premier

Premier (din francezul premier ministre, „prim-ministru”) este persoana care conduce Guvernul unei țări și are rolul de șef al executivului într-un sistem politic parlamentar sau semiprezidențial.

Funcții și atribuții:

Coordonează activitatea tuturor ministerelor și asigură aplicarea programului de guvernare aprobat de Parlament;

Reprezintă Guvernul în relația cu Președintele statului, Parlamentul, organizațiile internaționale și societatea civilă;

Propune componența Guvernului și răspunde de buna funcționare a instituțiilor publice aflate sub autoritatea executivului;

Poate emite decizii și ordine cu caracter administrativ;

În lipsa președintelui, poate exercita temporar atribuțiile acestuia, dacă legea sau Constituția o permit.

În România:

Premierul este numit de Președintele României, după consultarea partidelor politice, și trebuie să obțină votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei de miniștri.

Pe scurt, premierul este liderul Guvernului, principalul responsabil pentru politica executivă a statului și pentru implementarea deciziilor administrative la nivel național.

Liberalii nu iau în calcul demisia premierului Orban. Calcule pentru alegerile anticipate

Liberalii nu iau în calcul demisia premierului Orban. Calcule pentru alegerile anticipate

Deputatul Florin Roman a declarat că planul pentru declanşarea alegerilor anticipate exclude varianta ca premierul Ludovic Orban să demisioneze din funcţie. „Premierul nu are de ce să demisioneze. Planul nostru...

Netanyahu s-a scăpat sau a avertizat Iranul? Bomba lansată de premierul israelian

Netanyahu s-a scăpat sau a avertizat Iranul? Bomba lansată de premierul israelian

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a numit duminică Israelul „putere nucleară”, înainte de a se corecta afişând un zâmbet stânjenit. El s-a exprimat astfel în timpul unei şedinţe de guvern la...

Politica românească se zdruncină din temelii! Fostul premier se revoltă împotriva președintelui în funcție

Politica românească se zdruncină din temelii! Fostul premier se revoltă împotriva președintelui în funcție

Cutremur în politică! Fostul premier Adrian Năstase i-a pus gând rău președintelui Klaus Iohannis, după ce i-a retras decorația. Acesta a spus că a te raporta la ce s-a intamplat...

Războiul provincialilor pe Capitală. Firea, atac la Orban! „Poate vom avea, vreodată, premier bucureștean”

Războiul provincialilor pe Capitală. Firea, atac la Orban! „Poate vom avea, vreodată, premier bucureștean”

Primarul Bucureștiului, Gabriela Firea, l-a atacat pe premierul Ludovic Orban spunând că și-ar dori un premier care să fie bucureștean sau mutat de 30 de ani în Capitală. Primarul general...

Un nou caz Banca de Gene. Presiuni din Delta Dunării asupra premierului Orban

Un nou caz Banca de Gene. Presiuni din Delta Dunării asupra premierului Orban

Mai multe asociații profesionale, companii, dar și locuitori ai Deltei Dunării au recurs la un gest fără precedent în istoria zonei. S-au coalizat și cer premierului Ludovic Orban, prin scrisori...

Ludovic Orban face lumină: „Este fals că scad alocările pentru sănătate”

Ludovic Orban face lumină: „Este fals că scad alocările pentru sănătate”

Premierul a respins afirmaţiile potrivit cărora Guvernul va scădea bugetele pentru Sănătate şi Educaţie. „Am văzut campanii că scad alocările pentru sănătate. Este fals. Alocările se fac atât la bugetul...

USR anunță cea mai mare victorie la final de an. Ce au pățit politicienii

USR anunță cea mai mare victorie la final de an. Ce au pățit politicienii

Președintele USR Dan Barna a anunțat luni că premierul Ludovic Orban a acceptat prorogarea pensiilor speciale pentru primari cu cel puţin un an, în condiţiile în care acestea ar fi...

Cum a făcut Ludovic Orban revoluție: cu diplomat și parpalac

Cum a făcut Ludovic Orban revoluție: cu diplomat și parpalac

Prezent la Timișoara la o întâlnire cu revoluționarii, în cadrul unui eveniment organizat la Opera Română, premierul Ludovic Orban a povestit cum a trăit el evenimentele din decembrie 1989. S-a...

Orban a început „curățenia de sărbători”. Ce PSD-ist greu a „zburat” din funcție?!

Orban a început „curățenia de sărbători”. Ce PSD-ist greu a „zburat” din funcție?!

Ludovic Orban, premierul României, a luat decizia de a o elibera din funcția de consilier de stat pe Sevil Shhaideh. Sevil Shhaideh a fost eliberată din funcția de consilier de stat...

După un președinte sărac și cinstit, ne-am ales cu un premier auster

După un președinte sărac și cinstit, ne-am ales cu un premier auster

Premierul Ludovic Orban susține că este un om simplu, chiar auster, care se mulțumește cu foarte puțin. El a fost nevoit să dea aceste explicații după ce, conform declarației de...

Ludovic Orban: „Sunt un om foarte modest”

Ludovic Orban: „Sunt un om foarte modest”

Orban susține că este un om foarte modest, căruia nu îi place să trăiască pe picior mare Premierul Ludovic Orban nu este un om bogat , acest lucru reiese din...

Declarația lui Orban o liniștește pe Dăncilă. „A fost o expresie plastică”

Declarația lui Orban o liniștește pe Dăncilă. „A fost o expresie plastică”

Ludovic Orban s-a răzgândit și nu mai depune plângere penală împotriva Vioricăi Dăncilă și a lui Eugen Teodorovici. După ce au lansat acuzații grave la adresa celor doi, liberalii au decis că...

Anunțul șoc despre Guvernul Orban. Un lider important aruncă bomba

Anunțul șoc despre Guvernul Orban. Un lider important aruncă bomba

Ludovic Orban va continua să fie prim-ministru a anunțat liderul Pro România Victor Ponta. Fostul premier susține că până la alegerile parlamentare nu va mai fi nicio moțiune de cenzură....

Premierul Albaniei, reacție de ultimă oră față de salvatorii români

Premierul Albaniei, reacție de ultimă oră față de salvatorii români

Albania a trecut săptămâna aceasta prin cea mai dificilă perioadă a ultimilor ani. Cutremurul care a produs zeci de victime putea arunca țara în haos, însă ajutorul internațional și reacția...

Premierul Marii Uniri care a murit infectat de Titulescu

Premierul Marii Uniri care a murit infectat de Titulescu

Premierul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, Ionel Brătianu, încetează din viață în urma unei laringite infecțioase. În urma unei întrevederi cu diplomatul Nicolae Titulescu, Ionel Brătianu se îmbolnăvește...

Orban aruncă bomba. Ce se va întâmpla cu mediul de afaceri din România

Orban aruncă bomba. Ce se va întâmpla cu mediul de afaceri din România

Executivul urmează să pună la punct la un proiect de lege prin care se vor abroga mai multe articole din OUG 114, articole care au afectat "extrem de negativ" mediul...

Premierul Orban a pus ochii pe banii furați de la statul român

Premierul Orban a pus ochii pe banii furați de la statul român

După ce ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a spus că activitatea Agenţiei Naţionale a Bunurilor Provenite din Infracţiuni a fost operaţionalizată, dar la "un nivel minim de funcţionare", premierul Ludovic Orban...

Bulgarii au întors armele. Ne lasă la mâna rușilor

Bulgarii au întors armele. Ne lasă la mâna rușilor

Premierul bulgar Boiko Borisov le-a spus jurnaliştilor, chiar în timpul unui zbor în SUA, unde întreprinde începând de luni o vizită oficială, că nu ar trebui să existe baze militare...

Caz excepţional în istoria democratică a Japoniei. Cum a ajuns Shinzo Abe al doilea după Merkel

Caz excepţional în istoria democratică a Japoniei. Cum a ajuns Shinzo Abe al doilea după Merkel

A fost cel mai tânăr premier din istoria Japoniei, când a preluat funcţia, în 2006. A demisionat, apoi a revenit în 2012. Acum e cel mai longeviv în funcţie. Despre...

Schimbări la Chișinău, Moldova are un Guvern nou. Lista Cabinetului Chicu!

Schimbări la Chișinău, Moldova are un Guvern nou. Lista Cabinetului Chicu!

Guvernul Maia Sandu este deja istorie, Republica Moldova are începând de azi un nou Executiv. Joi, la Chișinău, Guvernul Ion Chicu a primit votul de încredere al Parlamentului. 62 de...