Prahova

Prahova este un județ din regiunea Muntenia, situat în partea de sud a României, având reședința la Ploiești. Numele său provine de la râul Prahova, care traversează județul de la nord la sud, de la poalele Munților Bucegi până în Câmpia Română.

Județul Prahova este unul dintre cele mai dezvoltate din punct de vedere economic și industrial din țară, fiind recunoscut istoric pentru industria petrolieră, dezvoltată încă din secolul al XIX-lea — fapt care a transformat Ploieștiul în principalul centru al rafinării țițeiului din România.

Din punct de vedere geografic, Prahova se întinde între Carpații Meridionali și Câmpia Română, având un relief variat:

Nordul este dominat de zone montane și turistice renumite (Valea Prahovei – cu stațiunile Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal),

Sudul este o regiune de câmpie agricolă și industrială, unde se află și principalele orașe – Ploiești, Câmpina, Mizil, Boldești-Scăeni.

Cultural și turistic, județul este una dintre cele mai vizitate regiuni din România, datorită proximității față de București și atractivității zonei montane. Valea Prahovei este considerată „poarta de intrare” spre Transilvania și un simbol al turismului românesc.

Vila lui Cristi Borcea din Sinaia, devastată de furtuna violentă care a lovit stațiunea

Vila lui Cristi Borcea din Sinaia, devastată de furtuna violentă care a lovit stațiunea

O furtună de doar 15 minute a cauzat pagube majore în stațiunea Sinaia, iar vila fostului acționar Dinamo, Cristi Borcea, a fost grav afectată. Cristi Borcea, pagubele provocate de vijelie...

Stațiunea minune de lângă București, ridicată pe ruinele unei ocne de sare, se redeschide

Stațiunea minune de lângă București, ridicată pe ruinele unei ocne de sare, se redeschide

Băile Minerale Telega, una dintre cele mai cunoscute stațiuni balneoclimaterice din România, și-au închis porțile în 2019, după ce starea avansată de degradare a făcut imposibilă obținerea avizelor necesare funcționării....

Tânără gravidă, ucisă în fața copiilor și a mamei sale. Filmul tragediei. Update

Tânără gravidă, ucisă în fața copiilor și a mamei sale. Filmul tragediei. Update

Poliția a venit cu noi precizări oficiale și a infirmat unele afirmații vehiculate pe rețelele sociale și în presă. Conform comunicatului IPJ Prahova, în urma unei analize detaliate a cazului,...

Paradoxul pieței imobiliare. Case de 10.000 de euro în România, în plină explozie a prețurilor

Paradoxul pieței imobiliare. Case de 10.000 de euro în România, în plină explozie a prețurilor

Comuna în care poți cumpăra o casă cu doar 10.000 de euro. Într-un context în care tot mai mulți români aleg să evadeze din agitația urbană, zonele rurale din apropierea...

Trafic închis pe DN1A, timp de trei săptămâni. Rute ocolitoare

Trafic închis pe DN1A, timp de trei săptămâni. Rute ocolitoare

Începând cu data de 2 iunie 2025, traficul rutier pe Drumul Național 1A va fi restricționat pe o perioadă de aproximativ trei săptămâni, în zona localității Blejoi din județul Prahova....

Fermierii din Prahova cer clarificări privind eficiența sistemului antigrindină

Fermierii din Prahova cer clarificări privind eficiența sistemului antigrindină

Asociația Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice Prahova (APACPT – PH) a înaintat luni, 26 mai, o petiție către ministrul Florin Barbu, prin care solicită autorităților competente să determine cu exactitate...

Moșia lui Mihai Viteazul, aflată la 60 de km de București, devine noul El Dorado din România

Moșia lui Mihai Viteazul, aflată la 60 de km de București, devine noul El Dorado din România

Ploiești, municipiul reședință al județului Prahova, situat la aproximativ 60 de kilometri nord de București, atrage tot mai mult atenția celor care caută o alternativă mai accesibilă și mai liniștită...

Apă contaminată, în Prahova. Autoritățile au alertat populația

Apă contaminată, în Prahova. Autoritățile au alertat populația

Locuitorii din comunele Mănești și Cocorăștii Colț, județul Prahova, au fost avertizați să nu consume apa de la robinet după ce analizele efectuate de Direcția de Sănătate Publică Prahova au...

Accident grav lângă Sinaia. Un TIR a căzut 130 m într-o râpă

Accident grav lângă Sinaia. Un TIR a căzut 130 m într-o râpă

Un TIR încărcat cu accesorii speciale pentru autovehicule grele s-a răsturnat vineri dimineață într-o râpă adâncă, în apropiere de Sinaia. TIR, răsturnat pe DN1 Accidentul s-a produs în jurul orei...

Elena Udrea, tot mai aproape de liberarea condiționată. A depus încă o contestație

Elena Udrea, tot mai aproape de liberarea condiționată. A depus încă o contestație

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, face un nou demers juridic pentru reducerea pedepsei rămase de executat. După ce Tribunalul Prahova i-a admis cererea de deducere a perioadelor de detenție...

Drumul din inima Carpaților care va salva cea mai aglomerată șosea din România

Drumul din inima Carpaților care va salva cea mai aglomerată șosea din România

În inima Munților Carpați, între județele Prahova și Brașov, se află drumul județean DJ 102I, o rută care, de-a lungul timpului, a fost martora unor transformări semnificative. Proiectul privind modernizarea...

Apa dintr-un oraș al României, infestată cu o bacterie periculoasă. Ce arată analizele de laborator

Apa dintr-un oraș al României, infestată cu o bacterie periculoasă. Ce arată analizele de laborator

În urma sesizărilor venite din partea locuitorilor din Breaza, reprezentanții DSP Prahova au anunțat finalizarea analizelor de laborator. Rezultatele arată că apa furnizată în zonă este contaminată cu bacteria clostridium perfringens....

Pericol într-un județ din România. Localnicii, sfătuiți să nu consume apa furnizată la robinet

Pericol într-un județ din România. Localnicii, sfătuiți să nu consume apa furnizată la robinet

Pericol în Prahova. Locuitorii oraşului prahovean Breaza au fost rugați să nu consume apa furnizată în sistem centralizat de către compania Hidro Prahova, după ce s-a constatat că aceasta miroase...

Locul din România unde iubirea s-a transformat în tragedie. Legenda ascunde o poveste reală

Locul din România unde iubirea s-a transformat în tragedie. Legenda ascunde o poveste reală

Grota Miresei din Slănic, situată în județul Prahova, este înconjurată de o poveste tragică ce a inspirat o legendă locală. Se spune că, la începutul secolului trecut, o tânără localnică,...

Fiica lui Becali, hărțuită de un bărbat din Prahova. Omul de afaceri a luat măsuri radicale

Fiica lui Becali, hărțuită de un bărbat din Prahova. Omul de afaceri a luat măsuri radicale

Alexandra Becali, fiica mijlocie a omului de afaceri Gigi Becali, a obținut un ordin de protecție pentru un an împotriva unui bărbat din județul Prahova, care o hărțuia de mai...

Imagini îngrozitoare la o policlinică. Un pacient cu probleme locomotorii, târât pe scări. Video

Imagini îngrozitoare la o policlinică. Un pacient cu probleme locomotorii, târât pe scări. Video

Sunt imagini greu de descris cu un pacient în care se vede că are probleme locomotorii dar este târât pe scări, de către două persoane, pentru a fi dus la...

S-a întors iarna. Circulația trenurilor, afectată în regionalele Iași și Brașov. Update

S-a întors iarna. Circulația trenurilor, afectată în regionalele Iași și Brașov. Update

Centrul Infotrafic a emis un mesaj destinat șoferilor din România. Instituția anunță că duminică dimineaţă ninge în judeţele Braşov, Covasna, Harghita, Neamţ, Prahova, Suceava şi Vaslui. UPDATE 11:40. Circulaţia feroviară...

Fumul dens de la rafinăriile din Prahova a speriat populația. Ce s-a petrecut

Fumul dens de la rafinăriile din Prahova a speriat populația. Ce s-a petrecut

Funcționarea rafinăriilor Petrotel Lukoil şi Petrobrazi, din județul Prahova, a fost afectată, miercuri dimineață de o „cădere totală de tensiune în sistemul național de distribuție energie electrică”. Anunțul a fost...

Colaps moral în Învățământ. Profesor arestat pentru agresiune sexuală

Colaps moral în Învățământ. Profesor arestat pentru agresiune sexuală

Un profesor de educație fizică care predă la școli gimnaziale din județul Prahova a fost arestat preventiv într-un caz de agresiune sexuală. Ancheta a fost demarată în urma unei sesizări...

Compania americană Trico Wipers a intrat în faliment. Sute de prahoveni rămân fără venituri

Compania americană Trico Wipers a intrat în faliment. Sute de prahoveni rămân fără venituri

Compania Trico Wipers, specializată în producția de ștergătoare auto, a decis să închidă fabrica situată în Ariceștii Rahtivani, Prahova. Joi, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a primit o...