E vorba de foame de bani, de persoane care nu se mai satură să încaseze. Suntem în faţa unei mentalităţi care plasează banul deasupra de orice şi pentru care totul este de vânzare. Numai într-un mediu infectat sistemic cu virusul rapacităţii pot exista indivizi care să vândă astfel lucrări de licenţă şi diplome ca la iarmaroc.

Profesorul care a luat şpagă pentru note mai mari şi lucrări de licenţă este doar un mic şurubel dintr-un mecanism uriaş, de proporţii naţionale, care ne dinamitează viitorul cu fiecare generaţie ratată pe care o produce. Sub plapuma autonomiei, sistemul a devenit tot mai hidos şi s-a îndepărtat tot mai mult de la scopul pentru care ar trebui să existe: educaţia.

Astfel, înainte de a face educaţie juridică cu studenţii de la Drept, sistemul învaţă mii de tineri studenţi că şpaga e modul firesc de a trece prin şcoală. Pe cei care nu au bani pentru şpagă îi învaţă că sunt mai fraieri şi că onestitatea, efortul sau inteligenţa sunt egale cu zero. Ne mai miram, în aceste condiţii, când descoperim cazuri tot mai revoltătoare de corupţie în sistemul judiciar?

Ne mai mirăm că fug din ţară, scârbiţi şi mâncând pământul, mii de absolvenţi de medicină? Cum să stea într-o ţară care i-a umilit în facultate şi apoi le oferă perspectiva unei vieţi de mizerie dacă nu acceptă toată cariera şpaga ca sursă principală şi normală de venit? Ne mirăm că mor tot mai mulţi pacienţi în spitalele în care rămân tot mai mulţi absolvenţi care au trecut cu şpagă prin facultate? Cea mai mare nenorocire pentru viitorul României a fost acceptarea introducerii locurilor cu taxă în universităţile de stat. A dat semnalul, la nivel de sistem, că scopul funcţionării facultăţilor nu mai este în principal educaţia noilor generaţii ci stoarcerea lor de bani, până la ultima monedă din portofelul părinţilor. Din această pricină s-a ajuns ca o diplomă universitară să nu mai aibă nicio valoare. Mai grav este că fenomenul acesta a distrus încrederea societăţii în valori fundamentale, fără care nicio ţară nu poate avea vreun viitor.

Războiul cu corupţia din România va avea şanse de succes numai după ce vor ajunge la puşcărie toţi mahării care au distrus universităţile cu gândul la bani. Un profesor amărât de la o universitate din Târgu Jiu este egal cu zero pe lângă rectorii hrăpăreţi şi decanii fără scrupule care au făcut averi fabuloase din pervertirea universităţilor. Cât timp nu sunt băgaţi după gratii şmecherii din sistem, plătim degeaba toate mecanismele care acţionează împotriva corupţiei pentru că universităţile vor produce în fiecare an mii de absolvenţi pentru care mita e ceva firesc.