Regele Charles al III-lea, în România. Suveranul Marii Britanii a fost primit de Klaus Iohannis la Cotroceni și a salutat garda în limba română
- Ionel Sclavone
- 2 iunie 2023, 17:20
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a a ajuns în România, într-o vizită privată, prima de la moartea reginei Elisabeta și de la încoronarea sa. Regele va sta în România cinci zile, perioadă pe care o va petrece la proprietățile pe care le deține.
Update: „Nu pot să descrie plăcerea pe care o am să vizit România. Vă mulțumesc dvs. pentru cuvintele frumoase și generozitatea arătată. Cred că au trecut 25 de ani de la prima mea vizită în această țară remarcabilă. Când am venit am simțit o legătură profundă cu țara. Regele României era vărul regelui Marii Britanii, iar Regina Maria era descendentă a familiei britanice. Tatăl meu a fost vărul Regelui Mihai. Întotdeauna m-am simțit acasă în România.
Am întâlnit români din toate domeniile. Am fost impresionat de reprezentanții tinerei generații, în toate domeniile. (...) România și-a păstrat pădurile, peisajele rurale și modele de agricultură sustenabilă. În continuare aici sunt numeroase specii care au dispărut în Europa sau lume: cu atât mai prețioasă devine. Cu atât mai mult prețuiesc prietenii mei din România”, a spus regele Charles.
Majestatea Sa Regele Charles al III-lea a ajuns vineri în România. Aeronava cu care a venit monarhul a aterizat pe Aeroportul Băneasa. Regele a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Primirea oficială a avut loc pe Platoul Marinescu. Regele a salutat garda în limba română.
Știrea inițială
Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni cu regele Charles al III-lea, la ora 15.30, la Palatul Cotroceni. Cei doi vor avea convorbiri tête-à-tête, potrivit programului transmis de Administraţia Prezidenţială. Totodată, în cadrul acestei întrevederi, de la Palatul Cotroceni, regele Charles va avea o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai Corpului Diplomatic.
Ulterior, Majestatea sa se va deplasa spre proprietățile pe care le deține în Transilvania unde va rămâne cinci zile. În România, regele Charles al III-lea nu va fi însoţit și de regina consoartă Camilla, soţia sa, aceasta preferând să-și petreacă timpul la locuința pe care o deține în sudul Angliei.
„Se împlinesc 25 de ani de când regele nostru a vizitat România pentru prima dată, în 1998, şi va fi pentru prima dată când un monarh britanic vizitează România, dar de această dată va fi o vizită privată, ca marea parte a vizitelor pe care cel care era atunci Prinţul de Wales le-a avut în România. Înţelegem ce înseamnă o vizită privată: ca de fiecare dată, se va întâlni cu preşedintele, ca gest de curtoazie”, a spus Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la București.
Ultima vizită în țara noastră a Alteţei Sale RegaleCharles al III-lea, pe atunci Prinţ de Wales, a avut loc în luna mai a anului 2022.
Regele Charles al III-lea deține mai multe proprietăți în România
De menționat că regele Charles al III-lea are în România mai multe proprietăți imobiliare, din care cea mai cunoscută este în satul Viscri. Proprietățile au fost achiziţionate prin Fundaţia „Mihai Eminescu Trust”, pe care o patronează monarhul Marii Britanii, în România.
Între acestea se află Conacul Apafi din localitatea Mălâncrav, judeţul Sibiu, o locuinţă în Viscri, judeţul Braşov, patru alte locuințe în Valea Zălanului, judeţul Covasna şi alte patru în satul Breb din judeţul Maramureş.
Pe de altă parte, președintele Klaus Iohannis și soția sa; Carmen, au fost printre invitații care au participat la ceremonia de încoronare, la începutul acestei luni. Regele Charles a fost încoronat pe 6 mai, la Westminster Abbey din Londra, în cadrul celor mai ample manifestări care au fost văzute în ultimii 70 de ani, în Marea Britanie.