sibiu

Sibiu este municipiul de reședință al județului cu același nume, Transilvania, România, format din localitățile componente Păltiniș și Sibiu (reședința). Stațiunea de iarnă Păltiniș se află la 32 km distanță de centrul municipiului.

Municipiul Sibiu a reprezentat și reprezintă încă unul dintre cele mai importante și înfloritoare orașe din Transilvania (precum și din România, în general), fiind unul dintre principalele centre ale coloniștilor sași stabiliți în zonă din Evul Mediu Clasic (germană Hochmittelalter).

Orașul a fost capitală a Principatului Transilvaniei între anii 1692–1791 și 1849–1865. A cunoscut în ultimii ani o renaștere economică și culturală semnificativă. Sibiul este în prezent unul din orașele cu cel mai mare nivel de investiții străine din România.

În anul 2007, Sibiu a devenit Capitala Culturală Europeană, împreună cu orașul Luxemburg (atunci a doua oară cu acest statut), capitala Marelui Ducat de Luxemburg (zonă din care au provenit, parțial, primele valuri de coloniști sași din Transilvania începând cu jumătatea secolului al XII-lea în timpul domniei regelui maghiar Géza al II-lea).

INCENDIU PUTERNIC la Sibiu! Peste 200 de pompieri se luptă cu flăcările

INCENDIU PUTERNIC la Sibiu! Peste 200 de pompieri se luptă cu flăcările

Un incendiu puternic a izbucnit în apropierea unui depozit de uleiuri și vopsele uzate din Siubiu. Locuitorii au auzit mai multe bubuituri puternice. Peste 200 de pompieri, cu 12 mașini...

Festivalul SoNoRo la cea de-a XIII-a ediție. SIDE EFFECTS

Festivalul SoNoRo la cea de-a XIII-a ediție. SIDE EFFECTS

Festivalul SoNoRo, aflat la cea de-a XIII-a ediție, propune pentru anul acesta o ediție cu Efecte Secundare! SoNoRo se va desfășura în perioada 2-20 noiembrie 2018, în București, Timișoara, Cluj-Napoca,...

De la Bucuria ITO, la Responsablitatea alegerii

De la Bucuria ITO, la Responsablitatea alegerii

Din voioșia trăirii de la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), ne-am regăsit cu toții direct pe treapta de responsa bilitate a unei acțiuni cetățenești firești, solicitate de mai bine...

ALERTĂ la un liceu! Șase copii, transportați DE URGENȚĂ la spital

ALERTĂ la un liceu! Șase copii, transportați DE URGENȚĂ la spital

Șase elevi au fost transportați la spital și alți 15 au avut nevoie de îngrijiri medicale. Din primele informații reiese că elevii s-au intoxicat din cuza unui spray iritant.  Incidentul...

Descoperire ȘOCANTĂ într-un APARTAMENT. Ce au GĂSIT pompierii după ce au spart ușa

Descoperire ȘOCANTĂ într-un APARTAMENT. Ce au GĂSIT pompierii după ce au spart ușa

Un echipaj de pompieri a găsit sâmbătă, într-un apartament din municipiul Sibiu, doi soţi decedaţi, cu vârste de 80, respectiv 82 de ani. Deocamdată nu se cunoaşte cauza morţii, potrivit...

Unde i-a dus Carmen Iohannis pe elevi, la prima oră de dirigenție ...

Unde i-a dus Carmen Iohannis pe elevi, la prima oră de dirigenție ...

Soția președintelui României, Carmen Iohannis, profesor de limba engleză a luat o decizie mai puțin așteptată de elevii clasei a nouă, de la Liceul ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Prima oră...

Președintele Comisiei Europene consideră Summitul de la Sibiu un moment crucial pentru viitorul UE

Președintele Comisiei Europene consideră Summitul de la Sibiu un moment crucial pentru viitorul UE

În ultimul discurs al său privind Starea Uniunii, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a vorbit despre România, dar nu pe un ton amenințător, așa cum se vehicula în spațiul public....

TOADER deschide o ANCHETĂ la NOTARUL din DOSARUL IOHANNIS

TOADER deschide o ANCHETĂ la NOTARUL din DOSARUL IOHANNIS

Cornelia Popa, notarul din dosarul casei președintelui Klaus Iohannis, este supusă unei verificări de către Uniunea Notarilor, în urma adresei făcute de ministrul Finanțelor, către ministrul Justiției, Tudorel Toader. Știre...

Astra Film Festival Sibiu - selecția oficială - 101 filme documentare de top

Astra Film Festival Sibiu - selecția oficială - 101 filme documentare de top

Selecția oficială 2018 a Festivalului Internațional Astra Film, care are loc pentru a 25-a oară la Sibiu, între 15 și 21 octombrie, este disponibilă aici. Programul cuprinde 101 titluri, din...

Emoţionant! Motivul pentru care un electrician a ajuns să producă vase din lut pentru Japonia

Emoţionant! Motivul pentru care un electrician a ajuns să producă vase din lut pentru Japonia

M-am înscris la şcoala de olari, să învăţ cum încearcă lutul să reziste în vremea plasticelor. Pentru asta a trebuit să ajung în comuna Vlădeşti, de Vâlcea. Meşterul Eugen Pătru...

S-au FURAT 10.000 de euro din sediul POLIȚIEI Sibiu

S-au FURAT 10.000 de euro din sediul POLIȚIEI Sibiu

Suma de 10.000 de euro a fost furată dintr-un fişet amplasat într-un birou din sediul Poliţiei Municipiului Sibiu, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează cazul, potrivit Inspectoratului Judeţean...

Iohannis s-a amuzat teribil. Cine i-a stârnit râsul și ce crede despre o AMENINȚARE care îl are drept ȚINTĂ

Iohannis s-a amuzat teribil. Cine i-a stârnit râsul și ce crede despre o AMENINȚARE care îl are drept ȚINTĂ

Ajuns la reuniunea liberalilor care are loc în orașul lui, Sibiu, președintele Klaus Iohannis nu s-a grăbit să intre la ședința Biroului Executiv al PNL, ci a fost fooarte generos...

O mare RUȘINE pentru România. Organizează un eveniment internațional pe DATORIE

O mare RUȘINE pentru România. Organizează un eveniment internațional pe DATORIE

Summitul celor Trei Mări, eveniment care are loc pe 17 şi 18 septembrie la Bucureşti, organizat de Administraţia Prezidenţială, nu are buget și cheltuielile se vor face pe datorie. Președintele...

Iohannis vs. PSD. „De ce minte Guvernul? PSD va ajunge în situaţia de a nu avea bani pentru pensii şi salarii”

Iohannis vs. PSD. „De ce minte Guvernul? PSD va ajunge în situaţia de a nu avea bani pentru pensii şi salarii”

Preşedintele Klaus Iohannis acuză premierul de minciună și spune că rectificarea bugetară se putea face fără avizul CSAT. „Iată o nouă minciună marca PSD şi o nouă minciună a Guvernului...

Liberalii se reunesc la Sibiu în speranța că Iohannis trece să-i salute. Orban este liderul NEGATIV

Liberalii se reunesc la Sibiu în speranța că Iohannis trece să-i salute. Orban este liderul NEGATIV

Ludovic Orban este genul de lider negativ, care scoate tot ce este mai rău din oameni. Când vine un tânăr de 24 de ani și îți spune povești, are circumstanțe...

Campanie EvZ „Vizitați România”. Casa în care Tudor Vladimirescu a urzit planurile Revoluției de la 1821

Campanie EvZ „Vizitați România”. Casa în care Tudor Vladimirescu a urzit planurile Revoluției de la 1821

În 1819, cu doi ani înainte de frământările care vor zgudui din temelii rânduielile feudale, Tudor Vladimirescu era căpitan de plai al Țării Loviștei. Pandurul locuia în casa familiei Canini,...

Surse - Președintele Klaus Iohannis este așteptat la o ședință a PNL din Sibiu

Surse - Președintele Klaus Iohannis este așteptat la o ședință a PNL din Sibiu

Liberalii se vor întâlni în Biroul Executiv, vineri, la Sibiu. La ședința PNL, este așteptat să vină și președintele Klaus Iohanis, potrivit unor surse din partid. Este pentru a doua...

Ce MĂSURI iau AUTORITĂȚILE din SIBIU împotriva celei mai mari PROBLEME

Ce MĂSURI iau AUTORITĂȚILE din SIBIU împotriva celei mai mari PROBLEME

Incidentele din ultimele zile de pe Autostrada 1. în care doi urși au fost accidentați mortal, au atras atenția Autorităților din Sibiu care au dispus măsuri de protecție a tronsonului....

MĂSURA luată de AUTORITĂȚI după ce doi URȘI au fost OMORÂȚI pe A1

MĂSURA luată de AUTORITĂȚI după ce doi URȘI au fost OMORÂȚI pe A1

În urma accidentelor de pe Autostrada A1 unde doi urși au fost accidentați mortal, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov va monta indicatoare rutiere cu avertizarea "Atenţie, animale!". Potrivit...

Al doilea URS călcat de maşină pe Autostrada 1

Al doilea URS călcat de maşină pe Autostrada 1

Un urs a fost accidentat mortal, în noaptea de duminică spre luni, de o maşină, după ce a pătruns într-un tunel de pe autostrada A1 la kilometrul 262 + 500,...