scoala

Școala este, în primul rând, o instituție de învățământ publică sau privată specializată în organizarea și desfășurarea procesului de instruire și educare a elevilor, conform unui plan de învățământ predefinit. 🎓

Termenul are însă trei sensuri distincte:

Școala ca Instituție (Rol Social)
Școala este un agent primar de socializare al societății, având rolul fundamental de a pregăti tinerii pentru integrarea socială și profesională. Funcțiile sale includ:

Instruire: Transmiterea sistematică de cunoștințe (discipline de bază: matematică, literatură, științe, istorie).

Educație și Formare: Dezvoltarea competențelor, a personalității, a spiritului critic și cultivarea valorilor morale și a conduitei sociale.

Calificare: Oferirea de baze necesare pentru continuarea studiilor (universitare) sau pentru intrarea pe piața muncii.

Școala ca Local/Clădire
Prin extensie, termenul "școală" desemnează și clădirea sau spațiul fizic în care instituția de învățământ funcționează și în care elevii și profesorii își desfășoară activitatea zilnică.

Școala în Sens Figurat
În sens figurat, termenul "școală" se referă la:

O sursă de experiență/învățătură: "Viața este cea mai bună școală."

Un curent sau o mișcare: Un ansamblu de idei, principii sau adepți care se grupează în jurul unui lider sau al unei baze teoretice (ex: Școala de la Sociologie de la București, Școala Flamandă în artă).

Care este ţara cu cel mai bun învăţământ din lume şi care este programul unui elev

Care este ţara cu cel mai bun învăţământ din lume şi care este programul unui elev

Conform studiilor realizate, a fost descoperită care ţară are cea mai bună educaţie din întreaga lume. Culmea este că programul elevilor şi cerinţele şcolii nu sunt cele mai severe ci...

CONTROL ÎN ŞCOLI ŞI LICEE. Doar 20 la sută sunt păzite!

CONTROL ÎN ŞCOLI ŞI LICEE. Doar 20 la sută sunt păzite!

Poliţia Română a verificat situaţia asigurării cu pază a unităţilor de învăţământ preuniversitar la începutul anului de învăţământ 2012/2013. Din cele peste 20.000 de şcoli şi licee, doar 21,4% sunt...

"RECENSĂMÂNTUL" ŞCOLILOR. Poliţia a numărat unităţile de învăţământ. Vezi câte sunt în ţară!

"RECENSĂMÂNTUL" ŞCOLILOR. Poliţia a numărat unităţile de învăţământ. Vezi câte sunt în ţară!

Înainte ca Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) să îşi actualizeze baza de date, Poliţia Română a numărat şcolile şi liceele din România. Oamenii legii "au predat" şi prima...

Ora de dirigenţie: "Azi, vorbim depre sex!"

Ora de dirigenţie: "Azi, vorbim depre sex!"

Cum îi spui copilului tău de 12 ani cum vine treaba cu "barza"? E bine s-o afle de la tine sau de la şcoală? Ţi-e ruşine? Cât de pudibonzi şi...

CAZ UNIC: O fetiţă de 68 de cm merge la şcoală!

CAZ UNIC: O fetiţă de 68 de cm merge la şcoală!

Cea mai scundă fetiţă din lume, care s-a născut cu o formă rară de nanism, a fost săptămâna trecută pentru prima dată şcoala. Charlotte Garside are cinci ani şi o...

Peste 3 milioane de copii încep mâine şcoala. CUM să îi învăţaţi SĂ ÎŞI INTRE ÎN RITM

Peste 3 milioane de copii încep mâine şcoala. CUM să îi învăţaţi SĂ ÎŞI INTRE ÎN RITM

Aproximativ 3.200.000 de elevi încep luni noul an şcolar 2012 - 2013, 130.000 fiind înscrişi în clasa pregătitoare. Vă oferim câteva trucuri pentru a-i învăţa să se adapeze mai uşor...

CE ar trebui părinţii să ştie despre păduchi. CÂT de eficiente sunt METODELE BĂBEŞTI

CE ar trebui părinţii să ştie despre păduchi. CÂT de eficiente sunt METODELE BĂBEŞTI

Şi cei mai îngijiţi copii se pot alege cu păduchi. Se iau uşor, dar se scapă greu de ei. Soluţiile moderne de curăţat ajută, însă e nevoie de igienizarea întregii...

Şcolile din Capitală, înainte de începerea cursurilor: deficit de cadre didactice la pregătitoare, 30 de şcoli fără autorizaţie

Şcolile din Capitală, înainte de începerea cursurilor: deficit de cadre didactice la pregătitoare, 30 de şcoli fără autorizaţie

Mobilierul pentru clasa pregătitoare a fost instalat în proporţie de 80%, dar până la începerea şcolii toţi copiii de pregătitoare vor avea băncuţa lor. Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a...

VASLUI: Copii bătuţi la şcoală, cu băţul pe spate, ca să spună cu cine au votat părinţii

VASLUI: Copii bătuţi la şcoală, cu băţul pe spate, ca să spună cu cine au votat părinţii

Învăţătoarea din localitatea Pâhneşti, Vaslui, este acuzată de părinţi că şi-a bătut elevii şi le-a cerut să stea ore în şir cu mâinile ridicate, ca să spună cu cine au...

ELEV CU TUPEU INCREDIBIL. Profesoară umilită în faţa clasei| VIDEO

ELEV CU TUPEU INCREDIBIL. Profesoară umilită în faţa clasei| VIDEO

Un elev de la o şcoală din Baia-Mare îşi pune la punct profesoara, chiar în sala de clasă. Un coleg a filmat scenele incredibile cu telefonul. Deranjat de ameninţările profesoarei,...

"Infractori" de mici. Elevii vor avea CAZIER ŞCOLAR

"Infractori" de mici. Elevii vor avea CAZIER ŞCOLAR

Toate actele de violenţă vor fi raportate de directorii şcolilor, iar elevii cu ieşiri suspecte vor avea cazier şcolar. Proiectul pus la punct de şefii de la Educaţie vine în...

Microbuz şcolar implicat într-un accident rutier. Cinci copii au fost răniţi

Microbuz şcolar implicat într-un accident rutier. Cinci copii au fost răniţi

Un microbuz care transporta elevii la o şcoală din judeţul Cluj a fost implicat într-un accident rutier. Cinci dintre copii au fost răniţi şi au avut nevoie de îngrijiri medicale....

45 de inspectori școlari, puși pe liber. Înlocuitorii lor dau concurs

45 de inspectori școlari, puși pe liber. Înlocuitorii lor dau concurs

Până ieri, 5 iunie, Ministerul Educației a emis ordine de eliberare din funcție pentru 24 de inspectori școlari generali și 21 pentru inspectori școlari adjuncți. Conform datelor Ministerului Educației, 19...

Au fost descoperite rămăşiţe umane în incinta a două şcoli

Au fost descoperite rămăşiţe umane în incinta a două şcoli

Către două instituţii de învăţământ au fost trimise colete care conţineau rămăşiţe umane. Principalul suspect care ar fi livrat aceste resturi umane este starul porno Luka Rocco Magnotta. Două şcoli...

TRAGEDIA DIN ȘCOALA FILIAȘI. Detalii șocante: „Bătăușul a încercat să-și resusciteze victima" | VIDEO

TRAGEDIA DIN ȘCOALA FILIAȘI. Detalii șocante: „Bătăușul a încercat să-și resusciteze victima" | VIDEO

Un elev de clasa a șaptea a murit după ce a fost împins cu capul într-o ușă de la un dulap de către un coleg. Altercația a avut loc ieri...

Afară cu profesorii bătăuși! Primul ieșit, dascălul care a lovit un copil cu ranga

Afară cu profesorii bătăuși! Primul ieșit, dascălul care a lovit un copil cu ranga

Din acest an, şcolile au dreptul să dea afară cadrele didactice care altoiesc elevi. Până acum, decizia se lua în instanţă şi dura ani de zile, timp în care bătăuşii...

Cristian Pârvulescu: "Icoanele în şcoli, o discriminare în spaţiul public"

Cristian Pârvulescu: "Icoanele în şcoli, o discriminare în spaţiul public"

Prezenţa icoanelor în şcolile din România reprezintă o discriminare în spaţiul public în care se manifestă educaţia, a afirmat vineri preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia (APD), Cristian Pârvulescu. Cristian Pârvulescu a...

Testele PISA ne prind din nou nepregătiţi. Elevii români, codaşi la evaluările internaţionale

Testele PISA ne prind din nou nepregătiţi. Elevii români, codaşi la evaluările internaţionale

Miercuri, 21 martie, 178 de şcoli din ţară au organizat testarea elevilor în cadrul proiectului OECD-PISA 2012. După testarea anterioară, România a ocupat locul 49 din 65. Primele îmbunătăţiri ar...

Înscrierea la şcoală. Mai sunt 7.000 de locuri libere în Capitală. S-au publicat criteriile de departajare

Înscrierea la şcoală. Mai sunt 7.000 de locuri libere în Capitală. S-au publicat criteriile de departajare

În prima etapă au fost înscrişi 5.650 de copii în clasa pregătitoare şi 9168 în clasa I. Mâine începe cea de-a doua etapă de înscriere, iar fiecare şcoală are propriile...

Expoziţii-concurs despre evoluţionism, în şcoli. Premiul cel mare: laboratoare de informatică

Expoziţii-concurs despre evoluţionism, în şcoli. Premiul cel mare: laboratoare de informatică

Peste 100 de şcoli din toată ţara găzduziesc în acest moment expoziţii ce au ca temă centrală evoluţionismul, realizate pentru concursul „Emil Racoviţă”, organizat de Asociaţia Secular Umanistă din România....