Evenimentul Zilei > Actualitate > Spitalele fără standarde nu vor avea contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Spitalele fără standarde nu vor avea contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Spitalele fără standarde nu vor avea contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate

301 spitale vor fi evaluate până la jumătatea anului viitor, pentru a vedea care poate primi acreditare și care nu, după cum a declarat astăzi președintele Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor, Vasile Cepoi, prezent la dezbaterile Forumului Național al Asociațiilor de Pacienți. Vor fi evaluate chiar si spitalele deja acreditate pentru că s-au constatat abateri

Spitalele fără standarde nu vor avea contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a atenționat Vasile Cepoi, președintele Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor,anunțând că intră în verificări în vederea acreditării cele 301 spitale care au fost înființate până în iunie 2011.

Acreditarea spitalelor merge și nu prea

“Toate spitalele înfiinţate înainte de 7 iunie 2011 au depus dosarele de acreditare. Din nefericire, mecanismul nu a mers aşa cum ar fi trebuit. În decurs de trei ani au fost acreditate 77 de spitale. Noi am mai evaluat încă 68 de spitale şi acum, până la jumătatea anului viitor, mai avem 301 spitale de evaluat dintre cele care s-au înfiinţat înainte de 7 iunie 2011", a declarat Vasile Cepoi. În plus, din cauza faptului că au fost constatate “abateri de la standardele de calitate”, Vasile Cepoi a anunțat că vor fi reevaluate chiar și spitalele care au fost deja acreditate. “Am constatat că evaluarea nu a fost suficient de obiectivă și nu a identificat în mod corect deficiențele și abaterile de la standarde. Va trebui să reevaluăm și spitalele care au fost evaluate”, a mai spus Vasile Cepoi.

Risc la internarea în spital: infecția nosocomială

Președintele Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor a subliniat că unitatea medicală care nu îndeplinește standardele de calitate cerute nu va intra în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. “În cazul în care unitatea sanitară nu îndeplineşte standardele de calitate, nu este acreditată, iar dacă nu este acreditată, Casa de Asigurări, tot prin lege, a hotărât că nu încheie contract cu acele unităţi medicale”, a adăugat Cepoi.
 

Președintele Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor a mai arătat că potrivit unui raport al Comisiei Europene, în anul 2013, în Europa,  au fost peste 110.000 de decese generate de efecte adverse asociate actului medical, în special infecții nosocomiale, pentru tratarea cărora s-au cheltuit peste 5,6 miliarde de euro. “ Între 8 şi 9% dintre pacienţii internaţi în spital sunt expuşi unui risc asociat actului medical. Acum lucrăm la elaborarea unor standarde, în colaborare cu toţi actorii implicaţi în implementarea lor, inclusiv cu asociaţiile de pacienţi, care în baza unor protocoale ne vor propune o serie de experţi care să lucreze la elaborarea acestor standarde", a susţinut Cepoi.

Pregătirea evaluatorilor se va face în trei săptămâni la Școala de Sănătate Publică.
 

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: