Stațiunea minune de lângă București, ridicată pe ruinele unei ocne de sare, se redeschide

Stațiunea minune de lângă București, ridicată pe ruinele unei ocne de sare, se redeschide

Băile Minerale Telega, una dintre cele mai cunoscute stațiuni balneoclimaterice din România, și-au închis porțile în 2019, după ce starea avansată de degradare a făcut imposibilă obținerea avizelor necesare funcționării.

Băile, aflate în centrul localității Telega din județul Prahova, erau cunoscute în țară și peste granițe pentru proprietățile curative ale apelor sărate, fiind denumite popular „Marea săracilor”.

Din cauza lipsei de investiții și a nepăsării fostului concesionar, băile au fost lăsate în paragină. Structurile au ajuns să pună în pericol viețile celor care veneau la tratament.

În lipsa lucrărilor de întreținere și modernizare, societatea care administra băile nu a mai putut obține autorizațiile de funcționare, iar Consiliul Local Telega a decis rezilierea contractului abia în 2022, la trei ani după închiderea oficială a stațiunii.

Contract nou pentru revitalizarea stațiunii Telega

După rezilierea vechiului contract, Consiliul Local Telega a demarat procedurile pentru un nou contract de concesiune, finalizat pe 18 iulie 2023.

Primarul comunei Telega, Costel Brezeanu, a declarat pentru Știrile Pro TV că actualul concesionar s-a angajat să readucă băile în stare funcțională într-un an de la semnarea contractului. Și să construiască, în termen de patru ani, un complex balneo-climateric modern.

„Anul trecut, pe 18 iulie, s-a încheiat contractul cu clauze ca într-un an de zile să fie funcțional. Și în patru ani să fie construit și un complex balneo. Acum se lucrează. E șantier acolo și am de la concesionar asigurarea că pe 18 iulie va fi funcțional”, a explicat primarul, potrivit sursei citate.

În prezent, pe terenul băilor se desfășoară lucrări de igienizare și amenajare pentru a asigura condiții minime de igienă și confort vizitatorilor.

Potrivit primarului Costel Brezeanu, băile vor fi dotate cu grupuri sanitare funcționale. Dușuri, umbrele, șezlonguri și spații pentru servirea unor băuturi sau gustări. Redeschiderea, promisă pentru 18 iulie, vizează reluarea accesului publicului la băile cu apă sărată, cu respectarea condițiilor de siguranță și igienă.

Proprietățile curative ale apelor din Telega, recunoscute la nivel internațional

Apele sărate din Telega sunt bogate în minerale esențiale. Au o concentrație ridicată de cloruri de potasiu, amoniu, calciu, sulfați și iod. Proprietățile lor terapeutice sunt indicate în tratarea unei game largi de afecțiuni. În special ale aparatului locomotor, precum artroza, coxartroza, sechelele post-traumatice. Dar și în boli ginecologice cum ar fi anexita, cistita sau unele forme de sterilitate.

Eficiența acestor ape a fost confirmată cu ani în urmă de Institutul Balnear Francez. Aceasta a plasat apele cloruro-sodice din Telega pe locul doi în Europa și pe locul cinci la nivel mondial. În calcul au fost luate criterii medicale și balneologice de specialitate. Recunoașterea internațională a Băilor Telega a contribuit la faima stațiunii. Dar și la atragerea turiștilor din România și din străinătate.

Băile Minerale Telega, o stațiune cu istorie, ridicată pe ruinele unei ocne de sare

Băile Minerale Telega au luat naștere în urma prăbușirii unei vechi ocne de sare. S-a transformat într-o stațiune balneară cunoscută încă din secolul al XIX-lea.

De-a lungul timpului, stațiunea a fost supranumită „Marea săracilor”. Asta pentru că oferea acces persoanelor cu venituri mici la tratamente cu efecte similare celor de la litoral sau din stațiunile balneare de lux.

Degradarea stațiunii în ultimele decenii a dus la pierderea unei resurse importante pentru comunitatea locală. Dar și pentru turiștii care alegeau Telega pentru tratamente accesibile și eficiente.

Ne puteți urmări și pe Google News