PANICĂ în Ploiești! GRIPA a ajuns în ȘCOLI și grădinițe
- Cristian Tănase
- 25 ianuarie 2019, 14:16
Viceprimarul Ploieștiului, Cristian Ganea, a anunțat vineri într-o conferință de presă că școlile vor fi dezinfectate, ca urmare a prezenței a patru cazuri de gripă în unitățile de învățământ preșcolar din Ploiești.
”La nivel de oraş, până la ora aceasta, adică 10.30, sunt patru cazuri de gripă. Nu sunt toate la un loc. Sunt două cazuri de gripă la creşa nr. 23 şi un caz la creşa nr.10 şi mai este un caz la grădiniţa Sf. Arhanghel Mihail şi Gavril. Am discutat cu colegii mei de la RASP şi i-am rugat să ia măsurile necesare pentru a începe dezinfecţia în aceste unităţi. Există un program care deja a început. Alături de DSP care ţine legătura în permanenţă cu Inspectoratul Şcolar. Creşele, grădiniţele, şcolile vor trebui dezinfectate”,a precizat viceprimarul Cristian Ganea în conferinţa susţinută vineri la sediul Primăriei Ploieşti.
Potrivit viceprimarului dezinfecţia unităţilor şcolare va începe de astăzi şi va continua şi weekend. Cristian Ganea nu a putut preciza câte cazuri de gripă în total au fost înregistrate la nivelul Ploieştiului în acest an.