Iohannis, foc și pară înainte de votul pe moțiune. „PSD vrea să arunce ţara în haos”
- Mihaela Dan
- 31 august 2020, 11:54
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că, prin moţiunea de cenzură de luni, PSD „vrea să arunce ţara în haos” şi face un apel către parlamentari să nu se alăture demersului social-democraţilor şi să înţeleagă „gravitatea momentului pe care ţara noastră îl traversează”.
„În cea mai dificilă perioadă pentru România, PSD vrea să arunce ţara în haos pentru a pune mâna pe putere cu orice preţ”, afirmă şeful statului, într-un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.
El arată că aceasta este „cea mai dificilă perioadă pentru România din ultimii 30 de ani”. „Cinismul cu care acest partid rupt total de interesele românilor îşi urmăreşte unicul scop de a ajunge din nou la resursele publice demonstrează clar că PSD este fundamental corupt de dorinţa de putere şi nu se poate reforma, indiferent cine îl conduce”, subliniază Iohannis.
Şeful statului apreciază că depunerea unei moţiuni de cenzură în această perioadă critică pentru viitorul României „reprezintă un nou demers toxic, care riscă să pună în pericol combaterea eficientă a epidemiei de COVID-19”.
Totodată, Iohannis afirmă că guvernarea anterioară a PSD a lăsat România „complet nepregătită” pentru criza sanitară actuală.
„Este cu atât mai iresponsabilă depunerea unei moţiuni de cenzură de către PSD cu cât tocmai acest partid a fost la guvernare în ultimii ani şi a risipit fără discernământ banii publici, lăsând România complet nepregătită în faţa unei astfel de crize. Care sunt criticile aduse Guvernului Orban? Că a reuşit ca, în ciuda dezastrului găsit în bugetul statului, să găsească resurse pentru a susţine cât mai multe categorii economice şi sociale să treacă mai uşor prin această perioadă critică? Sau faptul că şi-a asumat cu toată răspunderea gestionarea uneia dintre cele mai grave crize medicale, care a generat efecte negative în toate domeniile?”, arată preşedintele.
El susţine că depunerea acestei moţiuni înaintea alegerilor parlamentare este „complet neavenită” şi ar suprapune o criză politică peste o criză sanitară.
„Moţiunea de cenzură este un instrument democratic, dar a risca să suprapui o criză politică peste o criză sanitară fără precedent reprezintă dovada cinismului şi populismului duse la extrem”, arată Iohannis.
În acest context, şeful statului face un apel la membrii Legislativului.
„Fac un apel către toţi parlamentarii, indiferent de partidul din care provin sau de orientarea politică: nu deveniţi complici la un astfel de act iresponsabil! Miza politică sau electorală nu trebuie să prevaleze sub nicio formă obiectivului prioritar naţional de a proteja sănătatea publică. Îmi exprim speranţa că parlamentarii României înţeleg gravitatea momentului pe care ţara noastră îl traversează şi nu se vor alătura demersului PSD”, declară Klaus Iohannis.
Parlamentul se reuneşte, luni, de la ora 14,00, în ultima zi a sesiunii extraordinare, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată „Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”.