Simona Halep

Simona Halep s-a născut la Constanța, la data de 27 septembrie 1991 a luat primul contact cu tenisul la vârsta de 4 ani. Atunci când a mers la antrenamentele fratelui ei, Nicolae, și a început să lovească și ea mingea cu o rachetă.
Ion Stan a fost primul om care a pregătit-o pe sportiva din Constanța. Atunci când a devenit clar că va face tenis de performanță, pentru a reuși să ajungă la un nivel cât mai ridicat, Simona a luat o decizie unică pentru o femeie. Și-a micșorat sânii în urma unei intervenții chirurgicale.

Rezultatele pe teren nu s-au lăsat așteptate și în scurt timp, Halep a reușit să capteze atenția românilor. Apoi, a devenit cunoscută la nivel international.

A câștigat Roland Garros, în anul 2018, apoi, un an mai târziu a triumfat pe iarba de la Wimbledon. De asemenea, Halep a mai jucat trei finale de Mare Șlem, pe care le-a pierdut. La Roland Garros, în 2014 și 2017 și la Australian Open, în anul 2018. La US Open a juns în semifinale în 2015.

De-a lungul carierei, a colaborat cu antrenori celebri: belgianul Wim Fissette, australianul Darren Cahill, iar acum colaborează cu francezul Patrick Mouratoglou, cel care a pregătit-o pe Serena Williams. Până acum, Halep a adunat din premii suma de 40,2 milioane de dolari.

A fost discretă în plan sentimental, dar în presă s-a vorbit despre o poveste de dragoste trăită cu antrenorul Andrei Mlendea. Relația s-a rupt pentru că Stere Halep, tatăl campioanei, nu a fost de acord și i-a cerut fiicei sale să se axeze pe tenis. De asemenea, Halep ar mai fi avut o relație și cu Radu Barbu, fost jucător de tenis.

Nu s-a mai ascuns de ochii lumi atunci când a intrat într-o relație cu Toni Iuruc, bărbatul cu care s-a căsătorit religios. Dar, căsnicia s-a destrămat repede, cei doi nu s-au mai căsătorit și religios, iar divorțul s-a consemnat în urmă cu puțin timp.

Simona Halep ia în calcul o retragere! Curând, chiar. „Va fi foarte greu.″ Alertă

Simona Halep ia în calcul o retragere! Curând, chiar. „Va fi foarte greu.″ Alertă

La o conferință de presă organizată după ce a învins-o pe pe Camila Giorgi în primul tur la US Open (6-4, 7-6(3) ), Simona Halep a declarat că ia în...

Cu ce probleme se confruntă Simona Halep. Doar așa va putea câștiga US Open

Cu ce probleme se confruntă Simona Halep. Doar așa va putea câștiga US Open

Simona Halep trebuie să-și schimbe atitudinea, din punct de vedere mental pentru a putea obține cel de-al treilea titlu de Grand Șlem. Un fost mare tenismen îi oferă Simonei cîteva...

Secretul Simonei Halep a fost dat pe față. Când se va căsători sportiva. Ilie Năstase a divulgat și locația

Secretul Simonei Halep a fost dat pe față. Când se va căsători sportiva. Ilie Năstase a divulgat și locația

Simona Halep este extrem de discretă când vine vorba despre viața personală. Tenismena nu a anunțat data la care va avea loc nunta cu afaceristul Toni Iuruc, alături de care...

Crește imperiul Halep. Simona a mai inaugurat un hotel de lux la mare. Cât costă o noapte de cazare. FOTO

Crește imperiul Halep. Simona a mai inaugurat un hotel de lux la mare. Cât costă o noapte de cazare. FOTO

Simona Halep s-a lansat în zona imobiliară în ultimii ani, unde a investit o mare parte din banii câştigaţi din sport. Ea şi-a inaugurat un nou hotel de patru stele...

FOTO/ Cum face bani Toni Iuruc. Iubitul Simonei Halep merge pe șantier și își monitorizează investițiile

FOTO/ Cum face bani Toni Iuruc. Iubitul Simonei Halep merge pe șantier și își monitorizează investițiile

Toni Iuruc, viitorul soț al Simonei Halep a făcut o avere considerabilă din afacerile cu imobiliare dezvoltate de-a lungul anilor. Chiar dacă anul trecut nu a fost unul extrem de...

Probleme de sănătate se țin scai de Simona Halep. S-a retras din turneul de la Cincinnati

Probleme de sănătate se țin scai de Simona Halep. S-a retras din turneul de la Cincinnati

Problemele de sănătate au făcut-o pe Simona Halep să se retragă din turneul WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio) înaintea meciului din runda a doua cu americanca Jessica Pegula, programat...

Simona Halep, victorie dramatică la Cincinnati. Doctorul a scos-o de pe teren

Simona Halep, victorie dramatică la Cincinnati. Doctorul a scos-o de pe teren

Simona Halep (nr. 14 WTA) a învins-o marţi pe poloneza Magda Linette (nr. 44 WTA) cu 6-4, 3-6, 6-1 și s-a calificat în turul doi al turneului de la Cincinnati,...

Locul în care-și investesc banii Simona Halep și Gică Hagi. Cum sunt atrași investitorii

Locul în care-și investesc banii Simona Halep și Gică Hagi. Cum sunt atrași investitorii

Doi dintre cei mai importanți sportivi români, Gică Hagi și Simona Halep, investesc bani frumoși într-o localitate din județul Constanța. Este vorba despre localitatea Ovidiu situată printre primele din județ...

Meci cu nervi pentru Simona Halep. „Nu te uita în tribună! Degeaba te uiți!”

Meci cu nervi pentru Simona Halep. „Nu te uita în tribună! Degeaba te uiți!”

Simona Halep a fost eliminată, joi, din turneul de la Montreal, după ce a cedat în trei seturi în fața americancei Danielle Rose Collins (27 de ani, 28 WTA), scor...

Simona Halep a revenit după trei luni în circuit. Românca a pierdut dramatic un meci-maraton, la Montreal

Simona Halep a revenit după trei luni în circuit. Românca a pierdut dramatic un meci-maraton, la Montreal

Simona Halep a fost eliminată din cadrul turneului de la Montreal, după ce a cedat în trei seturi foarte disputate, în fața americancei Danielle Rose Collins. Simona Halep (locul 13...

Simona Halep a ieşit din Top 10 WTA în clasamentul live, după 373 de săptămâni

Simona Halep a ieşit din Top 10 WTA în clasamentul live, după 373 de săptămâni

Simona Halep a ieşit din Top 10 WTA în clasamentul live, după ce a pierdut cele 190 de puncte câştigate în 2019 la turneul de la Toronto, la care a...

Renunță Simona Halep la cariera sportivă pentru a deveni mamă? Informația momentului în sportul românesc

Renunță Simona Halep la cariera sportivă pentru a deveni mamă? Informația momentului în sportul românesc

Simona Halep a vorbit despre planurile de viitor și a comentat informația lansară de unul dintre cei mai apropiați oameni ai săi, Ion Țiriac. Simona Halep (29 de ani) s-a...

Toni Iuruc, viitorul soţ al Simonei Halep, sărac lipit pământului? Informații explozive

Toni Iuruc, viitorul soţ al Simonei Halep, sărac lipit pământului? Informații explozive

Toni Iuruc nu este un om bogat aşa cum se credea deoarece majoritatea afacerilor deținute de Toni Iuruc sunt afaceri de familie, iar veniturile sale sunt extrem de mici în...

Simona Halep se menţine pe locul 10 WTA. Ce poziții ocupă celelalte românce

Simona Halep se menţine pe locul 10 WTA. Ce poziții ocupă celelalte românce

Simona Halep se menţine pe locul 10, cu 4.115 puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni. Elena-Gabriela Ruse a urcat de pe lcoul 137 pe locul 105, după ce a...

Simona Halep și Toni Iuruc nu s-au cununat în secret! Adevăratul motiv pentru care a avut loc petrecerea

Simona Halep și Toni Iuruc nu s-au cununat în secret! Adevăratul motiv pentru care a avut loc petrecerea

Sportiva Simona Halep nu s-a căsătorit în secret cu afaceristul Toni Iuruc. Motivul pentru care a avut loc, de fapt, petrecerea, este cu totul altul. Deși î în spațiul public...

Ce ținută a purtat Simona Halep în ziua cununiei cu iubitul ei. A atras toate privirile! FOTO

Ce ținută a purtat Simona Halep în ziua cununiei cu iubitul ei. A atras toate privirile! FOTO

Simona Halep, în vârstă de 29 de ani, s-a cununat în secret, vineri, 23 iulie, cu iubitul său, Toni Iuruc. Deși sportiva a încercat să aibă parte de un eveniment...

Simona Halep s-a cununat în secret cu Toni Iuruc. FOTO

Simona Halep s-a cununat în secret cu Toni Iuruc. FOTO

Simona Halep și Toni Iuruc au făcut marele pas! Cei doi îndrăgostiți sunt soți cu acte. S-au cununat departe de ochii publicului. Frumoasa sportivă Simona Halep s-a cununat, vineri, 23...

Scoasă din joc de accidentări, Simona Halep s-a prăbușit în clasamentul mondial. Pe ce loc a ajuns românca

Scoasă din joc de accidentări, Simona Halep s-a prăbușit în clasamentul mondial. Pe ce loc a ajuns românca

Simona Halep a coborât șase poziții în WTA, după ce a fost nevoită să rateze și turneul de la Wimbledon din cauza problemelor fizice. Perioada nefastă prin care trece Simona...

Simona Halep și Toni Iuruc, ipostaze de neuitat. Nu au mai fost văzuți așa. Unde au mers în vacanță

Simona Halep și Toni Iuruc, ipostaze de neuitat. Nu au mai fost văzuți așa. Unde au mers în vacanță

Simona Halep și Toni Iuruc au plecat într-o vacanță la Milano, în Italia, acolo unde sportiva încearcă să uite de accidentările care i-au provocat mari necazuri în acest an. Simona...

Simona Halep, la un pas să piardă tot ce a muncit o viață întreagă. Scenariile sunt sumbre

Simona Halep, la un pas să piardă tot ce a muncit o viață întreagă. Scenariile sunt sumbre

Din 2014 și până în prezent, Simona Halep se află în top 10 WTA, fiind una dintre cele mai bine clasate jucătoare de tenis din întreaga lume. În ultimii șapte...