scoala

Școala este, în primul rând, o instituție de învățământ publică sau privată specializată în organizarea și desfășurarea procesului de instruire și educare a elevilor, conform unui plan de învățământ predefinit. 🎓

Termenul are însă trei sensuri distincte:

Școala ca Instituție (Rol Social)
Școala este un agent primar de socializare al societății, având rolul fundamental de a pregăti tinerii pentru integrarea socială și profesională. Funcțiile sale includ:

Instruire: Transmiterea sistematică de cunoștințe (discipline de bază: matematică, literatură, științe, istorie).

Educație și Formare: Dezvoltarea competențelor, a personalității, a spiritului critic și cultivarea valorilor morale și a conduitei sociale.

Calificare: Oferirea de baze necesare pentru continuarea studiilor (universitare) sau pentru intrarea pe piața muncii.

Școala ca Local/Clădire
Prin extensie, termenul "școală" desemnează și clădirea sau spațiul fizic în care instituția de învățământ funcționează și în care elevii și profesorii își desfășoară activitatea zilnică.

Școala în Sens Figurat
În sens figurat, termenul "școală" se referă la:

O sursă de experiență/învățătură: "Viața este cea mai bună școală."

Un curent sau o mișcare: Un ansamblu de idei, principii sau adepți care se grupează în jurul unui lider sau al unei baze teoretice (ex: Școala de la Sociologie de la București, Școala Flamandă în artă).

CENTENARUL Marii UNIRI. Broşuri distribuite gratuit în şcolile şi facultăţile din Bucureşti

CENTENARUL Marii UNIRI. Broşuri distribuite gratuit în şcolile şi facultăţile din Bucureşti

Bucureştenii vor afla, într-un mod atractiv, informaţii importante despre personalităţile reprezentative ale ţării noastre, dar şi despre înfăptuirea României Mari. Proiectul cultural-educativ „Oameni şi fapte pentru 100 de ani”, dedicat...

Profesor: „Băieții să se facă asasini plătiți sau traficanți de droguri”

Profesor: „Băieții să se facă asasini plătiți sau traficanți de droguri”

La Colegiul Național „Bogdan Petricică Hașdeu” din Buzău, a început o anchetă după ce profesorul de informatică a fost acuzat că a aruncat cuvinte grele elevilor din liceu, făcându-i asasini...

SCHIMBĂRI BOMBĂ în Învățământ! Toate școlile sunt OBLIGATE să aibă așa ceva. Legea a ajusn la Camera Deputaților

SCHIMBĂRI BOMBĂ în Învățământ! Toate școlile sunt OBLIGATE să aibă așa ceva. Legea a ajusn la Camera Deputaților

Unitățile de învățământ din România vor fi obligate să dețină speții suplimentare de depozitare, unde elevii să-și poată păstra materialele pe care le folosesc în cadrul orelor. Propunerea legislativă are...

LISTA grădinițelor, școlilor și facultăților din BUCUREȘTI care prezintă risc SEISMIC

LISTA grădinițelor, școlilor și facultăților din BUCUREȘTI care prezintă risc SEISMIC

În cazul unui crutremur major, există pericolul prăbușirii a unui număr de peste 170 de de școli, grădinițe, licee și facultăți. Iată lista celor peste 170 de școli, grădinițe, licee...

CAZ CUTREMURĂTOR. Este ANCHETAT pentru că ar fi HĂRȚUIT ELEVE MINORE. DETAII ȘOCANTE

CAZ CUTREMURĂTOR. Este ANCHETAT pentru că ar fi HĂRȚUIT ELEVE MINORE. DETAII ȘOCANTE

Un fotograf a fost angajat să facă un album foto pentru elevi de la o şcoală din statul american Michigan. Acesta a ajuns să fie anchetat de poliţie după ce...

Sute de MILIOANE de lei pentru wireless la ȘCOLILE cu WC-ul în fundul curții

Sute de MILIOANE de lei pentru wireless la ȘCOLILE cu WC-ul în fundul curții

Guvernul a pus în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede introducerea internetului wireless în 4.500 şcoli. Dintre acestea, peste 2000 au încă WC-ul în fundul curții....

Incident DRAMATIC în școală. Un elev de 11 ani batjocorit de profesoară. Părinții sunt DISPERAȚI

Incident DRAMATIC în școală. Un elev de 11 ani batjocorit de profesoară. Părinții sunt DISPERAȚI

Un incident care a generat un scandal mare a avut loc lao o școală elementară din Berkeley County, South Carolina. O profesoară l-a luat la bătaie pe un elev pentru...

S-a dezlănțuit JIHADUL la Alexandria! PĂRUIALĂ ca-n filme în fața școlii. S-au încins spiritele printre mămici

S-a dezlănțuit JIHADUL la Alexandria! PĂRUIALĂ ca-n filme în fața școlii. S-au încins spiritele printre mămici

Scandal de proporții în fața unei școli din Alexandria. Șapte femei de etnie romă s-au luat la bătaie în timp ce își așteptau copiii să iasă de la ore. Femeile,...

Profesoară FILMATĂ întreţinând relaţii INTIME cu elevul MINOR

Profesoară FILMATĂ întreţinând relaţii INTIME cu elevul MINOR

O profesoară a fost arestată deoarece a întreţinut relaţii intime cu un elev de 16 ani chiar în incinta şcolii. Elevul a reuşit să filmeze cu telefonul tot ceea ce...

Accident înfiorător în Iași! O fetiță a fost călcată de un microbuz școlar sub privirile îngrozite ale familiei

Accident înfiorător în Iași! O fetiță a fost călcată de un microbuz școlar sub privirile îngrozite ale familiei

O dramă teribilă s-a petrecut, astăzi, în satul Boureni, comuna Moţca, din județul Iași. O fetiță de numai trei ani a fost călcată pe cap de microbuzul școlar care o...

Corectitudine politică în ŞCOLILE americane: COLINDELE de Crăciun despre Iisus  vor fi INTERZISE

Corectitudine politică în ŞCOLILE americane: COLINDELE de Crăciun despre Iisus vor fi INTERZISE

Elevii şcolii Robious din Chesterfield - Virginia, au fost anunţaţi că de Crăciun nu vor mai avea voie să colinde pentru a nu OFENSA alte naţionalităţi. Școala americană interzice colindele...

Şcoli fără bullying în Sectorul 3. Conferinţă gratuită pentru cadrele didactice din învăţământul primar

Şcoli fără bullying în Sectorul 3. Conferinţă gratuită pentru cadrele didactice din învăţământul primar

Ca urmare a creşterii fenomenului de bullying în şcolile din România, Asociaţia Părinţilor Isteţi, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Itsy Bitsy FM, organizează conferinţa gratuită "Şcoli...

SCANDAL în INVĂȚĂMÂNT. O profesoară cu un COMPORTAMENT BIZAR își torturează elevii.Mărturiile CUTREMURĂTOARE ale PĂRINȚILOR

SCANDAL în INVĂȚĂMÂNT. O profesoară cu un COMPORTAMENT BIZAR își torturează elevii.Mărturiile CUTREMURĂTOARE ale PĂRINȚILOR

Din cauza comportamentului bizar al unei învățătoare, care ar râde sau ar țipa din senin, mai mulți părinți ai unor elevi din Teleroman şi-au retras copiii de la o şcoală...

Arhiepiscopia Tomisului, precizări despre profesorul călugăr anchetat pentru postarea de imagini cu minori

Arhiepiscopia Tomisului, precizări despre profesorul călugăr anchetat pentru postarea de imagini cu minori

După ce a fost informată că profesorul călugăr Calinic este cercetat de poliția Constanța pentru violarea vieții private, fiind reclamat că a sustras și postat pe internet imagini cu elevi...

A postat imagini cu elevele înainte de ora de sport. Profesor de muzică anchetat la Constanța

A postat imagini cu elevele înainte de ora de sport. Profesor de muzică anchetat la Constanța

Un bărbat de 33 de ani, profesor de muzică la o școală gimnazială din Constanța va fi cercetat pentru violarea vieții private după ce a postat pe rețelele de socializare...

Cum să prevenim ABANDONUL ȘCOLAR - rechizite și ghiozdane, gratis, pentru 360.000 de elevi

Cum să prevenim ABANDONUL ȘCOLAR - rechizite și ghiozdane, gratis, pentru 360.000 de elevi

Dintre aceștia, 308.611 elevi vor primi ghiozdane. Beneficiarii sunt înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, la cursuri de zi, fiind în întreținerea familiilor al căror venit mediu net...

TRIBUNALUL Bihor a DECIS soarta Şcolii Generale Szacsvay Imre

TRIBUNALUL Bihor a DECIS soarta Şcolii Generale Szacsvay Imre

Tribunalul Bihor a respins prin sentință definitivă retrocedarea clădirii Şcolii Generale „Szacsvay Imre” din Oradea, Bisericii Romano-Catolice. În sentinţa pronunţată joi, cea de-a doua instanţă a respins apelul Parohiei Romano-Catolice...

România va investi 20 de milioane de lei anual în biblioteci şcolare

România va investi 20 de milioane de lei anual în biblioteci şcolare

Senatul a adoptat ieri în unanimitate, în calitate de prima Cameră sesizată, o propunere legislativă care prevede creşterea fondului de carte din bibliotecile şcolare cu cel puţin 5% din numărul...

Parisul a luat-o razna: Promovează învăţarea limbii arabe în şcoli

Parisul a luat-o razna: Promovează învăţarea limbii arabe în şcoli

În Franţa creşte numărul înscrierilor în şcolile religioase catolice. Dar guvernul anunţă reduceri de posturi şi se gândeşte mai bine la cum să promoveze limba arabă începând cu clasele primare....

REFERENDUM inutil? Părinții care REFUZĂ să-și lase copiii să poarte FUSTĂ - dați pe mâna Poliției

REFERENDUM inutil? Părinții care REFUZĂ să-și lase copiii să poarte FUSTĂ - dați pe mâna Poliției

Ghidul de educație parentală al municipalității din Brighton îi obligă pe părinți să accepte îndoctrinarea „de gen” a copiilor, fără putință de a se opune. Părinții britanici care refuză să-și...