Doliu în PSD. A murit după 100 de zile de comă
Preşedintele organizaţiei de tineret a PSD Zalău, Dan Chiş (36 de ani), a încetat din viață după ce a stat peste 100 de zile în comă. Fostul şef al Cancelariei...
Partidul Social Democrat (PSD) este un partid politic parlamentar din România, reprezentant al social-democrației în Parlamentul României. PSD este alături de aripa democrat-liberală din Partidul Național Liberal formațiunea succesoare a FSN, care se consideră, totodată, continuatoarea mișcării social-democrate de dinaintea instaurării regimului comunist.
Partidul a fost reprezentat timp de trei mandate la conducerea României de fostul secretar județean al PCR Ion Iliescu și a guvernat singur sau a susținut guvernarea din România în mai multe perioade: între 1990 și 1996, 2000 și 2004, din nou între 2007 și 2009, apoi între 2012 și 2015 și din 2017 până în 2019.
Din 2021 se află din nou la guvernare alături de PNL și UDMR/RMDSZ.
Preşedintele organizaţiei de tineret a PSD Zalău, Dan Chiş (36 de ani), a încetat din viață după ce a stat peste 100 de zile în comă. Fostul şef al Cancelariei...
Marea Britanie a devenit recent țara cu cele mai multe decese COVID din Europa! O imagine cu totul diferită față de cea existentă cu puțin timp în urmă când această...
PSD propune ca alternativă la legea de abrogare a pensiilor speciale, declarată neconstituțională de CCR, supraimpozitarea acestora. Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat că soluţia în acest moment...
Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, susține că actul normativ în baza căruia au fost sancționați cei care nu au respectat ordonanțele militare este prost și de aceea a intervenit...
Realitatea este sumbră pentru economia românească, susține Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD. Potrivit acestuia, Comisia Europeană a transmis cât se poate de clar că economia românească se va prăbuși...
CCR a declarat neconstituțională legea inițiată promovată în Parlament de majoritatea PSD, Pro România și ALDE care permite amânarea plății a tuturor ratelor la creditele bancare, chiar și pentru rău-platnici....
Ziele trecute, patru parlamentari PSD – Nicolae Bădălău, Paul Stănescu – Senat, Florin Iordache, Alfred Simonis – au depus un proiect de lege pentru modificarea Statutului Polițistului. Concret, proiectul ar...
Codrin Ștefănescu, fostul secretar general al PSD acuză, în termeni duri, ceea ce el califică a fi „slugărnicia” liderilor social-democrați față de Guvernul Orban. Într-o postare pe FB, Codrin Ștefănescu...
PSD îi solicită premierului Ludovic Orban să se prezinte în fața Parlamentului cu raportul care conține măsurile adoptate pentru combaterea pandemiei de coronavirus și cele adoptate în vederea relansării economice....
De curând a făcut deliciul publicului un filmuleț cu un avion care survola orașul bistrițean Sângeorz-Băi. Filmarea era făcută total aiurea chiar de către primarul urbei. Iar explicația lui, dată...
La o săptămână după declarațiile care au reaprins lupta politică din România, președintele Iohannis revine la subiectul autonomiei Ținutului Secuiesc. „Eu nu am nicio problemă cu persoanele de etnie maghiară,...
Florin Roman, liderul deputaților PNL, susține că proiectul privind limba maghiară, adoptat tacit în Senat, reprezintă o nouă dovadă a înțelegerii dintre PSD și UDMR, după adoptarea tacită la Camera...
Situația politică a PNL, partid care în urmă cu doar câteva luni, în ianuarie, era cotat cu 47% în preferințele electoratului, se degradează pe zi ce trece. Ultima cercetare sociologică...
Liderul deputaților PNL, Florin Roman, solicită vot de respingere a Codului Administrativ, în varianta PSD-UDMR, acuzând că este o nouă o nouă dovadă a înțelegerii dintre PSD și UDMR, după...
La votul legii dării în plată, singurul partid care s-a opus a fost PNL, anunță PSD, pe Facebook, reamintind că, de fapt, legea a fost inițiată de senatorul Daniel Zamfir...
Marcel Ciolacu vine cu acuzaţii extrem de grave la adresa preşedintelui Ionannis afirmând că nu face decât să acopere greşelile guvernului Orban, cum ar fi: sărăcia românilor, lipsa banilor pentru...
Scandalul generat de autonomia Ținutului Secuiesc rupe PSD în două. Radu Popa, vicepreședinte PSD Dâmbovița, a lansat un atac dur după ce Viorica Dăncilă a cerut demisia lui Marcel Ciolacu...
Continuă reacțiile după scandalul autonomiei Ținutului Secuiesc și după discursul președintelui Klaus Iohannis. În video se parodiază, pe ritmuri de muzică electronică, mesajul de miercuri al preşedintelui Klaus Iohannis: Jó...
S-au dus vremurile în care tot Bucureștiul se strângea în Sectorul 5, unde fostul primar împărțea cu generozitate mici și bere. Astăzi, social-democrații spun că e cel mai negru 1...
Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, îl ia la întrebări pe președintele Klaus Iohannis. Liderul ALDE: "O întrebare absolut logică: de unde avea informaţiile domnul Iohannis? Dacă nu le are de...