Opinii EVZ
Siria oscilează între încetarea focului și confruntări sângeroase relansate | PULSUL PLANETEI
Începutul anului a fost marcat de încercarea ruso-turcă, cu sprijin iranian, de a obține o încetare a focului. Cei trei actori par cei mai interesați ca negocierile de pace să plece la Geneva de la noua situație care avantajează actorii implicați, chiar dacă îl întărește și pe Bashar Al Assad, față de care Turcia are o respingere totală în a-l accepta ca parte a soluției.
Rusia a marcat o extindere a Siriei utile pe care o controlează Al Assad și alawiții, Turcia a devenit al treilea actor pe teren, cu agendă și prezență proprie, iar Iranul coordonează milițiile șiite și propriii săi trimiși pe teren.
Dar încetarea focului și eforturile ruso-turce pe direcția relansării procesului de pace, făcut fără SUA, Occident și ONU, deși salutat de Președintele Obama, nu are șanse de reușită. Deja grupurile opoziției au contestat acordul, Turcia cere insistent Iranului să blocheze milițiile șiite care nu respectă încetarea focului măcelărind civilii sunniți, în timp ce grupările altor zone de opoziție siriană contestă pe deplin absența lor de la masa de negocieri. Pacea parțială nu are cum să dăinuie, iar atacurile lansate de diferiți oficiali turci, inclusiv de premierul turc Ildirim, la adresa SUA, privind susținerea grupărilor teroriste (cu referire la kurzii sirieni înarmați și pregătiți de trupele americane) nu sunt de bun augur, de unde și rațiunea și urgența convorbirii telefonice de pe 3 ianuarie la apelul Președintelui Obama către omologul său turc, atunci când, potrivit Departamentului de Stat, a făcut apel la alinierea intereselor SUA și Turciei în Siria.
Cert este că amenințările reale de pe teren nu au cum să poată progresa spre o pace durabilă fără implicarea tuturor actorilor majori. Iar aici, paleta e mult mai largă: formal conținea două componente, coaliția anti-Stat Islamic occidentală, condusă de SUA și conținând statele europene și pe cele sunnite din Golf, dar și Turcia, respectiv coaliția alternativă pro-șiită rusă cu Rusia, Siria lui Al Assad, Irakul șiit pro-iranian Hezbolahul libanez și Iranul. Astăzi, paleta e mult mai largă, și ar trebui împărțită în cel puțin trei părți, odată ce Turcia se află pe teren cu propria sa agendă ca al treilea jucător. Însă și în acest caz, din jurul mesei lipsesc SUA, Statele Occidentale și Arabia Saudită respectiv Qatar, toate aceste componente cu intermediari ce luptă pe teren în spațiul opoziției siriene.
Abordarea coerentă într-un efort de pace inclusiv nu se poate face fără respectarea prezenței și intereselor tuturor acestor componente, dar ea ar trebui să acomodeze poziții incompatibile: perspectiva lui Bashar al Assad, între condamnare, debarcare și eliminarea din soluția de tranziție, respectiv continuitatea la guvernare pe termen mediu, ca parte a soluției; împărțirea sau unitatea Siriei – adică fie o formulă a mai multor state, pe liniile etnice și sectare, inclusiv cu autonomia kurdă coerentă statal (tocmai au adoptat un acord social și o constituție cele trei entități kurde siriene), fie o formulă federală, fie statul unitar, dar neapărat sub conducerea alawiților lui Al Assad, declarat câștigător în războiul civil; dominația geopolitică a Rusiei sau împărțirea controlului și respectarea intereselor multiple în regiune prin negocierea soluțiilor cu SUA, eventual pe seama altor conflicte sau teme de agendă de tip Big Bargain, Marele Târg, cu impact în Europa de Est și spațiul post sovietic.
Pe de altă parte, situația e complexă și din alte puncte de vedere: schimbările politice la Casa Albă, dar și cele așteptate la nivel european în cursul acestui an - alegeri în Olanda, Italia, Franța, ulterior Germania. Or impactul reașezării de o asemenea magnitudine nu are cum să nu afecteze fundamental Siria, care poate deveni punctul nodal, fără întoarcere, al formulei de viitor a relațiilor internaționale și al soluționării conflictelor internaționale.
Recomandările noastre
