Frontul ALEGERILOR ANTICIPATE prinde AVÂNT. ORBAN vrea ALTĂ MAJORITATE în PARLAMENT: „PSD s-a decredibilizat!”
- Călin Căciuleanu
- 15 ianuarie 2018, 23:27
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că partidul său va susține alegerile anticipate, după ce a fost anunțată demisia din funcție a premierului Mihai Tudose.
Întrebat cum interpretează mișcarea Partidului Social Democrat decisă după Comitetul Executiv național de luni seara, Orban a răspuns clar pentru AGERPRES privind opțiunea sa și a formațiunii pe care o conduce.
„PSD s-a decredibilizat. PNL susţine ideea declanşării alegerilor anticipate, o delegitimare a Parlamentului şi crearea unei alte majorităţi. Sigur, este cea mai bună soluţie în cazul în care va fi posibilă. Noi, ca Partid Naţional Liberal, susţinem clar aceste idei ale alegerilor anticipate”, a afirmat fostul deputat.
Din perspectiva liderului Partidului Național Liberal, România este condusă de un Guvern „catastrofă”, statul fiind „pe mâinile unui grup toxic”, care „tot ce face, face împotriva intereselor României”. Orban a clarificat faptul că alegerile anticipate pot apărea în contextul în care președintele Klaus Iohannis respinge două propuneri de noi guverne, dar nu a putut oferi o predicție cu privire la alegerile șefului statului.
„Sunt convins că va căuta cele mai bune soluţii”, a declarat acesta.
Formațiunea pe care fostul ministru al Transporturilor o conduce susține ieșirea statului din „criza gravă politică, guvernamentală şi instituţională”.
„Este nevoie de un nou început. Este extrem de dificil să formezi un nou Guvern pe actuala structură a Parlamentului. (...) Prezenţa PSD în orice formulă va compromite acel Guvern”, a încheiat Orban.
Liderul liberal a subliniat faptul că Biroul Executiv al PNL se va reuni marți pentru a forma o poziție comună a partidului, în urma analizei evenimentelor de luni seară.
Sursa: AGERPRES