Evenimentul zilei angajează jurnaliști
Evenimentul zilei angajează jurnaliști cu experiență pe domeniile: Politic, Social, Sănătate, Investigații. Cei interesați pot trimite CV-urile la următoarea adresă de e-mail: [email protected].
Politica reprezintă ansamblul acțiunilor, instituțiilor și principiilor prin care o comunitate își stabilește regulile, legile și direcțiile de dezvoltare.
Sensuri principale:
Politica ca activitate:
modul în care indivizii sau grupurile luptă pentru obținerea și exercitarea puterii;
organizarea și conducerea societății prin instituții precum guvernul, parlamentul, partidele.
Politica ca știință:
domeniul de studiu care analizează puterea, guvernarea, relațiile dintre stat și cetățeni – cunoscut ca știință politică (politologie).
Politica ca orientare:
direcția sau strategia adoptată de un stat, guvern, partid sau organizație (ex: politică economică, politică externă, politică educațională).
Elemente fundamentale:
Puterea – capacitatea de a influența sau impune decizii;
Statul și instituțiile – cadrul legal și administrativ al politicii;
Interesul public – scopul declarat al acțiunii politice;
Competiția democratică – exprimată prin alegeri, partide și dezbateri;
Participarea cetățenilor – prin vot, activism civic, dialog public.
Rolul politicii în societate:
Politica stabilește cum sunt distribuite resursele, cine deține autoritatea, cum se adoptă legile și cum se protejează drepturile cetățenilor. Ea este esențială pentru funcționarea democrației și pentru echilibrul dintre libertate și ordine.
Evenimentul zilei angajează jurnaliști cu experiență pe domeniile: Politic, Social, Sănătate, Investigații. Cei interesați pot trimite CV-urile la următoarea adresă de e-mail: [email protected].
Jurnalistul Radu Banciu a comentat, marți seară, în cadrul emisiunii „Lumea lui Banciu” de pe B1 TV declarațiile lui Dan Voiculescu referitoare la averea sa. „Varanul ne-a arătat astăzi dovada...
Țapul ispășitor al electoratului este politicianul. Comentatorii scenei politice sunt extrem de reținuți în a critica opțiunile electoratului. Electoratul, ”Vocea poporului”, nu trebuie supărat și nici tras la răspundere pentru...
Noua structură de conducere a PNL, proiectatul mare partid al Dreptei, are funcții pentru toată lumea. Scopul: mobilizarea în campania pentru prezidențiale Noul partid rezultat din fuziunea PNL -PDL va...
Am citit cu mare interes editorialul lui Dan Andronic despre ce se petrece în interiorul dreptei din Romania. Are dreptate: poticneli, sughiţuri, multă frazeologie şi puţine, foarte puţine idei noi....
„Ministrul OZN” se afl ă în continuare în afara oricărei legături cu tragedia aviatică din estul Ucrainei Ministrul Apărării, Mircea Dușa, care a declarat public, după doborârea avionului în estul...
Sondajul pentru desemnarea candidatului PNL la Președinție, comandat de liberali IRSOP, îl dă câștigător fără drept de apel pe Klaus Iohannis. Diferența dintre el și Crin Antonescu este semnifi cativă....
Kremlinologia este din nou la ordinea zilei. Nu este o veste buna. Imi amintesc perfect, era in 1983, in fruntea PCUS si a URSS trona Iuri Vladimirovici Andropov, fostul presedinte...
Armonia proiectului PNL-PDL este tulburată de foștii președinți ai celor două partide deși actualii lideri ai celor două formațiuni au ajuns la o înțelegere Crin Antonescu continuă să insiste că...
Liberalii și democrat-liberalii au bătut ieri palma pentru denumirea noului partid. Așa cum se prefigura, acesta se va numi PNL. Ca premiu de consolare, noua formațiune va avea imnul și...
”Mână întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”, geniala replică din Filantropica lui Nae Caranfil esențializează principiul de funcționare al politicii românești. Cine nu spune o poveste (a...
Președintele UDMR Kelemen Hunor a anunţat, ieri, că Uniunea va rămâne la guvernare, dar el se va retrage din funcţia de vicepremier şi din cea de ministru al Culturii. „Nu...
Șeful statului a spus că liderul PDL putea să nu convoace sesiunea extraordinară a Parlamentului, în vara lui 2012 Președintele Traian Băsescu a dezvăluit, ieri, la Adevărul Live, că liderul...
Fostul colaborator al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), Edward Snowden, a cerut prelungirea permisului de şedere pe teritoriul Rusiei, permis ce va expira în august, a anunţat, azi, avocatul său...
Este imposibil să nu admiri calitățile oratorice ale lui Crin Antonescu, să ignori faptul că într-o dezbatere cu Victor Ponta, într-un eventual tur II, probabil l-ar zdrobi pe premier și...
Vacanța politică nu liniștește spiritele. Politicienii sunt la fel de războinici ca de obicei. Premierul Victor Ponta se luptă cu Traian Băsescu, dar acesta are o răfuială cu Avocatul Poporului....
Într-un interviu acordat CNN Londra, premierul României a apreciat că politica e un "sport sângeros" în România, dar nu numai în această ţară, în ultimii doi ani fiind asigurate predictibilitate...
Fostul premier anunță, la ora 16.30, la sediul Institutului de Studii Liberale din București, înființarea noului partid de dreapta, Partidul Liberal Reformator. Președintele Senatului a declarat astăzi, potrivit Agerpres, că...
De la asta ar trebui să pornim. De la această prezumție că sunt cu toții vinovați pentru degradarea vieții politice, sociale și economice a României. Și sunt cu adevărat vinovați....
Am parcurs cu delicii cartea prietenului Cristian Preda intitulată ”Rumânii fericiți. Vot și putere de la 1831 pînă în zilele noastre” (ed. Polirom, 2011). Este o excelentă istorie electorală a...