prinţul Harry

Prințul Harry, Duce de Sussex, (Henry Charles Albert David), născut pe 15 septembrie 1984, este membru al familiei regale britanice.

Fiind fiul mai mic al Regelui Carol al III-lea și al Dianei, Prințesă de Wales, este al cincilea în linia de succesiune la tronul britanic.

Educat la Școala Wetherby, Școala Ludgrove și Colegiul Eton, Harry a absolvit pregătirea de ofițer la Academia Militară Regală Sandhurst. A fost numit cornet în Corpul Regal și a servit pentru scurt timp alături de fratele său mai mare, William.

Harry a fost detașat de două ori în serviciu activ în Afganistan; prima dată în 2007-2008 timp de zece săptămâni în provincia Helmand, apoi timp de douăzeci de săptămâni în 2012-2013 cu Corpul Aerian al Armatei.

În 2018, Harry a fost numit Duce de Sussex înainte de căsătoria sa cu actrița americană Meghan Markle, cu care are doi copii: Archie și Lilibet.

Harry și Meghan au renunțat la funcția de membri ai familiei regale în ianuarie 2020, s-au mutat în sudul Californiei natale a lui Meghan și au lansat Archewell Inc., un amestec de organizații de afaceri profitabile și non-profit, cu sediul în Beverly Hills.

În martie 2021, Harry a participat la emisiunea Oprah cu Meghan și Harry, un interviu de televiziune american mult mediatizat. Cuplul a filmat Harry & Meghan, un serial documentar Netflix, care a fost lansat în decembrie 2022. În 2023, Harry și-a lansat memoriile, Spare.

Comemorarea Prințesei Diana și relația dintre Prințul William și Harry. O prietenie inexistentă, ceremonie uitată

Comemorarea Prințesei Diana și relația dintre Prințul William și Harry. O prietenie inexistentă, ceremonie uitată

Odată considerați "cei mai buni prieteni," prinții Harry și William au ajuns acum să aibă o prietenie "inexistentă și îndepărtată," potrivit fostului majordom regal al regelui Charles. Această tranziție în...

Prințul Harry, exclus definitiv din Familia Regală. Regele Charles a cedat

Prințul Harry, exclus definitiv din Familia Regală. Regele Charles a cedat

Prințul Harry se confruntă cu noi probleme. Regele Charles consideră că Regina Elisabeta ar fi fost foarte supărată de atitudinea soțului lui Meghan și că nu poți fi un membru...

Prințul Harry, despre gluma oribilă a regelui Charles după ce Diana l-a născut

Prințul Harry, despre gluma oribilă a regelui Charles după ce Diana l-a născut

Prințul Harry și-a petrecut cea mai mare parte a vieții ca „umbra” a prințului William, un rol despre care spune că l-a „întărit”. Ducele a relatat despre gluma regelui Charle,...

Harry şi Meghan revin în Regat. Charles şi William, umiliți din nou

Harry şi Meghan revin în Regat. Charles şi William, umiliți din nou

Prințul Harry revine în Marea Britanie pe 7 septembrie, cu o zi înainte de aniversarea unui an de la moartea Reginei Elisabeta. Prezenţa sa are legătură şi cu WellChild Awards,...

Prințul Harry şi Meghan nu au liniște. Cineva a pus la punct un plan de răzbunare

Prințul Harry şi Meghan nu au liniște. Cineva a pus la punct un plan de răzbunare

Prințul Harry şi Meghan, implicați într-un nou scandal. Un prieten al lui Thomas Markle, tatăl lui Meghan, a lansat o ofertă bizară turiștilor. Le oferea posibilitatea de a trece cu...

Marea întâlnire dintre Regele Charles şi Harry. Condiția pusă de suveran

Marea întâlnire dintre Regele Charles şi Harry. Condiția pusă de suveran

Regele Charles şi Harry, plan de împăcare. Data exactă la care Regele Charles și Prințul Harry se vor întâlni pentru discuții de pace a fost dezvăluită, dar fără Meghan Markle....

Prințul Harry, împăcare cu Familia Regală. Meghan, nepoftită la discuții

Prințul Harry, împăcare cu Familia Regală. Meghan, nepoftită la discuții

Prințul Harry încearcă să se împace cu membrii din Familia Regală. Fiul cel mic al regelui Charles va purta mai multe discuții de reconciliere la Palatul Buckingham. Meghan Markle va...

Cuvântul interzis de Prințul William şi Kate. Copiii lor nu trebuie să-l audă niciodată

Cuvântul interzis de Prințul William şi Kate. Copiii lor nu trebuie să-l audă niciodată

Prințul Harry spune în biografia sa că s-a simțit întotdeauna ca o „rezervă”. Din acest motiv a ales şi titlul cărții „Rezervă”, susținând că acesta este cuvântul care i s-a...

Netflix face bani cu Meghan. Nu din documentar, ci dintr-o vechitură

Netflix face bani cu Meghan. Nu din documentar, ci dintr-o vechitură

Platforma Netflix face o groază de bani cu Meghan, dar nu din documentarul filmat cu prințul Harry, ci dintr-o vechitură de serial. Drama cu avocați „Suits" a fost adăugată în...

Zvonuri intensificate de divorț. Meghan Markle vrea o sumă colosală

Zvonuri intensificate de divorț. Meghan Markle vrea o sumă colosală

Veștile cu privire la divorțul dintre prințul Harry și Meghan Markle par să se intensifice, mai ales după ce s-a speculat că actrița ar vrea 80 de milioane de dolari...

Harry și Meghan, schimbare radicală în producția Netflix. Prințul William, afectat

Harry și Meghan, schimbare radicală în producția Netflix. Prințul William, afectat

Prințul Harry și Meghan Markle vor face o schimbare semnificativă la viitoarea lor adaptare cinematografică a unui bestseller, în ceea ce ar putea fi văzut ca o lovitură la adresa...

Prințul Harry este în corzi. Lovitura care îl atinge în plin

Prințul Harry este în corzi. Lovitura care îl atinge în plin

Pagina prințului Harry de pe site-ul familiei regale tocmai a fost actualizată. A fost eliminat titlul de „Alteța Sa Regală”. Titlul din dreptul sau este acum înlocuit cu „ducele” sau...

Umilința supremă pentru Harry. Obrăzniciile lui Meghan, la scadență

Umilința supremă pentru Harry. Obrăzniciile lui Meghan, la scadență

Este momentul de maximă umilință pentru Prințul Harry, și acum e oficial și public. Decizia Casei Regale Britanice vine după o serie nesfârșită de acuzații din partea cuplului Meghan-Harry. Umilința...

Harry și Meghan, o nouă încercare de a se îmbogăți. Alt film...

Harry și Meghan, o nouă încercare de a se îmbogăți. Alt film...

După ce s-a retras din familia regală a Marii Britanii, prințul Harry continuă să apară la diferite emisiuni de televiziune. De curând, ducele de Susex a anunțat ca va juca...

Meghan Markle, umilită chiar de ziua ei. Nici Prințul Harry nu s-a așteptat la o asemenea ruşine

Meghan Markle, umilită chiar de ziua ei. Nici Prințul Harry nu s-a așteptat la o asemenea ruşine

Meghan Markle a împlinit 42 de ani. De ziua ei, Ducesa de Sussex a fost pur şi simplu umilită. Nimeni s-a așteptat la o asemenea rușine, inclusiv prințul Harry a...

Mâncarea preferată de prinților William şi Harry. Fostul bucătar regal dezvăluie rețeta

Mâncarea preferată de prinților William şi Harry. Fostul bucătar regal dezvăluie rețeta

Fostul bucătar regal Darren McGrady a dezvăluit câteva dintre preparatele culinare preferate de prinții Harry și William. Veți fi surprinși când veţi afla cât de simplu mâncau cei doi frați....

Meghan Markle a împlinit 42 de ani. Cum a petrecut de ziua ei

Meghan Markle a împlinit 42 de ani. Cum a petrecut de ziua ei

Meghan Markle și-a sărbătorit ziua de naștere la o cină aniversară alături de soțul său, Prințul Harry. Cei doi au avut o rezervare la un restaurant italian din cartier, preferatul...

Harry și Meghan, decizie radicală. Nimeni nu s-ar fi gândit

Harry și Meghan, decizie radicală. Nimeni nu s-ar fi gândit

După ce au trăit în SUA în ultimii ani, Prințul Harry și Meghan Markle au în plan să se întoarcă în Marea Britanie împreună cu cei doi copii ai lor....

Harry și Meghan ar vrea să se întoarcă. William nici nu vrea să audă

Harry și Meghan ar vrea să se întoarcă. William nici nu vrea să audă

Prințul William și Prințul Harry nu par dispuși să ierte și să uite discordia de lungă durată dintre ei. Iată motivele unui conflict nesfârșit, explicate de un expert regal. Un...

Cum își va petrece Meghan ziua de naștere. Gestul neașteptat al lui Harry

Cum își va petrece Meghan ziua de naștere. Gestul neașteptat al lui Harry

Meghan Markle va împlini 42 de ani săptămâna viitoare și a pregătit o surpriză pentru familia și apropiații ei. La eveniment vor participa și cei doi copii, Archie, în vârstă...