Premierul României s-a născut la Paşcani!
Un elev din Paşcani a fost prim-ministru pentru o zi. Este vorba despre Iustin Jalaboi de la Colegiul Naţional Mihail Sadoveanu. Guvernul a desfăşurat ieri, proiectul “Ministru pentru o zi”,...
Premier (din francezul premier ministre, „prim-ministru”) este persoana care conduce Guvernul unei țări și are rolul de șef al executivului într-un sistem politic parlamentar sau semiprezidențial.
Funcții și atribuții:
Coordonează activitatea tuturor ministerelor și asigură aplicarea programului de guvernare aprobat de Parlament;
Reprezintă Guvernul în relația cu Președintele statului, Parlamentul, organizațiile internaționale și societatea civilă;
Propune componența Guvernului și răspunde de buna funcționare a instituțiilor publice aflate sub autoritatea executivului;
Poate emite decizii și ordine cu caracter administrativ;
În lipsa președintelui, poate exercita temporar atribuțiile acestuia, dacă legea sau Constituția o permit.
În România:
Premierul este numit de Președintele României, după consultarea partidelor politice, și trebuie să obțină votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei de miniștri.
Pe scurt, premierul este liderul Guvernului, principalul responsabil pentru politica executivă a statului și pentru implementarea deciziilor administrative la nivel național.
Un elev din Paşcani a fost prim-ministru pentru o zi. Este vorba despre Iustin Jalaboi de la Colegiul Naţional Mihail Sadoveanu. Guvernul a desfăşurat ieri, proiectul “Ministru pentru o zi”,...
Premierul Sorin Grindeanu spune că situaţia achiziţiei de ambulanţe este în atenţia sa, precizând că, săptămâna viitoare, se va întâlni cu miniştrii Carmen Dan şi Florian Bodog şi cu secretarul...
Premierul Sorin Grindeanu a făcut un apel la constructorii angrenaţi în execuţia unor proiecte de infrastructură de transport rutier să schimbe ritmul. El i-a atenţioat că, în cazul în care...
Reacțiile de compasiune, solidaritate și condamnare a terorismului au început să apară din toată lumea în această dimineață, de la lideri până la artiști din lumea show-business toți își exprimă...
Premierul Sorin Grindeanu a revenit vineri la Caransebeş, în oraşul său natal, unde a participat la aniversarea a 25 de ani de la absolvirea liceului, actualul Colegiu Naţional "Traian Doda",...
Comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager, a venit în Parlamentul României pentru o ședință cu 80 de senatori şi deputaţi, însă la întâlnire s-au prezentat numai patru. Aflată într-o vizită...
Premierul Sorin Grindeanu a decis eliberarea din funcţie a adjuncţilor inspectorilor generali de la Direcţiile regionale antifraudă fiscală Constanţa, Târgu Jiu, Deva şi Oradea şi numirea unora noi. Potrivit unor...
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că îl susţine pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în ceea ce priveşte desecretizarea arhivelor SIPA. "Eu am văzut că a avut...
Macron a ținut în mod special ca noul său premier, Edouard Philippe, să provină din tabăra politică intitulată „de dreapta”. „Sunt un om de dreapta”, se prezintă Edouard Philippe, noul...
Un sondaj realizat de Avangarde arată că PSD rămâne la un nivel ridicat de încredere, aproape la fel ca și cel din 2016. Totodată, și PNL înregistrează creșteri semnificative. Dacă...
Alesul lui Macron pentru a prelua șefia guvernului francez este Edouard Philippe, actual primar al orașului Le Havre. După o dimineață plină de suspans, noul secretar de stat de la...
USR va pregăti un guvern din umbră, pentru funcţia de premier fiind luat în calcul şi Dacian Cioloş, a anunțat Nicuşor Dan. ''Am propus un calendar de un an şi...
Zeci de mii de persoane au manifestat, ieri, în capitala Cehiei şi în alte oraşe mari, împotriva preşedintelui Milos Zeman şi a ministrului de Finanţe, Andrej Babis. Cei mai mulţi...
Mult aşteptatul anunţ este prevăzut pentru luni dimineaţă, a doua zi după instalarea la Élysée. Dar, de duminică seara, când în faţa Luvrului se sărbătorea victoria lui Macron, nu se...
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se află astăzi în vizită în România unde are programate întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Sorin Grindeanu. De asemenea, Juncker se va...
Premierul Sorin Grindeanu a apreciat, miercuri seara, la Antena 3, că PSD este „vânat” de anumite instituţii din România, făcând aluzie la DNA. „PSD se repliază foarte bine când este...
Premierul Sorin Grindeanu a criticat-o miercuri seara, la Antena 3, pe şefa interimară a PNL, Raluca Turcan, despre care a apreciat că este „ipocrită”, întrucât „critică doar de dragul de...
Premierul Sorin Grindeanu a anunţat miercuri seara, la Antena 3, că ministrul Justiţiei Tudorel Toader va finaliza legile justiţiei în termen de două săptămâni. „Am avut săptămâna trecută o discuţie...
Premierul Sorin Grindeanu a relatat, miercuri seara (la Antena3), ce a discutat în cadrul întrevederilor cu oficialii din Israel şi Austria, în cadrul recentelor sale vizite oficiale. „Am fost în...
Noul președinte al republicii franceze își va prelua funcția weekendul viitor, așa ca locatarul de la Matignon, premierul francez, va fi cunoscut cel târziu în 15 mai. Trebuie să așteptăm...