rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

RĂZBOI în SIRIA. Rusia afirmă că NU și-a folosit apărarea antiaeriană. Damascul vorbește de rachete doborâte și civili răniți

RĂZBOI în SIRIA. Rusia afirmă că NU și-a folosit apărarea antiaeriană. Damascul vorbește de rachete doborâte și civili răniți

Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat că Rusia nu şi-a folosit sistemele de apărare antiaeriană din Siria pentru a contracara atacurile occidentale asupra unor instalaţii ale regimului de la...

MOSCOVA nu ia în SEAMĂ guvernul Republicii MOLDOVA în problema TRANSNISTRIEI

MOSCOVA nu ia în SEAMĂ guvernul Republicii MOLDOVA în problema TRANSNISTRIEI

Opinia guvernului de la Chișinău cu privire la prezența militară rusă pe teritoriul Republicii Moldova nu are nicio importanță pentru Kremlin, declară vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care mai spune că...

Un fost șef al forțelor americane din Europa AVERTIZEAZĂ. Rusia ar avea capacitatea de a RESPINGE un ATAC

Un fost șef al forțelor americane din Europa AVERTIZEAZĂ. Rusia ar avea capacitatea de a RESPINGE un ATAC

Un fost șef al forțelor americane din Euro, Ben Hodges, se așteptă ca Rusia să fi amplasat în Siria un sistem de apărare cu straturi multiple, pentru a-și proteja aviația...

RĂZBOI în SIRIA. Kremlinul AMENINȚĂ. „A îl INSULTA pe Președintele Rusiei este inacceptabil și inadmisibil”

RĂZBOI în SIRIA. Kremlinul AMENINȚĂ. „A îl INSULTA pe Președintele Rusiei este inacceptabil și inadmisibil”

Ambasadorul Rusiei în Statele Unite ale Americii a avertizat asupra „consecințelor” atacurilor desfășurate de SUA, Franța și Marea Britanie în Siria. Anatoli Antonov, reprezentantul diplomatic al Rusiei la Wshington, a...

SUA au ales țintele astfel încât să EVITE o CIOCNIRE cu Rusia

SUA au ales țintele astfel încât să EVITE o CIOCNIRE cu Rusia

Un înalt oficial militar american a explicat că țintele lovite în Siria au fost astfel alese încât să fie evitată afectarea forțelor Rusiei prezente în această țară. Generalul Joseph Dunford,...

DEZVĂLUIRI SENZAȚIONALE! Skripal și fiica sa erau supravegheați de GRU de 5 ANI!

DEZVĂLUIRI SENZAȚIONALE! Skripal și fiica sa erau supravegheați de GRU de 5 ANI!

Rusia a testat dacă mânerele ușilor ar putea fi folosite pentru a transporta agenți neurotoxici. Skripal şi fiica sa erau ambii supravegheaţi de GRU 'Potrivit informaţiilor noastre, interesul serviciilor de...

Putin AVERTIZEAZĂ! Acțiunile împotriva cartei ONU atrag consecințe greu de prevăzut. ALERTĂ MONDIALĂ!

Putin AVERTIZEAZĂ! Acțiunile împotriva cartei ONU atrag consecințe greu de prevăzut. ALERTĂ MONDIALĂ!

Vladimir Putin și Emmanuel Macron au avut o convorbire telefonică pe tema situației din Siria. Putin avertizează asupra riscurilor unei acțiuni militare „Cel mai important lucru este: cele două părți...

Trump a ACȚIONAT! SUA au trimis 12 nave de RĂZBOI înspre Siria. Una este alimentată NUCLEAR

Trump a ACȚIONAT! SUA au trimis 12 nave de RĂZBOI înspre Siria. Una este alimentată NUCLEAR

SUA au făcut un nou pas spre începerea unui război care să cutremure lumea. Statele Unite au trimis 12 nave de război cu destinația Siria. Este cea mai mare concentrare...

GERMANIA pune piciorul în PRAG! UE trebuie să-și sporească presiunea asupra RUSIEI

GERMANIA pune piciorul în PRAG! UE trebuie să-și sporească presiunea asupra RUSIEI

UE trebuie să accentueze presiunea asupra Rusiei pentru o schimbare de atitudine a Moscovei în numeroasele crize în care este implicată Ministrul de externe german, Heiko Maas, pune astfel, piciorul...

REPLICA ACIDĂ a MOSCOVEI! Vicepremierul rus: „Nu putem depinde de felul în care se trezește cineva dimineața”

REPLICA ACIDĂ a MOSCOVEI! Vicepremierul rus: „Nu putem depinde de felul în care se trezește cineva dimineața”

Vicepremierul rus Arkady Dvorkovich, a declarat că relaţiile internaţionale nu ar trebui să depindă de dispoziţia în care se trezeşte cineva dimineaţa El face, aparent, referire la preşedintele american Donald...

ATAC DUR la RUSIA: „Politica lipsită de fermitate”a luat sfârșit, spune Mike Pompeo noul șef al diplomației americane. Kremlinul în ALERTĂ!

ATAC DUR la RUSIA: „Politica lipsită de fermitate”a luat sfârșit, spune Mike Pompeo noul șef al diplomației americane. Kremlinul în ALERTĂ!

Mike Pompeo a avut cuvinte dure pentru Rusia, declarând comisiei senatoriale că actualele relaţii tensionate sunt „cauzate de comportamentul rău al Rusiei” El a mai amintit că strategia de securitate...

Încleștare dură în Consiliul de Securitate al ONU: Rusia, responsabilă de atacul cu substanță neurotoxică de luptă la Salisbury. Pulsul Planetei

Încleștare dură în Consiliul de Securitate al ONU: Rusia, responsabilă de atacul cu substanță neurotoxică de luptă la Salisbury. Pulsul Planetei

Rusia luptă din răsputeri, pe toate fronturile, pentru a menține negarea credibilă a participării sale la atacul cu substanță neuro-toxică de luptă de la Salisbury a cărei ținte au fost...

Ciocnirea directă dintre Statele Unite și Rusia pare iminentă. Israelul riscă să devină teatru de război

Ciocnirea directă dintre Statele Unite și Rusia pare iminentă. Israelul riscă să devină teatru de război

Moscova și Teheranul pregătesc un atac în forță împotriva Israelului ca răspuns la un eventual atac american al Statele Unite și aliaților săi în Siria. Teheranul este hotărât să facă...

CIA confirmă: „câteva sute” de mercenari ruși UCIȘI în Siria

CIA confirmă: „câteva sute” de mercenari ruși UCIȘI în Siria

Directorul CIA Mike Pompeo a confirmat joi că forțele americane au ucis „câteva sute” de mercenari ruși în Siria în luna februarie. Afirmația a fost făcută în cadrul unei audieri...

Casa Albă, ANUNȚ COTROVERSAT după mesajele lui Trump: „Occidentul FIERBE în cazul deciziei privind problemele din Siria”

Casa Albă, ANUNȚ COTROVERSAT după mesajele lui Trump: „Occidentul FIERBE în cazul deciziei privind problemele din Siria”

Sarah Sanders, purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, anunță că nu a fost luată o decizie finală privind eventuale atacuri militare, dar a adăugat că SUA consideră Rusia şi...

Rusia vs. SUA. VA FI RĂZBOI! Putin a dat ordinul. ISTORIA SE SCRIE ACUM. Reacţia americanilor va fi măsură? Breaking news

Rusia vs. SUA. VA FI RĂZBOI! Putin a dat ordinul. ISTORIA SE SCRIE ACUM. Reacţia americanilor va fi măsură? Breaking news

În urma presupusului atac chimic al administrației conduse de președintele sirian Bashar al-Assad asupra propriului popor, SUA a trimis un mesaj drastic. Președintele Donald Trump a avertizat că este gata...

Marea Britanie, în SUSPANS. Rușii au ajuns în spitalul unde este INTERNAT SPIONUL OTRĂVIT. Grave PROBLEME de securitate

Marea Britanie, în SUSPANS. Rușii au ajuns în spitalul unde este INTERNAT SPIONUL OTRĂVIT. Grave PROBLEME de securitate

Scandalul otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal pare a continua să se dezvolte. După toate tensiunile internaționale provocate de acuzațiile Marii Britanii la adresa Rusiei și de ripostele acide ale...

Alertă! Sky News Arab: Ruşii l-ar fi EXTRAS pe Assad din palatul aflat în Damasc

Alertă! Sky News Arab: Ruşii l-ar fi EXTRAS pe Assad din palatul aflat în Damasc

Temeri în privinţa unui atac aerian SUA. În Siria tensiunea a atins cote insuportabile. Avionul de vânătoare american USS Donald Cook, dotat cu rachete Tomahawk a părăsit portul cipriot din...

Încetaţi „cearta în stradă”! Este mesajul ANKAREI pentru SUA şi Rusia, cu privire la posibilele ATACURI în Siria

Încetaţi „cearta în stradă”! Este mesajul ANKAREI pentru SUA şi Rusia, cu privire la posibilele ATACURI în Siria

Turcia îndeamnă Rusia şi SUA să-şi înceteze „cearta în stradă” pe tema unor posibile atacuri vizând Siria. Este mesajul premierului turc Binali Yildirim Turcia, un actor-cheie în dosarul sirian, a...

Geoană ATENȚIONEAZĂ cu privire la amenițările lui Trump contra Rusiei: „Cred că suntem în fața unui risc masiv”

Geoană ATENȚIONEAZĂ cu privire la amenițările lui Trump contra Rusiei: „Cred că suntem în fața unui risc masiv”

Mircea Geoană a comentat cele mai noi amenințări ale lui Donald Trump, la adresa Rusiei. Președintele american a promis că va doborî una câte una toate rachetele trase către Siria...