Pedepse dure pentru purtătorii de virus! Maxime ca pentru infracțiunea de omor

Pedepse dure pentru purtătorii de virus! Maxime ca pentru infracțiunea de omor

Una dintre asociațiile de procurori, care activează în cadrul Ministerului Public, cere modificarea de urgență a pedepselor pentru cei care nu păstrează măsura de carantină impusă de autorități și îmbolnăvesc și alte persoane.

Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor susține că limitele actuale de pedeapsă, pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, care se pedepsește cu închisoare de la șase luni la doi ani, sau amendă penală, trebuie mărite drastic.

Astfel, procurorii solicită ca aceste limite să fie cuprinse între șapte și 10 ani de închisoare, care poată să ajungă chiar la 15 ani de închisoare, dacă o persoană infectată moare ca urmare a unei acțiuni a unei alte persoane care nu respectă regulile de carantină.

”Considerăm că în situația actuală, prin raportare la incidentele sesizate de autorități și gravității situației globale este necesară intervenția legislativă, prin adoptarea unei legi penale temporare în condițiile art 7 C. pen. sau prin modificarea cu titlul permanent atât a conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute de art 352 C. pen cât și limitelor de pedeapsă și formelor agravante”.

Procurorii spun că actuala prevedere a articolului 352, nu ține cont de situația existentă, care este una foarte gravă. ”Pe de altă parte sancțiunea stabilită în prezent nu ține cont de multitudinea de efecte pe care un astfel de comportament social le poate produce și nici de gravitatea acestora. Spectrul efectelor care se produc poate fi unul redus, spre exemplu infectarea unei singure persoane, dar în același timp poate fi unul foarte larg, spre exemplu infectarea cadrelor medicale dintr-un spital, cu consecința declarării stării de carantină în respectiva unitate, infectarea pacienților internați, cu consecința decesului acestora, pe fondul complicațiilor altor boli asociate. Apreciem că răspunsul autorităților statului trebuie să fie vehement și în cazul în care nerespectarea măsurilor implică folosirea unui mijloc de transport destinat uzului în comun terestru, naval sau aerian (metrou, tren, avion, etc.). Folosirea unui astfel de mijloc de transport de către o persoană infectată poate fi un mijloc propice pentru infectarea unui mare număr de persoane, cu consecința imposibilității stabilirii cu exactitate a numărului și identității acestora în cadrul unei anchete epidemiologice și scăparea de sub control a bolii infectocontagioase”.

Ne puteți urmări și pe Google News