Guvernul vrea să sprijine pensionarii pentru a trece mai ușor peste iarnă. Se ia în calcul acordarea de vouchere

Guvernul vrea să sprijine pensionarii pentru a trece mai ușor peste iarnă. Se ia în calcul acordarea de vouchere Pensionari. Sursa foto: arhiva EVZ

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre un sprijin pentru pensionari, pentru a putea trece mai ușor peste această iarnă. Astfel, Guvernul va face atât creșteri de pensii, dar ia în calcul și introducerea de vouchere de ajutor.

Ajutoarele sunt în scopul sprijinirii pensionarilor pentru a trece prin iarnă mai bine.

Nicolae Ciucă, veste bună pentru pensionari

Primul-ministru a vorbit despre ajutorarea pensionarilor, menționând că aceștia vor fi sprijiniți la fel ca până acum.

„Pensionarii vor fi ajutați așa cum au fost ajutați de când am preluat guvernare cu tot ceea ce putem, pentru că au nevoie de ajutor și trebuie să îi ajutăm. Nu putem să discutăm despre sume. Este posibil să primească și ne-am angajat să majorăm pensiile. De asemenea, în funcție de banii de la buget, vom acorda și acele vouchere, astfel încât să-i sprijinim să treacă prin iarnă”, a menționat Nicolae Ciucă.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ceea ce privește negocierea procentului de 9,4% din Planul Național de Redresare și Reziliență, Nicolae Ciucă a punctat că acesta va fi înlocuit cu indicatori care țin „de disciplina financiară”, așa cum s-a discutat potrivit știripesurse.ro.

Cu cât vor crește pensiile românilor de anul viitor

Potrivit fostului ministru al Muncii, Violeta Alexandru, există șanse ca pensiile românilor să fie majorate sub rata inflației. Aceasta a mărturisit că pensiile vor crește cu 11% începând cu 2023 și a adăugat că social-democrații nu își doresc să mai majoreze acest procent.

„Mi se pare incredibil tupeul lui Marcel Ciolacu, cel care spunea că trebuie să crească pensiile cu 40% imediat, imediat cum vine PSD la guvernare- și care PSD văd acum că își face un calcul, ia în considerare și procentul de 14% pe care Guvernul l-a făcut în 2020, sub conducerea lui Ludovic Orban, le ia și pe acelea în considerare și le pune tot în contul PSD, povestește cum ar mai fi de crescut cu 10%-11%”, a spus Violeta Alexandru.

Ea a mai adăugat că acesta va fi procentul maxim de majorare, pentru că social-democrații nu vor să le crească foarte mult în timp ce la conducerea Guvernului este o coaliție formată din membrii PNL. Prin urmare, acestea ar putea fi mărite mai mult doar din 2024, când la conducere ar putea fi doar PSD.