scoala

Școala este, în primul rând, o instituție de învățământ publică sau privată specializată în organizarea și desfășurarea procesului de instruire și educare a elevilor, conform unui plan de învățământ predefinit. 🎓

Termenul are însă trei sensuri distincte:

Școala ca Instituție (Rol Social)
Școala este un agent primar de socializare al societății, având rolul fundamental de a pregăti tinerii pentru integrarea socială și profesională. Funcțiile sale includ:

Instruire: Transmiterea sistematică de cunoștințe (discipline de bază: matematică, literatură, științe, istorie).

Educație și Formare: Dezvoltarea competențelor, a personalității, a spiritului critic și cultivarea valorilor morale și a conduitei sociale.

Calificare: Oferirea de baze necesare pentru continuarea studiilor (universitare) sau pentru intrarea pe piața muncii.

Școala ca Local/Clădire
Prin extensie, termenul "școală" desemnează și clădirea sau spațiul fizic în care instituția de învățământ funcționează și în care elevii și profesorii își desfășoară activitatea zilnică.

Școala în Sens Figurat
În sens figurat, termenul "școală" se referă la:

O sursă de experiență/învățătură: "Viața este cea mai bună școală."

Un curent sau o mișcare: Un ansamblu de idei, principii sau adepți care se grupează în jurul unui lider sau al unei baze teoretice (ex: Școala de la Sociologie de la București, Școala Flamandă în artă).

EDITORIALUL EVZ. Când şcoala devine fabrică de bani, viitorul sună foarte rău

EDITORIALUL EVZ. Când şcoala devine fabrică de bani, viitorul sună foarte rău

M-am ascuns de ploaie săptămâna trecută sub balconul de la intrarea în Universitatea Bucureşti, împreună cu cîţiva alţi trecători care m-au împins cu nasul într-o listă mai veche cu locurile...

Le doresc puşcărie grea, la ocnă!

Le doresc puşcărie grea, la ocnă!

Din perspectiva mea şi a altor dascăli modeşti marea majoritate a miniştrilor, pe care i-am avut în ultimele decenii nu au făcut nimic bun. Fiecare a venit cu oamenii lui,...

Elev de şcoală generală, tuns forţat de un profesor în timpul orelor

Elev de şcoală generală, tuns forţat de un profesor în timpul orelor

Un elev în clasa a VI-a la Şcoala Gimnazială nr. 2 „Ion Irimescu” din municipiul Fălticeni a fost tuns cu forţa, la şcoală, în timpul orelor, de către unul dintre...

Negoiță de la 3 repară școlile din sector cu 200 milioane de lei. Printre câștigători, un inculpat din ”lotul Mazăre”

Negoiță de la 3 repară școlile din sector cu 200 milioane de lei. Printre câștigători, un inculpat din ”lotul Mazăre”

Primăria Sectorului 3, condusă de social democratul Liviu Negoiță a acordat un contract de aproape 200 milioane de lei pentru reparații curente și capitale la școlile din sector și la...

Un elev a murit în fosa septică a școlii

Un elev a murit în fosa septică a școlii

Un elev de 14 ani, din Vâlcea, a murit după ce-a căzut într-o fosă septică goală, din curtea școlii, relatează Realitatea TV. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, copilul...

Caz SCANDALOS în Vâlcea. Un copil a căzut în fosa septică de la baia şcolii. Medicii încearcă să-l resusciteze

Caz SCANDALOS în Vâlcea. Un copil a căzut în fosa septică de la baia şcolii. Medicii încearcă să-l resusciteze

Un elev din clasa a VIII-a de la o şcoală generală din comuna Alunu a căzut vineri într-o fosă septică, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean...

Elevul din Iaşi, băgat în spital de o profesoară. Poliţia şi Inspectoratul Şcolar investighează cazul

Elevul din Iaşi, băgat în spital de o profesoară. Poliţia şi Inspectoratul Şcolar investighează cazul

Poliţia şi Inspectoratul Şcolar Judeţean din Iaşi au deschis o anchetă în cazul unui elev de 13 ani de la Şcoala din Brădiceşti, comuna Dolheşti, ai cărui părinţi o acuză...

Cultura menajerelor sau Servitorii cu impresii de lorzi

Cultura menajerelor sau Servitorii cu impresii de lorzi

Sunt sigur că există un sentiment general de frustrare, de respingere a fenomenului manelist, a mârlăniei, a snobismului. Sunt sigur că există oameni de reală valoare în multe domenii, oameni...

Ofertă în școli: Cumpărați manuale sau mulțumiți-vă cu cele uzate!

Ofertă în școli: Cumpărați manuale sau mulțumiți-vă cu cele uzate!

Dacă elevii din clasele I și a II-a nu au găsit deloc manuale pe bănci în prima zi de școală, colegii mai mari au avut parte de cărțile gratuite, însă...

Ponta: Până se termină toate procedurile legale, elevii vor învăţa după manualele vechi

Ponta: Până se termină toate procedurile legale, elevii vor învăţa după manualele vechi

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că elevii vor învăţa după manualele vechi, până se termină toate contestaţiile. Informaţia a fost anunţată ieri şi de Ministerul Educaţiei. Victor Ponta şi-a...

Elevii de clasele I şi a II-a vor învăţa după manualele vechi, până la finalizarea licitaţiei pentru manualele digitale. Ce ordin au primit inspectoratele şcolare

Elevii de clasele I şi a II-a vor învăţa după manualele vechi, până la finalizarea licitaţiei pentru manualele digitale. Ce ordin au primit inspectoratele şcolare

Ministerul Educaţiei a extins perioada de utilizare a manualelor vechi, pentru elevii de clasele I şi a II-a, până la finalizarea licitaţiei privind manualele digitale. De asemenea, inspectoratele şcolare au...

Grădiniță, la etajul unei cârciumi dintr-un sat sucevean

Grădiniță, la etajul unei cârciumi dintr-un sat sucevean

În satul Hreațca din județul Suceava, preșcolarii merg la grădiniță în aceeași clădire în care funcționează cârciuma din sat. Cei 12 copii din satul sucevea împart clădirea, dar și toaleta...

Firea (PSD): Editorii au făcut lobby pentru a discredita Ministerul Educaţiei şi a bloca apariţia noilor manuale

Firea (PSD): Editorii au făcut lobby pentru a discredita Ministerul Educaţiei şi a bloca apariţia noilor manuale

Vicepreşedinta PSD Gabriela Firea consideră că editorii au făcut lobby pentru a discredita ministerul Educaţiei şi a bloca apariţia noilor manuale şcolar, scrie Agerpres. „Elevii claselor I şi a II-a...

50 de copii din localitatea Câineni, judeţul Vâlcea nu au cum să ajungă la şcoală

50 de copii din localitatea Câineni, judeţul Vâlcea nu au cum să ajungă la şcoală

Luni, deputatul Cristian Buican i-a criticat foarte dur pe Victor Ponta şi Ion Cîlea, reproşându-le că au transformat o măsură ce trebuia să fie benefică pentru elevi (repartizarea microbuzelor şcolare)...

Oare Eminescu o fi tot un fel de vulpe? O întrebare retorică

Oare Eminescu o fi tot un fel de vulpe? O întrebare retorică

De fiecare dată când cineva, persoană importantă, nu spun cine, vorba lui Nenea Iancu, scoate un porumbel din gură mă întreb cum este posibil să se întâmple aşa ceva. Pot...

Ce se ascunde în spatele lipsei manualelor școlare: O afacere de 50 de milioane €

Ce se ascunde în spatele lipsei manualelor școlare: O afacere de 50 de milioane €

Vinovați: Ministerul Educației, Editurile și Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Procedurile pentru achiziția primelor manuale digitale din România au demarat în martie 2014, când Ministerul Educației Naționale anunța calendarul...

ULTIMA ORA! Cea mai batrana mama din lume, romanca Adriana Iliescu, a murit de dorul fetitei ei in prima zi de scoala!

ULTIMA ORA! Cea mai batrana mama din lume, romanca Adriana Iliescu, a murit de dorul fetitei ei in prima zi de scoala!

In urma cu noua ani si jumatate, Adriana Iliescu devenea cea mai varstnica mama din lume. La aproape 67 de ani, profesoara din Bucuresti a nascut-o pe micuta Eliza, in...

Semnal de alarmă al elevilor  constănţeni: “Noul al şcolar, sub semnul subfinanţării şi al dezinteresului”

Semnal de alarmă al elevilor constănţeni: “Noul al şcolar, sub semnul subfinanţării şi al dezinteresului”

Consiliul Judeţean al Elevilor din Constanţa, una din cele mai active organizaţii ale elevilor din ţară, trage un semnal de alarmă, la începerea noului an şcolar, asupra lipsei de interes...

Dezbateri, istorie, OPINII: Uniforma ŞCOLARĂ, între “Da” şi “Nu”

Dezbateri, istorie, OPINII: Uniforma ŞCOLARĂ, între “Da” şi “Nu”

Se spune că atunci când un elev poartă uniforma şcolară, este introdus într-un mediu care încurajează cultura şi “promovează valoarea egalităţii între colegii de clasă”. Multe ţări au uniforme şcolare...

Clopoțelul sună, manuale, peste-o lună!

Clopoțelul sună, manuale, peste-o lună!

Aproximativ 3.200.000 de elevi și preșcolari încep astăzi școala. Anul acesta marchează o premieră: elevii din clasele mici nu au încă manuale și nici nu se cunoaște data la care...