Florin Cîțu, un nou atac la adresa PSD. „Ciolacu nu trebuie să fie premier! E mai rău decât a fost Dragnea”

Florin Cîțu, un nou atac la adresa PSD. „Ciolacu nu trebuie să fie premier! E mai rău decât a fost Dragnea”Sursa: EVZ

Florin Cîțu a răbufnit din nou la adresa lui Marcel Ciolacu și a partidului PSD, susținând că o să le propună colegilor săi liberali să nu respecte acordul de coaliție în ceea ce privește rotația premierului.

Cîțu a susținut că Marcel Ciolacu nu trebuie să ajungă în funcția de prim-ministru și că va fi mai rău decât a fost Liviu Dragnea, fostul lider al partidului.

Florin Cîțu, atac asupra lui Marcel Ciolacu

„Marcel Ciolacu nu trebuie să fie premier. Este mai rău pentru economie, pentru români, decât a fost Dragnea. Am să le cer colegilor mei să nu mai facem rotativă anul viitor. Marcel Ciolacu, sângele meu nu este contaminat cu socialism/psd-ism!

PSD a distrus economia în doar câteva luni după ce am plecat de la conducerea PNL. Subminarea economiei naționale, asta a făcut PSD, se pedepsește conform legilor din România”, a spus Cîțu.

El susține că PSD a introdus taxe mai multe și mai mari și că nu există mizerie mai mare, decât aceea de a băga mâna în buzunarele oamenilor. De asemenea, social-democrații au adus o inflație galopantă, de 16%, adică de patru ori mai mare decât în perioada guvernării liberale.

În continuare, fostul premier a precizat că „Marcel Cicolacu a crescut și taxa sărăcirii, inflația, la cel mai mare nivel din ultimii 19 ani. Și inflația mai crește, poate trece de 20%, tot din cauza populismelor socialiștilor”.

Potrivit acestuia, Ministerul Finanțelor condus de PSD se împrumută la cele mai mari dobânzi din ultimii 13 ani și că, în acest sens, subminarea economiei naționale este o acțiune clară, pentru oricine vrea să investigheze.

Obiectivul PSD urmărește „întoarcerea la economia socialistă”

Florin Cîțu a susținut că Marcel Ciolacu și PSD sunt responsabili pentru creșterea ROBOR, de la 2.4% la 8.21%. Astfel, ratele românilor la bancă s-au dublat sau chiar triplat în multe cazuri.

„Sectorul privat este îngenunchiat. Obiectivul PSD este întoarcerea la o economie socialistă”, a scris fostul premier.

El și-a încheiat mesajul susținând că așa cum s-a demonstrat în ultimii doi ani, doar soluțiile liberale, de dreapta, vor aduce bunăstare pentru toți românii, potrivit româniatv.net.