scoala

Școala este, în primul rând, o instituție de învățământ publică sau privată specializată în organizarea și desfășurarea procesului de instruire și educare a elevilor, conform unui plan de învățământ predefinit. 🎓

Termenul are însă trei sensuri distincte:

Școala ca Instituție (Rol Social)
Școala este un agent primar de socializare al societății, având rolul fundamental de a pregăti tinerii pentru integrarea socială și profesională. Funcțiile sale includ:

Instruire: Transmiterea sistematică de cunoștințe (discipline de bază: matematică, literatură, științe, istorie).

Educație și Formare: Dezvoltarea competențelor, a personalității, a spiritului critic și cultivarea valorilor morale și a conduitei sociale.

Calificare: Oferirea de baze necesare pentru continuarea studiilor (universitare) sau pentru intrarea pe piața muncii.

Școala ca Local/Clădire
Prin extensie, termenul "școală" desemnează și clădirea sau spațiul fizic în care instituția de învățământ funcționează și în care elevii și profesorii își desfășoară activitatea zilnică.

Școala în Sens Figurat
În sens figurat, termenul "școală" se referă la:

O sursă de experiență/învățătură: "Viața este cea mai bună școală."

Un curent sau o mișcare: Un ansamblu de idei, principii sau adepți care se grupează în jurul unui lider sau al unei baze teoretice (ex: Școala de la Sociologie de la București, Școala Flamandă în artă).

Nedumeriri din cauza noului regulament şcolar. Cine aplică amenzile elevilor pentru absenţe?

Nedumeriri din cauza noului regulament şcolar. Cine aplică amenzile elevilor pentru absenţe?

Noul regulament şcolar, pus în dezbatere de Ministerul Educaţiei, creează deja nedumeriri în rândul profesorilor. Una dintre acestea este legată de prevederea potrivit căreia părinţii vor fi obligaţi să plătească...

Traian Băsescu a ajuns  la școala de vară a PMP / LIVE TEXT

Traian Băsescu a ajuns la școala de vară a PMP / LIVE TEXT

Președintele Traian Băsescu este prezent la școala de vară a PMP, de la Mamaia. Rămâneți pe evz.ro pentru a urmări cele mai importante declarații făcute de șeful statului.

Aproape 40% dintre şcolile din judeţul Mehedinţi nu vor avea autorizaţie sanitară la începutul anului şcolar

Aproape 40% dintre şcolile din judeţul Mehedinţi nu vor avea autorizaţie sanitară la începutul anului şcolar

Aproape 40% dintre unităţile de învăţământ din judeţul Mehedinţi nu vor dispune de autorizaţii sanitare de funcţionare în anul şcolar 2014-2015, a declarat miercuri, pentru Agerpres, directorul adjunct al Direcţiei...

Noua modă în școlile românești: Un învățător la mai multe clase

Noua modă în școlile românești: Un învățător la mai multe clase

Lipsa personalului didactic și a grupurilor sanitare sunt probleme care persistă în foarte multe școli și în acest an școlar. Măsura inedită găsită, inclusiv în Capitală: un dascăl să predea...

Cine sunt patroni pe banii statului

Cine sunt patroni pe banii statului

Şi noi dascălii avem unele necazuri la început de an şcolar. De obicei fiecare an de învăţământ debutează cu probleme legate de renovarea şcolilor şi o discutabilă repartizare a elevilor...

Inspector şcolar suspectat de plagiat. Un sfert din lucrarea pe care a publicat-o, copiat integral, fără menţionarea sursei

Inspector şcolar suspectat de plagiat. Un sfert din lucrarea pe care a publicat-o, copiat integral, fără menţionarea sursei

Un inspector școlar din Botoșani a publicat în 2013 o lucrare din care cel puţin primul sfert este copiat cuvânt cu cuvânt din rezumatul unei teze de doctorat. Crina-Cristina Muraru,...

Microbuze şcolare, atenţionări pentru primarii mehedinţeni şi promisiuni electorale pentru RAAN, de la Dragnea

Microbuze şcolare, atenţionări pentru primarii mehedinţeni şi promisiuni electorale pentru RAAN, de la Dragnea

Vineri, la sediul Consiliului Judeţean Mehedinţi, viceprim-ministrul Liviu Nicolae Dragnea a înmânat cheile de la 11 microbuze şcolare primarilor de la tot atâtea unităţi teritorial-administrative mehedinţene. Cu puţine excepţii oficialul...

Victor Ponta: Îl invidiez uneori pe Mazăre pentru decapotabile, cluburi şi bodyguarzi

Victor Ponta: Îl invidiez uneori pe Mazăre pentru decapotabile, cluburi şi bodyguarzi

Prezent la şcoala de vară a TSD, la Constanţa, premierul Victor Ponta a declarat că îl invidiază uneori pe primarul Radu Mazăre pentru "decapotabile, cluburi şi bodyguarzi". "În ciuda tuturor...

Elevii din primele clase primare, fără manuale în Timiș

Elevii din primele clase primare, fără manuale în Timiș

Deși mai sunt doar câteva zile până la începutul școlii, elevii din primele clase primare din Timiș riscă să rămână fără manuale. Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş susţine că de aducerea...

Cum arată prima zi de școală în RUSIA | Galerie Foto

Cum arată prima zi de școală în RUSIA | Galerie Foto

În timp ce elevii din România încă se mai bucură de vacanța de vară, școlarii din Federația Rusă încep cursurile pe 1 septembrie, singurele excepții fiind atunci când prima zi...

MERE ÎN ȘCOLI: CÂT costă programul pe care îl pregătește MADR

MERE ÎN ȘCOLI: CÂT costă programul pe care îl pregătește MADR

Valoarea totală a programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli se ridică la 64,61 milioane de lei, pentru anul şcolar 2014 - 2015, iar numărul elevilor din...

Președintele Traian Băsescu a primit sfaturi de la foştii colegi de şcoală, ca să fie un bun bunic | VIDEO

Președintele Traian Băsescu a primit sfaturi de la foştii colegi de şcoală, ca să fie un bun bunic | VIDEO

Președintele Traian Băsescu a primit sfaturi cum să se comporte în calitatea sa de bunic. Iar sfaturile nu au venit de la oricine, ci de la foștii colegi de la...

Bazaconia lui Pricopie: grădinița, obligatorie de la 3 ani

Bazaconia lui Pricopie: grădinița, obligatorie de la 3 ani

Școala românească este constant ”reformată” de politicieni care trăiesc cu convingerea că au idei geniale. Până acum însă, cu foarte mici excepții, toate aceste idei s-au dovedit dezastruoase și au...

Pregătiri pentru noul an şcolar: Unităţile de învăţământ din Sectorul 4, în plin proces de reabilitare şi igienizare

Pregătiri pentru noul an şcolar: Unităţile de învăţământ din Sectorul 4, în plin proces de reabilitare şi igienizare

Primarul Cristian Popescu – Piedone a demarat o serie de controale în cadrul unităţilor de învăţământ de pe raza Sectorului 4. Astfel, după ce a dispus alocarea sumelor necesare realizării...

Școlile profesionale, necesare, dar ignorate și de părinți, și de autorități

Școlile profesionale, necesare, dar ignorate și de părinți, și de autorități

Deși Ministerul Educației a alocat 55.000 de locuri în învățământul profesional, absolvenții de clasa a VIII-a nu s-au înghesuit să le ocupe. Școli private, care garantează jobul, au avut însă...

EXCLUSIV PRINT. De ce se bat elevii pe școlile profesionale private și le ocolesc pe cele de stat

EXCLUSIV PRINT. De ce se bat elevii pe școlile profesionale private și le ocolesc pe cele de stat

Deși Ministerul Educației a alocat 55.000 de locuri în învățământul profesional, absolvenții de clasa a VIII-a nu s-au înghesuit să le ocupe. În școlile profesionale private, situația este cu totul...

Inspectorii școlari de la Arad prinși cu șpagă la Bac, trimiși în judecată

Inspectorii școlari de la Arad prinși cu șpagă la Bac, trimiși în judecată

Inspectorul școlar general adjunct și profesoarele din Arad care au fost prinși în luna iunie că încasau șpagă de la absolvenții de liceu, în schimbul promovării examenului de Bacalaureat, au...

La sala în care au fost antrenați „Gladiatorii”, Szobi Cseh nu a avut parte nici măcar de o lumânare

La sala în care au fost antrenați „Gladiatorii”, Szobi Cseh nu a avut parte nici măcar de o lumânare

La nici doi ani după ce „Evenimentul zilei” i-a luat un interviu, la Școala „Mexic” cascadorul este „interzis presei din ordin de la minister”. Profesorii revoltați ne-au spus că „a...

Anul școlar 2014-2015 începe la 15 septembrie

Anul școlar 2014-2015 începe la 15 septembrie

Clopoțelul sună pentru elevi pe 15 septembrie 2014. Școlarii vor învăța timp de 36 de săptămâni, însumând 177 de zile lucrătoare. Vacanța de vară va începe pe 20 iunie și...

Susţinută de Vladimir Putin: Limba rusă ar putea fi reintrodusă în şcolile ROMÂNEŞTI

Susţinută de Vladimir Putin: Limba rusă ar putea fi reintrodusă în şcolile ROMÂNEŞTI

Limba rusă ar putea reveni în şcolile din România. Fundaţiile finanţate de Vladimir Putin susţin reintroducerea materiei în instituţiile de învăţământ, prin programe gratuite şi concursuri internaţionale organizate la Moscova....