Klaus Iohannis a dejucat planurile Rețelei ”Deontologii”
S-au gândit ei că vor reuși să schimbe șefii Parchetelor și că vor deține ”puterea cătușelor”. Complot nereușit. Ba s-au făcut și de râs fiind surprinși la o beție clubistă,...
Procuror este un magistrat din cadrul Ministerului Public (Parchetul) care are rolul principal de a reprezenta interesele generale ale societății și ale legii în justiție.
Spre deosebire de un judecător, care este neutru și decide în cauze, procurorul este cel care:
Conduce și supraveghează activitatea de urmărire penală. Procurorul investighează infracțiunile sesizate, coordonează activitatea organelor de cercetare penală (Poliția) și strânge probele necesare.
Decide asupra trimiterii în judecată. După finalizarea anchetei, procurorul decide dacă probele sunt suficiente pentru a formula rechizitoriul și a trimite un inculpat în fața instanței de judecată.
Susține acuzarea în fața instanței. În timpul procesului, procurorul reprezintă acuzarea, argumentând vinovăția inculpatului și solicitând aplicarea legii.
Veghează la respectarea legii. Procurorul asigură respectarea drepturilor cetățenilor pe tot parcursul procesului penal.
Procurorii sunt organizați ierarhic sub autoritatea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv în structuri specializate precum DIICOT și DNA.
S-au gândit ei că vor reuși să schimbe șefii Parchetelor și că vor deține ”puterea cătușelor”. Complot nereușit. Ba s-au făcut și de râs fiind surprinși la o beție clubistă,...
Nuntă opulentă la Târgu Jiu, la sfârșitul săptămânii trecute. Mirele, procurorul Cristian Bertha (fost șef al DNA Târgu Jiu) , a apărut într-un costum semnat Botezatu, în timp ce mireasa...
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia cer Judecătoriei orașului arestarea preventivă a fostului prefect de Constanța, Ioan Albu, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere sub influența...
Aflat la Bruxelles, acolo unde participă la o reunine a Consiliului Europei, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre numirile noilor șefi ai Parchetelor. Șeful statului a explicat de ce nu...
USR se declară în dezacord cu președintele Klaus Iohannis care le-a numit pe Gabriela Scutea și pe Elena-Giorgiana Hosu la conducerea unor structuri ale Ministerului Public, în ciuda avizelor negative...
Luni dimineață în satele Cirpan și Zetovo din regiunea Stara Zagora din Bulgaria. a început o operațiune poliţienească împotriva criminalității domestice. Prezența poliției în zonă a fost întărită, relatează BNR....
„La dosar există o înregistrare în care medicul recunoaște că a primit bani de la denunțătoare”, a anunțat jurnalista Adina Anghelescu la Antena 3. Acest amănunt s-ar afla și pe...
Minorul de 15 ani, din Mangalia, care în data de 1 februarie a bătut, în urma unui conflict pe o rețea de socializare, un băiat de 14 ani, acesta fiind...
Nume grele ies la suprafață în dosarul care-l vizează pe Ion Ghizdeanu, fostul șef al Comisiei Naționale pentru Prognoză. Domnia matusalemică a lui Ghizdeanu (aproape 20 de ani în fruntea...
Avocatul Toni Neacșu, fost judecător și membru al CSM afirmă că ieșirea pe bandă rulantă la pensie a magistraților poate produce un seism în justiție. El spune că în acest...
În timpul guvernelor PSD, Ion Ghizdeanu era un fel de ”Dumnezeu” al banului public. Primarii din toată țara trebuiau să meargă pe la Guvern, pe la ”domnul Ghizdeanu”, dacă doreau...
Audierea Laurei Codruța Kovesi în Comisiile reunite de Libertăți Civile și Control Bugetar a stârnit reacții aprinse la Bruxelles. Fosta șefă a DNA, acum mai mare peste nou-înființatul Parchet European,...
Un episod extrem de violent a avut loc la Penitenciarul Galați. Un deținut agresiv, închis pentru 24 de ani, și-a înjunghiat colegul de celulă cu un cuțit artizanal. Victima a...
Tânărul care a adoptat pisici ca să le omoare, sadic, după ce le schingiuia, a fost trimis în judecată. Parchetul a făcut anunțul. Acesta a fost trimis în judecată pentru...
Fostul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este citat la Parchetul General unde ar putea fi pus sub acuzare pentru abuz în serviciu. Liderul ALDE are avea calitatea de suspect...
Alexandru Cumpănașu ne-a mai servit o ”bombă” în Cazul Caracal. Pe pagina lui de facebook a ieșit cu o înregistrare în care spune că familia Alexandrei Măceșanu a primit o...
Procurorul Crin Bologa, propus de ministrul Justiției la conducerea Direcției Naționale Anticorupție, se pronunță în favoarea desființării Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție deoarece existența ei lasă impresia că în...
„Odată, un judecător a ieșit în urma mea din sală și, transfigurat de gestu-i sinucigaș, mi-a șoptit, cu o disperare șocantă, să fug cu dosarul oriunde văd cu ochii, să-l...
Fostul șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Vasile Popa, a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție. Printre...
Ivan Gheshev propune ca adjuncţi trei femei, iar Procuratura Sofia va rămâne din nou fără şef Încep rocade mari la vârful procuraturii de stat, a reieşit din proiectul ordinii de...