pmp

Partidul Mișcarea Populară (PMP) este un partid politic extraparlamentar național-conservator și social conservator din România.

PMP a fost creat ca fundație politică în martie 2013 de susținătorii fostului președinte Traian Băsescu, în urma rupturii acestuia de conducerea Partidului Democrat Liberal (PDL) în jurul fostului președinte al Senatului, Vasile Blaga.

A fost transformat într-un partid politic în iulie 2013 și lansat pe 29 ianuarie 2014.

PMP s-a identificat drept creștin-democrat și liberal în 2013. Președintele noului partid după iunie 2014 a fost fostul ministru al dezvoltării regionale și turismului, Elena Udrea.

Printre alți membri notabili s-au numărat fostul ministru al culturii, Theodor Paleologu, fostul ministru de externe Teodor Baconschi, fostul ministru al educației, Daniel Funeriu, sau fostul membrul Parlamentului European Cristian Preda și fostul ministru de externe și șef al administrației prezidențiale, Cristian Diaconescu.

De la Che Guevara, la Kim Jong-un

De la Che Guevara, la Kim Jong-un

Exercițul de imagine al lui Victor Ponta, care în trecut poza ca fan al lui Che Guevara, i-a dus cu gândul și pe adversarii săi politici la comparații cu liderul...

Băsescu: Ponta, un kitsch. Iohannis, susţinător al loviturii de stat din 2012

Băsescu: Ponta, un kitsch. Iohannis, susţinător al loviturii de stat din 2012

Preşedintele Traian Băsescu l-a caracterizat, astăzi, pe premierul Victor Ponta drept "un kitsch" şi "un fals total", iar despre liderul PNL, Klaus Iohannis a spus că "până acum câteva luni"...

Vicepreşedintele PMP Ştefan Vlaston: Arena Naţională, “SPA-ul” lui Victor Ponta

Vicepreşedintele PMP Ştefan Vlaston: Arena Naţională, “SPA-ul” lui Victor Ponta

Spectacolul faraonic de lansare a candidaturii lui Victor Ponta este dezgustător, a afirmat vicepreşedintele PMP Ştefan Vlaston. "Milioane de euro aruncate pe o manifestaţie de tip Ceauşescu sau Kim Ir...

Elena Udrea: Ponta a organizat  o manifestare ale cărei costuri întrec orice imaginaţie: 2 milioane de euro

Elena Udrea: Ponta a organizat o manifestare ale cărei costuri întrec orice imaginaţie: 2 milioane de euro

Două milioane de euro, acestea au fost costurile lansării lui Victor Ponta în cursa pentru Cotroceni de azi, de pe Arena Naţională, a scris prezidenţiabilul PMP, Elena Udrea, pe pagina...

Cum îi încurcă Băsescu pe candidați

Cum îi încurcă Băsescu pe candidați

Președintele Traian Băsescu nu ratează nicio oportunitate de a-i critica pe candidații la prezidențiale, țintele sale predilecte fiind prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, premierul PSD, Victor Ponta sau candidatul independent Monica...

Vicepreședintele PMP Ștefan Vlaston: Ponta nu poate înțelege funcționarea statului de drept

Vicepreședintele PMP Ștefan Vlaston: Ponta nu poate înțelege funcționarea statului de drept

Victor Ponta ajuns președinte ar reprezenta un virus mortal pentru independența justiției, pentru tot ce a câștigat România în ultimii 10 ani, a declarat vicepreședintele PMP Ștefan Vlaston. "Iată ultima...

Peste 3,5 milioane de euro pentru șomerii de la Câmpia Turzii Victoria unui tânăr europarlamentar

Peste 3,5 milioane de euro pentru șomerii de la Câmpia Turzii Victoria unui tânăr europarlamentar

Siegfried Mureșan, membru al PMP, a fost raportor la inițiativa privind sprijinirea disponibilizaților de la Combinatul Mechel. Parlamentul European, reunit în ședință plenară, a aprobat ieri raportul europarlamentarului PMP Siegfried...

O profesoară de nota 10, suplinitoare la ţară. Reacţia Elenei Udrea: "O nouă umilinţă la adresa tuturor dascălilor care pun vocaţia înaintea câştigului material"

O profesoară de nota 10, suplinitoare la ţară. Reacţia Elenei Udrea: "O nouă umilinţă la adresa tuturor dascălilor care pun vocaţia înaintea câştigului material"

În Prahova, o singură profesoară a reuşit să obţină nota 10 la examenul de titularizare. Ca "răsplată", ea a primit un post de suplinitoare într-o localitate din vârf de munte...

Parlamentul European a votat raportul lui Siegfried Mureşan prin care s-au obținut 3,57 milioane euro pentru şomerii de la Câmpia Turzii

Parlamentul European a votat raportul lui Siegfried Mureşan prin care s-au obținut 3,57 milioane euro pentru şomerii de la Câmpia Turzii

Parlamentul European, reunit în ședință plenară, a aprobat azi, 17 septembrie 2014, raportul europarlamentarului PMP Siegfried Mureșan, prin care vor fi alocate 3,57 milioane de euro pentru șomerii de la...

Ce se ascunde în spatele lipsei manualelor școlare: O afacere de 50 de milioane €

Ce se ascunde în spatele lipsei manualelor școlare: O afacere de 50 de milioane €

Vinovați: Ministerul Educației, Editurile și Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Procedurile pentru achiziția primelor manuale digitale din România au demarat în martie 2014, când Ministerul Educației Naționale anunța calendarul...

Udrea: Îmi lansez candidatura pe 28 septembrie, la Sala Palatului. Lansarea odată cu Ponta, o glumă

Udrea: Îmi lansez candidatura pe 28 septembrie, la Sala Palatului. Lansarea odată cu Ponta, o glumă

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, luni, că îşi va lansa candidatura la prezidenţiale pe 28 septembrie, la Sala Palatului, ea arătând că a glumit atunci când a spus că...

Elena Udrea: PMP cere comisie de anchetă pe tema manualelor și susține moțiunea ACL pe educație

Elena Udrea: PMP cere comisie de anchetă pe tema manualelor și susține moțiunea ACL pe educație

Partidul Mișcarea Populară(PMP) va solicita Camerei Deputaților înființarea unei comisii de anchetă cu privire la manualele școlare pentru clasele I și II și va susține moțiunea simplă pe tema educației...

JURNAL DE CAMPANIE: Începerea anului şcolar, marcată de Elena Udrea, Victor Ponta şi Klaus Iohannis; Efectul de bumerang al atacului lui Iohannis pe Educaţie

JURNAL DE CAMPANIE: Începerea anului şcolar, marcată de Elena Udrea, Victor Ponta şi Klaus Iohannis; Efectul de bumerang al atacului lui Iohannis pe Educaţie

Începutul noului an şcolar a fost marcată de principalii candidaţi la alegerile prezidenţiale. Victor Ponta a inaugurat ieri o grădiniţă în Dumbrăveni, jud. Suceava, fiind astăzi prezent la Colegiul Tudor...

Udrea: „Ponta-și adaugă în CV tot ce dorește”

Udrea: „Ponta-și adaugă în CV tot ce dorește”

Prima Şcoală de vară a tinerilor din PMP, desfășurată la sfârşitul săptămânii, la Mamaia, a fost dominată de Elena Udrea, dar mai ales de „invitatul” Traian Băsescu. Îmbrăcată în alb,...

Școala de vară a ACL. Tineri încrâncenați, seniori relaxați

Școala de vară a ACL. Tineri încrâncenați, seniori relaxați

Prezidențiabilul Klaus Iohannis a participat în weekend la Școala de vară a Alianței Creștin-Liberale. Tinerii din cele două partide l-au primit cu entuziasm, dar nu prea au socializat unii cu...

Traian Băsescu: Blaga şi Antonescu au rupt dreapta cu fuziunea

Traian Băsescu: Blaga şi Antonescu au rupt dreapta cu fuziunea

Prezent sâmbătă la Şcoala de vară a PMP, preşedintele Traian Băsescu i-a numit mincinoşi pe politicienii şi ziariştii care îi acuză pe el şi pe Elena Udrea că au rupt...

Ponta: "Domnul Băsescu nu ştie să muncească şi atunci face gălăgie"

Ponta: "Domnul Băsescu nu ştie să muncească şi atunci face gălăgie"

Premierul Victor Ponta a afirmat sâmbătă la Sinaia, referindu-se la îndemnul preşedintelui Traian Băsescu către tinerii din PMP de a face 'proteste zilnice la Guvern', că şeful statului "nu ştie...

Traian Băsescu: Voi vizita de rămas bun Republica Moldova înaintea terminării mandatului și voi cere cetățenie

Traian Băsescu: Voi vizita de rămas bun Republica Moldova înaintea terminării mandatului și voi cere cetățenie

Președintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Școala de vară a PMP, că va efectua o vizită în Republica Moldova înainte de a încheia mandatul de șef al statului și...

Elena Udrea: Vasile Blaga este groparul PDL

Elena Udrea: Vasile Blaga este groparul PDL

Elena Udrea, candidatul PMP la alegerile prezidențiale, i-a răspuns în termeni duri lui Vasile Blaga, după ce acesta din urmă a declarat că Traian Băsescu a rupt PDL în două...

Traian Băsescu a ajuns  la școala de vară a PMP / LIVE TEXT

Traian Băsescu a ajuns la școala de vară a PMP / LIVE TEXT

Președintele Traian Băsescu este prezent la școala de vară a PMP, de la Mamaia. Rămâneți pe evz.ro pentru a urmări cele mai importante declarații făcute de șeful statului.