Black Live Matters. Americanii care au amenințat protestatarii cu arme își așteaptă capetele de acuzare
- Magda Spiridon
- 19 iulie 2020, 09:52
Mark McCloskey, americanul devenit faimos după ce alături de soția sa a amenințat cu arme de foc protestatarii unei mișcări Black Lives Matters din St. Louis, statul Missouri, a declarat, într-o intervenție televizată la Fox News, că i s-au adus la cunoștință noi capete de acuzare.
Conform presei de peste Ocean, Mark și Patricia McCloskey se așteaptă să fie acuzați oficial pentru amenințare cu arme. „Nu cunosc detalii despre aspectul de criminalitate implicat de această situație, deși eu personal cred că nu este vorba de criminalitate. Însă conform datelor tehnice guvernante în statul Missouri, pentru a se dovedi ceea ce au în vedere judecătorii ca și capete de acuzare contra noastră, vor fi necesare teste pe arme sau să se constate că este vorba de arme de foc apte într-un mod credibil să fie letale”, spune Mark McCloskey.
Autoritățile din St. Louis au derulat un ordin de percheziție la domiciliul soților incriminați în urma incidentului din 28 iunie, care a divizat destul de sever societatea americană în curente pro și contra. Conform unei declarații oficiale a unui judecător local, care a instrumentat cazul, ambii soți au recurs la amenințare cu arma, în incinta reședinței lor, Mark McCloskey folosindu-se de o pușcă, iar soția sa Patricia de un pistol.
Cuplul susține însă, acum, că pistolul nu ar fi fost în stare de funcționare. Ei invocă, în plus, și faptul că mass-media locală îi defăimează. „Au mers atât de departe (n.r. – ziariștii locali) încât au arătat o copie după o felicitare de ziua mea pe care tatăl meu mi-a dat-o în 1976.... Pur și simplu nu au nicio limită în încercarea lor de a mă pune într-o lumină cât mai negativă”, a subliniat americanul în timpul interviului său pentru rețeaua Fox News.