rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Rusia, mai aproape de URSS: PUTIN are planuri mari în privința SERVICIILOR SECRETE. KGB redivivus?

Rusia, mai aproape de URSS: PUTIN are planuri mari în privința SERVICIILOR SECRETE. KGB redivivus?

Cotidianul rus „Kommersant” a scris, luni, despre posibilitatea ca vechiul KGB să fie reînființat sub forma unui nou Minister al Securității Statului, ce ar urma să înglobeze toate serviciile secrete...

Donald TRUMP are încă un SUSȚINĂTOR în rândul liderilor EUROPENI

Donald TRUMP are încă un SUSȚINĂTOR în rândul liderilor EUROPENI

Președintele ceh, Milos Zeman, consideră că Donald Trump este cea mai bună opțiune pentru alegerile din SUA, opțiunea sa fiind în contradictoriu cu cea a majorității liderilor europeni și cea...

Pentru salvarea proiectului european, primiţi Republica Moldova şi Ucraina în UE! | PULSUL PLANETEI

Pentru salvarea proiectului european, primiţi Republica Moldova şi Ucraina în UE! | PULSUL PLANETEI

Un întreg aparat de gânditori şi creatori de idei încearcă să identifice posibilitatea relansării şi reenergizării proiectului european.  Într-adevăr, Uniunea Europeană a acumulat crize suprapuse, de la criza incapacităţii de...

Putin își pregătește un nou mandat prezidențial din 2018

Putin își pregătește un nou mandat prezidențial din 2018

Partidul președintelui rus Vladimir Putin, Rusia Unită, a obținut majoritatea în alegerile parlamentare din țara sa. Potrivit cifrelor publicate după numărarea a 93% din voturi, Rusia Unită a câștigat 54,28%...

OSCE acuză fraude la vot în alegerile din RUSIA

OSCE acuză fraude la vot în alegerile din RUSIA

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a criticat modul de desfăşurare a alegerilor parlamentare din Rusia, despre care a afirmat că au fost marcate de încălcări ale drepturilor...

Un multiplu câștigător de turnee de Grand Slam figurează pe lista hackerilor ruși. SUBSTANȚELE folosite de celebrul tenismen

Un multiplu câștigător de turnee de Grand Slam figurează pe lista hackerilor ruși. SUBSTANȚELE folosite de celebrul tenismen

„Fancy Bear”, grupul hackerilor ruși care au spart baza de date a Agenției Mondiale Antidoping (WADA), a dezvăluit noi nume ale sportivilor care ar fi consumat substanțe interzise. Potrivit listei...

TRĂDARE LA NIVEL ÎNALT. Considerat sovietic convins, un PILOT DE VÂNĂTOARE a livrat americanilor SECRETUL MILITAR SUPREM. Au fost implicate şi SERVICII SECRETE

TRĂDARE LA NIVEL ÎNALT. Considerat sovietic convins, un PILOT DE VÂNĂTOARE a livrat americanilor SECRETUL MILITAR SUPREM. Au fost implicate şi SERVICII SECRETE

Odată cu furtul unui mare secret militar, Statele Unite ale Americii au reuşit o mare lovitură împotriva Rusiei. În toamna anului 1976, un pilot sovietic a reuşit să fure un...

Cum ABUREA lumea PUTIN cu 10 ani în urmă într-un interviu pentru FINANCIAL TIMES

Cum ABUREA lumea PUTIN cu 10 ani în urmă într-un interviu pentru FINANCIAL TIMES

Financial Times publica pe 10 septembrie 2006 un interviu cu președintele rus, Vladimir Putin, realizat la resedința acestuia de la Novo Ogarevo, în apropiere de Moscova. Noul Țar vorbea despre...

Scrutin parlamentar cu final previzibil în Rusia, cu tensiuni în Crimeea și Ucraina

Scrutin parlamentar cu final previzibil în Rusia, cu tensiuni în Crimeea și Ucraina

Peste 110 milioane de ruși au fost chemați, ieri, la urne, în alegeri legislative pe care partidul pro- Kremlin, Rusia Unită, ar urma să le câștige fără nici o surpriză...

RUSIA amenință să reia bombardamentele asupra REBELILOR moderați din SIRIA

RUSIA amenință să reia bombardamentele asupra REBELILOR moderați din SIRIA

Rusia a avertizat că ar putea relua atacurile aeriene asupra grupărilor rebelilor moderați din Siria, dacă SUA nu face mai multe pentru a-i distanța de extremiști. Un oficial a declarat...

Nu uitați de RUSIA, atrage atenția UCRAINA liderilor europeni

Nu uitați de RUSIA, atrage atenția UCRAINA liderilor europeni

În timp ce liderii europeni se întâlnesc azi la Bratislava, Ucraina încearcă să atragă atenția Europei asupra rolului Rusiei în destabilizarea continentului. Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a trimis, joi, o...

Vizitată de lideri UE, prima oară după doi ani. Ucraina primește un sprijin important de la FMI

Vizitată de lideri UE, prima oară după doi ani. Ucraina primește un sprijin important de la FMI

Fondul Monetar Internațional a acceptat să reia împrumurile pentru Ucraina, în aceeași zi în care a fost anunțat un nou acord de pace Președintele ucrainean Petro Poroșenko și-a exprimat susținerea...

Dan Petrescu a fost taxat de ruși, după o nouă criză de nervi

Dan Petrescu a fost taxat de ruși, după o nouă criză de nervi

Antrenorul lui Kuban Krasnodar s-a ales cu trei etape de suspendare, pentru că s-a comportat ca pe maidan și a reacționat violent la o decizie a arbitrului Dan Petrescu, antrenorul...

Francois Hollande vede viitorul NATO ca pe o matrioșkă: o alianță mică, într-una mare

Francois Hollande vede viitorul NATO ca pe o matrioșkă: o alianță mică, într-una mare

Din păcate, vizita președintelui Franței, Francois Hollande, în România a trecut fără ca presa, opinia publică autohtonă să dezbată o chestiune de o importanță majoră pentru securitatea țării noastre pe...

Dan Petrescu a vrut să bată un arbitru. Federația din Rusia a luat măsuri în privița românului | VIDEO

Dan Petrescu a vrut să bată un arbitru. Federația din Rusia a luat măsuri în privița românului | VIDEO

Dan Petrescu, antrenorul formației Kuban Krasnodar, a cedat nervos în timpul partidei pe care trupa sa a susținut-o cu Saratov (scor 0-0). Antrenorul român a sărit să-l bată pe arbitrul...

Steven Seagal a făcut-o și p-asta!

Steven Seagal a făcut-o și p-asta!

Actorul american Steven Seagal este aproape să primească cetățenia rusă, la fel ca boxerul și actorul Roy Jones Jr. sau Gerard Depardieu, conform unor declarații pe care starul filmelor de...

Trend PERICULOS pe internet. Mii de adolescenţi inconştienţi îi DEVIN VICTIME: „Am făcut-o pentru like-uri pe Facebook”

Trend PERICULOS pe internet. Mii de adolescenţi inconştienţi îi DEVIN VICTIME: „Am făcut-o pentru like-uri pe Facebook”

Un trend periculos pe reţelele sociale face din ce în ce mai multe victime printre internauţii adolescenţi. Tinerii din Rusia se filmează în timp ce se incendiază, înainte de a...

După ce a apărut la Russia Today, Trump s-a scufundat în sondaje | PULSUL PLANETEI

După ce a apărut la Russia Today, Trump s-a scufundat în sondaje | PULSUL PLANETEI

Alegerile prezidenţiale americane au intrat în linie dreaptă, chiar dacă mai sunt 9 săptămâni de campanie.  De sâmbătă, Carolina de Nord este primul din cele 37 de state care permit...

Generalul Serghei Kuralenko în flagrant de dezinformare crasă: SUA vrea distrugerea Rusiei | PULSUL PLANETEI

Generalul Serghei Kuralenko în flagrant de dezinformare crasă: SUA vrea distrugerea Rusiei | PULSUL PLANETEI

Războiul Rusiei cu propriul popor a atins cote nebănuite, în pragul campaniei electorale pentru alegerile generale din Duma de Stat.  Astfel, figuri marcante ale regimului Putin, oameni de mână forte,...

Edilul Chișinăului, surprins la o PETRECERE într-un GARAJ, stropită cu alcool: Este în garaj, într-o spălătorie, nu în localuri de lux. Suntem oameni, ne permitem să ne distrăm, uneori deochiat | VIDEO

Mai multe videoclipuri apărute pe YouTube îl înfățișează pe edilul Chișinăului, alături de câțiva prieteni, care dansează, cântă și consumă bputuri alcoolice. Videoclipurile au fost preluate de presa Republica Moldova,...