rusă, care se întinde pe zeci de ani.

Dar cel mai recent caz amenință acum să zdruncine încrederea, uneori provizorie, a agențiilor de informații occidentale în Germania, într-un moment critic în care Rusia s-a prezentat Europei ca cea mai mare amenințare la securitate ei de la al Doilea Război Mondial – și în timp ce Moscova își intensifică eforturile de spionaj pe tot continentul. Arestarea a avut loc la scurt timp după o serie de raiduri în întreaga Europă care au scos la iveală așa-zișii ilegali, sau agenți ruși secreți, în Țările de Jos, Suedia și Norvegia. Organismele de știri britanice l-au identificat drept Carsten Linke. O investigație a New York Times a confirmat numele, orașul natal și trecutul său. Informațiile care erau disponibile lui Linke ca director erau vaste: spionaj pe internet, stații de supraveghere germane, dispozitive mobile de ascultare în sudul Ucrainei și navele de recunoaștere ale marinei germane care observă războiul din Marea Baltică. În plus Linke ar fi avut acces la rapoartele de la serviciile aliate americane precum CIA și Agenția de Securitate Națională, dar și la informații de la sediul de comunicații al guvernului britanic- Government Communications Headquarters (GCHQ).

Linke a folosit aceste informații  în avantajul său, după ce a cerut rapoarte legate de Rusia sau de război de la o angajată care ea însăși a fost anchetată, dar ulterior eliberată ca complice involuntar, potrivit persoanelor care au urmărit ancheta. Cu puțin timp înainte ca Linke să fie descoperit ca fiind o cârtiță, el a fost promovat la conducerea controalelor de securitate ale personalului. Prejudiciul pe care l-ar fi făcut acolo ar fi fost mult mai mare: ar fi putut transmite informații despre agenți vulnerabili la șantaj sau mită. Țările NATO împărtășesc informații cheie pentru propria lor securitate și pentru războiul aflat în desfășurare în Ucraina.

Compromiterea unui membru NATO ar putea duce la un compromis al întregului sistem și poate avea consecințe grave. Cazul a scos la iveală și alte vulnerabilități grave pentru BND, despre care foștii ofițeri americani de informații au spus că în ultimii ani au fost văzute ca nu suficient de agresive în vigilența lor față de spionajul rus. Ani de zile, pe măsură ce politicienii germani au derulat legături economice cu Moscova – în special, cumpărându-i gazul – au închis multe unități de informații germane axate pe Rusia. Cu toate acestea, președintele Vladimir V. Putin al Rusiei, care și-a început cariera ca agent KGB în Germania de Est (comunistă), a luat direcția opusă: a făcut din Germania, cea mai mare economie a Europei, o țintă prioritară.

Încă din zilele Războiului Rece, agenția de informații a Germaniei a suferit din cauza infiltrații ruși, a spus Erich Schmidt-Eenboom, un istoric care a scris mai multe cărți despre agenție. Printre acestea a fost cazul din 1961 al lui Heinz Felfe, o cârtiță KGB care a dezvăluit operațiunile BND în toată Europa. După căderea Uniunii Sovietice, Germania a aflat că un director de top, Gabriele Gast, care a lucrat îndeaproape cu cancelaria, a spionat pentru STASI, poliția secretă est-germană, timp de 17 ani. Securitatea internă a BND a eșuat de-a lungul anilor.

Operațiunile de spionaj din largul mărilor

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, spunea după întâlnirea miniștrilor apărării de la Bruxelles: ”Pe lângă partea de informații militare, de senzori, de chestiuni de apărare propriu-zise astăzi miniștrii de apărare au stabilit și liderii noștri la Vilnius vor aproba crearea unei unități speciale pentru protejarea structurilor critice submarine. Știți de discuțiile privind conductele de gaze care să lege prin Marea Neagră România, Georgia, Azerbaidjan. Este o discuție despre proiectul de transmitere de curent continuu pe sub Marea Neagră, pentru a putea avea mai multă independentă energetică, securitate energetică. Am văzut recent la prietenii noștri de la Comisia Europeană un proiect de fezabilitate pentru un cablu de fibră optică care să transmită date între România şi Georgia” (interviu Digi 24). Aproape tot traficul de internet din lume este transportat printr-o rețea globală de peste 400 de conducte de fibră optică care se întinde pe 1,3 milioane de kilometri.

Acestea sunt operate aproape exclusiv de companii private precum Google, Microsoft și Alcatel Submarine Networks din Franța și, din ce în ce mai mult, de Huawei Marine Networks din China. Flota Rusă nu pierde ocazia de a cerceta aceste cabluri submarine și de a le întrerupe din când în când. Supravegherea mișcărilor submarinelor – în special ale Flotei Ruse de Nord – în Marea Norvegiei este importantă în măsura în care această regiune se învecinează cu pasajul cunoscut sub numele de GIUK (Groenlanda – Islanda – Marea Britanie), care este strategic pentru aprovizionarea între SUA și Europa dar și pentru navigația submarinelor atomice rusești. Astfel, dat fiind interesul evident al acestei rețele de senzori pentru detectarea trecerii submarinelor, acestea sunt mai întâi comunicate Institutului de cercetare al apărării al Norvegiei (FFI – Forsvarets Forsknings Institutt), care extrage orice informație sensibilă.

Rețeaua a fost sabotata de două ori. În trecut, autoritățile norvegiene au dezvăluit public interferența Rusiei cu alte rețele de senzori și de comunicații din regiune și alte acțiuni agresive față de acestea. În 2018, Serviciul Norvegian de Informații (NIS) a dezvăluit trei cazuri separate de spionaj. Unul a fost cel în care aeronavele rusești au zburat cu profiluri de atac simulate împotriva unei stații radar secrete din partea de nord a țării. Cu un an înainte, NIS a acuzat bruiajul rusesc pentru întreruperile serviciilor de telefonie mobilă și GPS din regiune, deși a spus că acesta a fost un produs secundar al unui exercițiu și nu un atac deliberat.

Înainte de noile dezvoltări care implică LoVe (rețeaua de supraveghere a cablurilor submarine a Norvegiei), diferite rapoarte au sugerat că Rusia a desfășurat nave de pescuit aproape de cablurile submarine în Atlanticul de Nord, ca parte a unei creșteri generale a operațiunilor sale navale în acele ape. Activitatea recentă a inclus prezența navei de cercetare Yantar în largul coastei atlantice a Irlandei în august 2021. Pe lângă faptul că transportă submersibile și sisteme sonare de adâncime, Yantar a fost suspectată, în mod repetat ,de operațiuni ascunse care implică cablurile submarine. Cu siguranță, Rusia deține submarine cu misiune specială care ar putea fi echipate atât pentru a tăia, cât și a conecta cablurile, sau chiar pentru a le scoate pentru studii suplimentare, așa cum pare să fi fost cazul rețelei LoVe. În special, Comandamentul de Nord al SUA a evidențiat potențiala amenințare reprezentată de submarinul cu propulsie nucleară Losharik al Marinei Ruse, agravată de faptul că este considerat deosebit de dificil de a fi detectat și monitorizat.

Post Scriptum: Șefii de state pot pune, uneori, în pericol operațiunile de spionaj din raționamente politice sau din dorința de popularitate. Președintele Reagan pare să fi pus în pericol operațiunea Crypto după ce Libia a fost implicată în bombardarea din 1986 a unei discoteci din Berlinul de Vest, populară printre trupele americane staționate în Germania de Vest. Doi soldați americani și o femeie etnic turcă au fost uciși în urma atacului. 10 zile mai târziu Reagan a ordonat lovituri de răzbunare împotriva Libiei. Printre victimele raportate a fost una dintre fiicele lui Gaddafi.

Într-un mesaj adresat țării în care a anunțat loviturile aeriene, Reagan a spus că Statele Unite au dovezi ale complicității Libiei care „este direct și precis implicată”. Dovezile, a spus Reagan, au arătat că ambasada Libiei din Berlinul de Est a primit ordine de a efectua atacul cu o săptămână înainte ca acesta să aibă loc. Apoi, a doua zi după bombardament, „au raportat la Tripoli marele succes al misiunii lor”. Cuvintele lui Reagan au arătat clar că comunicațiile de la Tripoli cu stația sa din Berlinul de Est au fost interceptate și decriptate. Dar Libia nu a fost singurul guvern care a luat notă de indiciile oferite de Reagan. Iranul, care știa că Libia folosea și mașini Crypto, a devenit din ce în ce mai preocupat de securitatea echipamentelor sale. Teheranul nu a acționat în baza acestor suspiciuni decât șase ani mai târziu.

Puteți urmări editorialul AICI