premier

Premier (din francezul premier ministre, „prim-ministru”) este persoana care conduce Guvernul unei țări și are rolul de șef al executivului într-un sistem politic parlamentar sau semiprezidențial.

Funcții și atribuții:

Coordonează activitatea tuturor ministerelor și asigură aplicarea programului de guvernare aprobat de Parlament;

Reprezintă Guvernul în relația cu Președintele statului, Parlamentul, organizațiile internaționale și societatea civilă;

Propune componența Guvernului și răspunde de buna funcționare a instituțiilor publice aflate sub autoritatea executivului;

Poate emite decizii și ordine cu caracter administrativ;

În lipsa președintelui, poate exercita temporar atribuțiile acestuia, dacă legea sau Constituția o permit.

În România:

Premierul este numit de Președintele României, după consultarea partidelor politice, și trebuie să obțină votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei de miniștri.

Pe scurt, premierul este liderul Guvernului, principalul responsabil pentru politica executivă a statului și pentru implementarea deciziilor administrative la nivel național.

Grindeanu se teme de propria funcţie

Grindeanu se teme de propria funcţie

Premierul Sorin Grindeanu a declarat că orice om politic care ocupă o funcţie înaltă riscă să se rupă de realitate. "Vă spuneam de pericolul de a te rupe de realitate,...

Premierul Sorin Grindeanu este nostalgic după gloria pierdută a sportului românesc. Ce perioadă de aur regretă prim-ministrul. „Din păcate, n-am mai fost atât de performanți”

Premierul Sorin Grindeanu este nostalgic după gloria pierdută a sportului românesc. Ce perioadă de aur regretă prim-ministrul. „Din păcate, n-am mai fost atât de performanți”

Sorin Grindeanu, premierul României, a vorbit despre perioada de aur a sportului românesc și i-a transmis lui MIhai Covaliu, președintele COS, că-și dorește repetarea performanțelor din trecut. Premierul Sorin Grindeanu...

DECLARAŢIA Ralucăi Turcan despre intrarea lui Cioloş în PNL

DECLARAŢIA Ralucăi Turcan despre intrarea lui Cioloş în PNL

Întrebată dacă fostul Dacian Cioloş doreşte să intre în PNL şi dacă au fost discuţii în acest sens, Raluca Turcan a declarat că fostul premier evaluează dacă va face sau...

Nicuşor Dan, LĂMURIRI cu privire la intrarea lui Cioloş în USR

Nicuşor Dan, LĂMURIRI cu privire la intrarea lui Cioloş în USR

Liderul USR, Nicuşor Dan, a scris despre intrarea fostului premier, Dacian Cioloş, în partid şi a explicat care este poziţia sa faţă de această temă. „Pe tema intrării lui Dacian...

Grindeanu, vizită de lucru în Banat. Care este programul premierului

Grindeanu, vizită de lucru în Banat. Care este programul premierului

Premierul României este așteptat, vineri, în Banat. El va petrece mare parte din zi în județul Caraș-Severin, unde se va întâlni cu primari, politicieni, profesori și sindicaliști. Programul lui Sorin...

Vizită de gradul zero la Moscova între Merkel şi Putin! Ce vor pune la cale?

Vizită de gradul zero la Moscova între Merkel şi Putin! Ce vor pune la cale?

Este oficial, pe data de 2 mai, cancelarul german Angela Merkel se va întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit declaraţiei premierului Horst Seehofer, aflat în prezent la Moscova într-o...

Dodon VREA cu orice preţ "Istoria Moldovenilor" în curricula şcolară

Dodon VREA cu orice preţ "Istoria Moldovenilor" în curricula şcolară

Este o dorinţă a sa exprimată în campania electorală pe care astăzi, ca preşedinte al Republicii Moldova, doreşte să o pună în aplicare. Astefel, preşedintele Dodon, a transmis o scrisoare...

INFORMAȚII DE ULTIMĂ ORĂ. Grindeanu vorbește despre generalul SRI, Gabriel Stătescu, noul  consilier de stat

INFORMAȚII DE ULTIMĂ ORĂ. Grindeanu vorbește despre generalul SRI, Gabriel Stătescu, noul consilier de stat

Primul-ministru Sorin Grindeanu a afirmat despre noul său consilier de stat, generalul SRI în rezervă Gabriel Stătescu, că îl cunoaște de pe vremea când era ministru al Comunicațiilor. Șeful Executivului...

Comisarul european pentru politică regională vine la București.„Este o oportunitate unică pentru România să participe la această decizie istorică”

Comisarul european pentru politică regională vine la București.„Este o oportunitate unică pentru România să participe la această decizie istorică”

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, se va afla în România, în perioada 15-17 martie 2017, pentru a discuta Cartea Albă privind viitorul Europei cu autoritățile române și societatea...

Ce DECIZIE a luat premierul în cazul româncelor abuzate din Sicilia

Ce DECIZIE a luat premierul în cazul româncelor abuzate din Sicilia

Premierul Sorin Grindeanu a dispus efectuarea unei vizite de lucru comune, de miercuri până vineri, a reprezentanţilor Ministerului pentru Românii de Pretutindeni şi ai Ministerului Afacerilor Interne, în Republica Italiană,...

Ce AȘTEPTĂRI are Turcan de la premierul Grindeanu

Ce AȘTEPTĂRI are Turcan de la premierul Grindeanu

Liderul PNL, Raluca Turcan, se așteaptă de la premierul Sorin Grindeanu să aibă "un moment de luciditate, responsabilitate" și să solicite, luni, în Camera Deputaţilor, respingerea ordonanţelor 6 şi 9,...

Tăriceanu: Am avut o încercare de lovitură de stat de catifea. Președintele Senatului acuză o OFENSIVĂ ZILNICĂ împotriva unor instituții

Tăriceanu: Am avut o încercare de lovitură de stat de catifea. Președintele Senatului acuză o OFENSIVĂ ZILNICĂ împotriva unor instituții

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a susținut astăzi că la începutul anului 2017 a existat o încercare de lovitură de stat de catifea.  "La începutul anului 2017 am avut o încercare...

Ponta știe unde S-A ASCUNS Ghiță? Ce spune fostul premier despre acest SUBIECT

Ponta știe unde S-A ASCUNS Ghiță? Ce spune fostul premier despre acest SUBIECT

Victor Ponta a recunoscut în cadrul unei emisiuni de la Antena 3 că a avut o relație destul de strânsă cu Sebastian Ghiță. Însă, fostul premier a declarat că nu...

Chirilă l-a criticat pe fostul premier al României, Dacian Cioloș. Reacția omului politic, de APLAUDAT

Chirilă l-a criticat pe fostul premier al României, Dacian Cioloș. Reacția omului politic, de APLAUDAT

Ionuț Chirilă, una dintre vocile puternice în lupta anticorupție, a lansat un mesaj dur către fostul premier, Dacian Cioloș. Artistul îl acuză pe fostul technocrat că nu își asumă faptul...

Liviu Dragnea l-a pus pe Sorin Grindeanu să-l sune pe Iohannis. DEZVĂLUIREA făcută de liderul PSD

Liviu Dragnea l-a pus pe Sorin Grindeanu să-l sune pe Iohannis. DEZVĂLUIREA făcută de liderul PSD

Liderul PSD Liviu Dragnea a dezvăluit, aseară la România TV, că el i-a sugerat premierului Sorin Grindeanu să-l sune pe președintele Klaus Iohannis, în perspectiva vizitei la Consiliul European, pentru...

Robert Turcescu AȘTEPTĂ un răspuns scris de la Sorin Grindeanu. VEZI ce a cerut deputatul

Robert Turcescu AȘTEPTĂ un răspuns scris de la Sorin Grindeanu. VEZI ce a cerut deputatul

Deputatul PMP Robert Turcescu i-a solicitat premierului Sorin Grindeanu demararea unui proiect prin care să fie identificate, cât mai repede posibil, toate clădirile din România cu risc seismic ridicat. Domnule...

Grindeanu a ANUNŢAT ce se va întâmpla cu Legea prevenţiei

Grindeanu a ANUNŢAT ce se va întâmpla cu Legea prevenţiei

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat astăzi că Legea prevenţiei va fi supusă dezbaterii publice în zilele următoare şi că aceasta asigură dezvoltarea economică. "În perioada imediat următoare, însemnând zile, vom...

Gestul făcut de Dacian Cioloș astăzi. Ce a postat fostul premier pe Facebook

Gestul făcut de Dacian Cioloș astăzi. Ce a postat fostul premier pe Facebook

Fostul premier Dacian Cioloș a postat pe Facebook un mesaj de "La mulți ani" de 8 Martie. "La mulți ani tuturor doamnelor și domnișoarelor din viața noastră, soțiilor, mamelor, surorilor,...

Grindeanu: „Ministerul Economiei va elabora un proiect privind investiţiile strategice”

Grindeanu: „Ministerul Economiei va elabora un proiect privind investiţiile strategice”

Ministerul Economiei a fost desemnat să prezinte, în cel mai scurt timp, în Executiv, un proiect de lege privind "investiţiile strategice" ale statului român, având ca scop principal facilitarea punerii...

Vitold Fokin, fostul premier ucrainean: „În 2014, cei de la Kiev erau gata să vândă Crimeea Rusiei”

Vitold Fokin, fostul premier ucrainean: „În 2014, cei de la Kiev erau gata să vândă Crimeea Rusiei”

Presa din Ucraina a difuzat azi, 7 martie 2017, declarațiile fostului premier al statului, Vitold Fokin, potrivit cărora, în 2014, Kievul putea vinde peninsula Crimeea Federației Ruse. “E o versiune...