SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Black Live Matters. Americanii care au amenințat protestatarii cu arme își așteaptă capetele de acuzare

Black Live Matters. Americanii care au amenințat protestatarii cu arme își așteaptă capetele de acuzare

Mark McCloskey, americanul devenit faimos după ce alături de soția sa a amenințat cu arme de foc protestatarii unei mișcări Black Lives Matters din St. Louis, statul Missouri, a declarat,...

Economia „Potemkin” a SUA nu mai rezistă. Exact asta așteaptă China

Economia „Potemkin” a SUA nu mai rezistă. Exact asta așteaptă China

Regimul comunist de la Beijing își freacă mâinile văzând cum țările occidentale – în primul rând America – se sabotează singure prin restricțiile COVID. Guvernatorii de Texas și California, statele...

Cea mai puternică explozie  nucleară din istorie. Bomba-Țar, coșmarul americanilor!

Cea mai puternică explozie  nucleară din istorie. Bomba-Țar, coșmarul americanilor!

Chiar dacă bombele aruncate de americani asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki au provocat între 129 000 și 226 000 de morți, cea mai teribilă explozie nucleară din istorie s-a...

Trump a avut dreptate: Mass-media fake este inamicul americanilor

Trump a avut dreptate: Mass-media fake este inamicul americanilor

Într-un interviu din mai 2020 cu WGBH News, corespondentul ABC News și președintele White House Correspondents’ Association, Jonathan Karl, a descris tensiunea dintre Trump și presă folosind dialectul preferat al...

Joe Biden: Rușii vor să se amestece din nou în alegerile prezidențiale

Joe Biden: Rușii vor să se amestece din nou în alegerile prezidențiale

Rusia va avea de plătit „un preț real” dacă voi ajunge la Casa Albă, a declarat rivalul lui Donald Trump la alegerile din noiembrie. Joe Biden, care poartă culorile Partidului...

SUA-China, la tensiuni neatinse nici de Războiul Rece

SUA-China, la tensiuni neatinse nici de Războiul Rece

Pentru a recrea blocul împotriva Chinei, administrația Trump ar dori să înroleze și Uniunea Europeană (UE), considerată prea timidă în relațiile cu gigantul asiatic. În numele apărării „libertății” împotriva „tiraniei”....

SUA. A treia execuție federală într-o săptămână

SUA. A treia execuție federală într-o săptămână

Curtea a respins toate petițiile, iar șansele lui Dustin Honken de a-i fi amânată execuția au fost minime. A primit totuși sprijinul a o mie de clerici care au apelat,...

Lecțiile „Pandemiei uitate”! „Purtați mască sau mergeți la închisoare!”

Lecțiile „Pandemiei uitate”! „Purtați mască sau mergeți la închisoare!”

Multe anunțuri de interes public  subliniau că măsurile de precauție împotriva gripei pot preveni, de asemenea, răspândirea altor boli mortale precum pneumonia și tuberculoza. Și ideea de a respecta regulile...

Virusul ucigaș face prăpăd în SUA. 77.638 de cazuri  noi și  927 de morți, într-o singură zi

Virusul ucigaș face prăpăd în SUA. 77.638 de cazuri noi și 927 de morți, într-o singură zi

Statele Unite au înregistrat, pentru a treia zi consecutiv, un record de număr de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore, potrivit datelor raportate vineri la orele 20.30 (sâmbătă,...

Industria antirasism este o mină de aur! Iar geniile marketingului știu să o exploateze!

Industria antirasism este o mină de aur! Iar geniile marketingului știu să o exploateze!

Dacă DiAngelo este pentru albi  arhangelul dreptății, venit să le pedepsească păcatele, pentru afro-americani ea este însuși Mesia cel Atoateiertător. „Cât de liniștitor trebuie să fie, pentru enoriașii ei de...

China provoacă Royal Navy : Armata britanică mușcă mai mult decât poate mesteca

China provoacă Royal Navy : Armata britanică mușcă mai mult decât poate mesteca

În timp ce portavioane nucleare americane de peste 100.000 de tone au traversat în repetate rânduri Marea Chinei de Sud fără să sperie China, HMS Queen Elizabeth (cu un deplasament...

Piratarea Twitter. Cybersecuritatea, miza prezidențialelor americane

Piratarea Twitter. Cybersecuritatea, miza prezidențialelor americane

Fricțiunea nucleară dintre Statele Unite și Coreea de Nord sau escaladarea iraniano-americană după asasinarea în ianuarie a generalului iranian Qassem Soleimani oferă exemple relevante ale rolului ambivalent pe care Twitter...

SUA intervin cu jumătate de gură în tensiunile Franța-Turcia

SUA intervin cu jumătate de gură în tensiunile Franța-Turcia

Casa Albă a deplâns faptul că o navă militară turcă a vizat fregata franceză „Courbet”, fără a desemna clar Ankara. Reacția  Washingtonului față de acest incident naval era de mult...

Trump și Biden au un adversar pentru Casa Albă: rapperul Kanye West e înscris oficial în cursă!

Trump și Biden au un adversar pentru Casa Albă: rapperul Kanye West e înscris oficial în cursă!

Kanye West, rapper cu milioane de fani și soț al celebrei vedete Kim Kardashian, a depus ieri, 16 iulie, la Comisia Electorală Federală, cererea sa de a candida pentru a...

Inconștiența fiului l-a băgat în spital. Se află în tare extrem de gravă! „L-am implorat”

Inconștiența fiului l-a băgat în spital. Se află în tare extrem de gravă! „L-am implorat”

Inconștiența fiului l-a băgat în spital. Un American, în vârstă de 42 de ani, se zbate între viață și moarte, după ce fiul său l-a infectat cu COVID-19. Cel mai...

SUA mizează totul pe Polonia. Manevra care generează alertă la Kremlin

SUA mizează totul pe Polonia. Manevra care generează alertă la Kremlin

Zeci de vehicule de luptă de tip Bradley ale armatei SUA au ajuns, joi, în Polonia, potrivit Defence Blog. Vehicule militare de transport de tip platformă ale armatei americane, care...

Avertisment cutremurător: „China este angajată într-un blitzkrieg pentru a lua locul Statelor Unite”

Avertisment cutremurător: „China este angajată într-un blitzkrieg pentru a lua locul Statelor Unite”

Procurorul General, William Barr, a lansat un avertisment serios către Statele Unite și către lumea întreagă în legătură cu ceea ce ar putea fi „cea mai mare problemă a țării...

Xi Jinping, ridiculizat de Mike Pompeo?! Înfruntarea coloșilor și cenzura din China

Xi Jinping, ridiculizat de Mike Pompeo?! Înfruntarea coloșilor și cenzura din China

O postare pe Twitter a secretarului de stat american, Mike Pompeo, a dat naștere unui val de speculații. Internauții s-au întrebat dacă Mike Pompeo încearcă astfel să trimită un mesaj...

SUA amenință cu sancțiuni mai dure gazoductul Nord Stream 2

SUA amenință cu sancțiuni mai dure gazoductul Nord Stream 2

Pompeo a anulat miercuri excepția, aducând conducta în conformitate cu legea Caatsa, dar mutarea în sine nu autorizează sancțiuni suplimentare. Aproape terminat, proiectul Nord Stream 2, care a costat deocamdată...

China, în corzi după sancțiunile lui Trump. Ambasadorul SUA, convocat la Beijing

China, în corzi după sancțiunile lui Trump. Ambasadorul SUA, convocat la Beijing

Ministerul chinez de Externe a invocat, în egală măsură, sancțiuni ce vor fi luate împotriva Washingtonului. China l-a convocat, miercuri, pe  ambasadorul Statelor Unite ale Americii pentru a protesta împotriva...