Opinii EVZ
A doua resetare: cum poate America lui Trump să coopereze azi cu Rusia lui Putin | PULSUL PLANETEI
Mai sunt circa două săptămâni până la preluarea, la 20 ianuarie, a mandatului de Președinte al SUA de către Donald Trump și deja principalul său punct de program, resetarea relațiilor cu Rusia, a fost dezbătut pe toate părțile.
Și perspectivele nu sunt deloc pozitive, mai ales că această relansare a relațiilor se petrece într-un context extrem de neofertant pentru asemenea mișcări politice. Într-adevăr, raportul tuturor serviciilor de informații americane, audierile din Congres și realitatea faptică, împreună cu retrageri răsunătoare din echipa de tranziție, nu creează un cadru adecvat pentru acest punct. Din contra, analiștii politici evaluează că acesta va fi și punctul pe care noul Președinte, odată ce va fi luat cunoștință cu realitatea din informațiile clasificate, îl va revizui fundamental. E adevărat că și pentru echipa lui Trump și administrația sa, acceptarea faptului că a fost susținut prin metode dolosive și invazive, cu atacuri cibernetice și informaționale, de către Rusia la Președinție nu e simplu de asumat. Mai ales că votul popular a fost pierdut cu o marjă largă de peste 2,5 milioane de voturi.
Cum să pleci la drum la început de mandat cu anatema că alegerea ta a fost viciată – nu neapărat determinant, nu neapărat schimbând voința generală – de intervenția unui terț, care a și anunțat-o, și a făcut și caz de o asemenea intervenție tocmai pentru a arăta că e puternic și o poate face? E o notă dificil de acceptat, iar disputele cu serviciile de informații și schimbările majore la nivelul CIA (probabil și a Armatei) care vor urma, acuzațiile de politizare a acestor instituții nu ajută tranziția și legitimitatea noii administrații. În plus, probele sunt clare, transparente, în raport public, iar lupta contra întregului stat, prin delegitimarea instituțiilor sale, este una detrimentală și perdantă a priori de către un lider politic. Nu poți prin decret sau interpretare politică să schimbi legea gravitației, măsurabilă și stabilită prin experimente repetate, de zi cu zi, ale fiecărui cetățean al Pământului.
Dar chiar și în aceste condiții, vorbim despre o voință politică și dorință de aplicare a unei noi abordări. Însă resetarea ca proces nu prea e nouă: a mai încercat-o și Hillary Clinton, ca să nu mai spunem că, fără emfază, fiecare președinte american după Reagan a încercat să vină în funcție și să obțină o relație nonconfruntațională cu Rusia. Rezultatul nu a fost însă unul scontat niciodată, și chiar și acest istoric ar trebui să ridice semne de întrebare.
Firește că nimeni nu-și dorește război, confruntare, lupte sau, și mai mult, soldații proprii morți pe teren. Trump spunea că cine nu vrea înțelegere cu rușii e retrograd. Așa și este. Dar distanța dintre aspirațional și real e lungă, și, vorba altui celebru președinte american, e nevoie de doi pentru a dansa tango-ul. Și chiar în abordarea tranzacționistpragmatică – unii vorbesc despre nevoia asocierii pentru a combate China în Asia de Sud-Est, pentru că e amenințare mai mare (inclusiv noul NSA, Flynn) alții că poate ajuta la combaterea terorismului, în fine, chiar Trump afirma că sunt prea multe focare și probleme în lume pentru a avea una în plus – relația cu Rusia presupune doi termeni, ce oferă Rusia și ce cere în schimb. Și de aici blocajele sunt maximale.
Ce oferă Rusia? Lupta contra terorismului (dacă intrăm în profunzimi vedem că lucrurile privind combaterea unui instrument sau efect e sortită eșecului dacă nu sunt abordate cauzele, mai complexe), împărțirea Orientului Mijlociu și calmarea, stabilizarea lui – tot în beneficiul Rusiei. Rusia lui Putin cere în schimb libertatea intervenției și schimbării de granițe în spațiul post-sovietic, poate în Europa de Est, suveranitatea limitată a statelor independente de acolo, neintegrarea în NATO și relații cu UE prin intermediul și cu câștigul Rusiei, dreptul de veto pe orice acțiune globală și recunoașterea statutului de superputere. Pace contra cedarea controlului și dominația într-o renăscută sferă de influență, cu renunțarea la principiile ce au consacrat democrația și relațiile internaționale. E fezabil?
Dar poate cea mai gravă problemă rămâne lipsa de încredere. Cum ar putea fi viabil un nou acord, fie și un Mare Târg, cu renunțarea la principii și valori, când precedentele nu au fost respectate? Cu ce începem? Și cum se decontează angajamentele Occidentale/ Americane față de Ucraina, Georgia, Republica Moldova, Caucaz? Cum mai promovează vreodată propriile interese în această zonă? Și chiar acceptând acordul Moscovei, direct sau tranzacționat, va respecta Moscova noile reguli, noile angajamente? Sau învățând că așa poate câștiga, va merge mai departe cu forța armată, violența și tulburarea atunci când nu va obține ce vrea dacă doar bate din picior?
Recomandările noastre
