Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff
- Ionel Dancu
- 16 ianuarie 2018, 11:17
Conducerea lărgită a PSD a început ședința în care își alege noul candidat pentru funcția de premier.
UPDATE Vicepremierul Paul Stănescu a declarat că nu vrea să fie premier.
„Ca variantă, poate să fie Șerban Nicolae, poate să fie Mihai Fifor, poate să fie una dintre doamne, cu excepția mea și a Gabrielei Firea, care ne-am exprimat foarte clar că nu dorim această funcție", a anunțat marți dimineață vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu.
Potrivit acesteia, nici șeful comisiei SRI din Parlament, Claudiu Manda, nu-și dorește să fie premier.
„Poate să fie variantă Ecaterina Andronescu", a mai spus ea.
Șerban Nicolae este liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor este președintele Consiliului Național al PSD și ministru al Apărării în cabinetul Tudose, iar Ecaterina Andronescu este vicepreședinte PSD.
Citește și: