Cel mai probabil tânărul a fost infectat cu virusul chinezesc după a fost în oraș cu prietenii săi și a refuzat să poarte mască de protecție.

John Place, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Plantation, Florida, este internat de trei săptămâni la Terapie Intensivă. Bărbatul a fost infectat cu coronavirus chiar de fiul său, scrie Cancan.

Tânărul, în vârstă de 21 de ani, a ieșit de mai multe ori în oraș cu prietenii, în plină pandemie. Acesta nu a respectat măsurile de protecție impuse de autorități și a contractat virusul. A avut febră, iar rezultatul testului pentru COVID-19 a fost pozitiv.

Cu toate că ceilalți membri ai familiei infectați cu coronavirus s-au vindecat. bărbatul de 42 de ani se află în continuare la Terapie Intensivă în stare gravă.

„L-am implorat să nu iasă cu prietenii, i-am spus să poarte mască de protecție și m-a asigurat că va face asta. Mi-a spus să am încredere în el și să stau liniștită”, a povestit mama vitregă a acestuia.

Statele Unite au înregistrat din nou un record al contaminărilor zilnice cu COVID -19, cu peste 68.000 de noi cazuri înregistrate în 24 de ore, potrivit cifrelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins, relatează AFP.

Joi la ora locală 20:30 (vineri 00:30 GMT), 3.560.364 de cazuri de coronavirus erau diagnosticate în ţară de la începutul epidemiei. Statele Unite înregistraseră deja un record de noi cazuri cu o zi înainte.

Numărul de decese în ultimele 24 de ore a crescut la 974, ajungând la un total de 138.201.

Statul Florida, care a devenit actualul epicentru al epidemiei din ţară, a înregistrat joi 156 de decese, fiind cel mai mare număr de morţi din timpul pandemiei în acest stat.

Aceste decese urmează creşterii exponenţiale a contaminărilor observate de la începutul lunii iunie, având în vedere intervalul dintre infectare, spitalizare şi deces.

Florida este statul american care detectează cele mai multe noi cazuri în fiecare zi, înaintea Californiei şi Texasului, ale căror bilanţuri zilnice indică în jur de 10.000 de cazuri. Până în prezent, peste 315.000 de locuitori din Florida au fost contaminaţi cu noul coronavirus.