Ce și cât să mănânci de Paști ca să nu devii clientul Salvării
Sărbătorile aduc, de obicei, un fel de eliberare de reguli. A mânca și a bea cu măsură, înseamnă că evităm riscul să ajungem clienți ai Salvării sau ai spitalelor. Iată...
Un spital este o instituție medicală unde pacienții pot fi tratați pentru o varietate de afecțiuni și boli.
Spitalul poate oferi servicii precum examene medicale, diagnosticare, tratament și chirurgie.
Un spital poate fi public sau privat și poate fi specializat într-un anumit domeniu medical, cum ar fi pediatrie, oncologie sau cardiologie. Spitalul poate avea diferite secțiuni, cum ar fi urgențe, ATI, camera de garda, secții de interne, cabinete de specialitate, blocuri operatorii și secții de recuperare.
Pacienții pot fi internați sau pot fi tratați pe baza de programare, iar spitalul poate avea personal medical, cum ar fi medici, asistenți medicali și infirmiere.
Sărbătorile aduc, de obicei, un fel de eliberare de reguli. A mânca și a bea cu măsură, înseamnă că evităm riscul să ajungem clienți ai Salvării sau ai spitalelor. Iată...
Masa de Paște este un prilej bun de a reuni toată familia și de a degusta bucatele tradiționale – ouă, cozonac, pască, friptură de miel și vin roșu, însă moderația...
Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București face cunoscut Spitalele de Urgență – adulți și copii - care vor asigura asistența medicală de urgență în perioada 11-13.04.2015, cu ocazia Sărbătorilor...
În România s-au prelevat, anul trecut, organe de la 113 oameni în moarte cerebrală, un număr record de transplanturi efectuate într-o ţară din Europa. Subiectul a fost abordat şi la...
Mai mult de jumătate din secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă sunt neigienizate, potrivit concluziei trase de Direcţia de Sănătate Publică Brăila în urma unui control de patru zile făcut la...
Situație fără precedent la cel mai mare spital regional din Oltenia. Doar doi medici oncologi deservesc bolnavii de cancer, care vin din mai multe zone ale țării. Oncologii sunt în...
Șapte persoane au fost salvate, noaptea trecută de la moarte. Acestea vor trăi în continuare grație înțelegerii de care au dat dovadă niște părinți care și-au văzut aievea cel mai...
Noaptea trecută, la Spitalul Județean Timișoara, mai multe echipe de medici au prelevat rinichii și ficatul unei fete de 16 ani lovită cu mașina de un șofer. Organele tinerei au...
Cu o săptămână înainte de Paște, obstetricienii din Timișoara refuză să mai efectueze avorturi la cerere, pentru că se conformează Postului Mare. Medicii susțin că nu vor să îl supere...
Gest extrem, seara trecută, la Spitalul Județean din Timișoara. O pacientă a amenințat că se aruncă de la etajul trei al spitalului. Echipajele de pompieri și poliție au ajuns de...
Dora Târziu, adolescenta de 16 ani carea fost călcată joi noaptea de BMW-ul condus de un cocalar, se zbate între viață și moarte, în comă de gradu IV, la Spitalul...
Bărbatul care a provocat ierii un incendiu pe secţia de Psihiatrie a Spitalului Vechi din Satu Mare este internat la secţia de Chirurgie Plastică şi are arsuri pe 10% din...
15 elevi ai unei şcoli din localitatea Nregileşti, judeţul Bistriţa-Năsăud, au ajuns, joi, la spital, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Ei au fost transportaţi de două echipaje...
Curtea de Apel București ar urma să pronunțe astăzi verdictul final în procesul referitor la incendiul de la Maternitatea Giulești, din august 2010, în care au fost uciși șase bebeluși....
Cererea procurorilor pusă în aplicare: Oficiali din Sănătate, pe urmele ilegalităților comise de doctorițelor arestate pentru corupție de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui O comisie formată din experți ai...
În aceste zile, la Cluj Napoca are loc un târg de joburi pentru personalul sanitar. Sunt așteptate să participe 600 de medici, rezidenți și personal sanitar mediu. "Avem 14 companii,...
Corupţia rămâne generalizată în spitalele din estul Europei, pacienţii continuând să ofere mită, iar medicii, care au salarii foarte mici, să accepte, scrie revista britanică The Economist într-un material dedicăt...
Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău se confruntă cu un nou caz de acuzaţii de malpraxis. Costică Maroleanu, un bărbat în vârstă de 55 de ani, a fost supus unei operaţii...
Un Curs Internațional despre „Boala Parkinson și Afecțiunile de Mișcare” se va desfăşura la Braşov, în zilele de 23 şi 24 martie. Aceasta este ce-a de a patra ediţie şi...
Un nou scandal cu iz de malpraxis zguduie Spitalul Judeţean Buzău, supranumit şi "Spitalul Groazei" după ce acum doi ani mai mulţi copii, internaţi la Secţia de Pediatrie 2, au...