O profesoară de nota 10, suplinitoare la ţară. Reacţia Elenei Udrea: "O nouă umilinţă la adresa tuturor dascălilor care pun vocaţia înaintea câştigului material"

O profesoară de nota 10, suplinitoare la ţară. Reacţia Elenei Udrea: "O nouă umilinţă la adresa tuturor dascălilor care pun vocaţia înaintea câştigului material"

În Prahova, o singură profesoară a reuşit să obţină nota 10 la examenul de titularizare. Ca "răsplată", ea a primit un post de suplinitoare într-o localitate din vârf de munte din judeţ. Cazul ei a atras atenţia preşedintelui PMP, Elena Udrea.

Cazul profesoarei Elena Iulia Tăleanu, de 29 de ani, a fost prezentat de jurnaliştii publicaţiei Adevărul. Dascălul a intrat în învăţământ anul trecut, ca suplinitor, şi-a dat definitivatul, iar anul acesta, la examenul de titularizare, a luat notă maximă, fiind singurul candidat din Prahova care a reuşit această performanţă. Cu toate acestea, Elena Tăleanu a fost repartizată ca profesor suplinitor în comuna Valea Doftanei, la grupul şcolar „Carol I“

Povestea profesoarei a atras atenţia preşedintelui PMP, Elena Udrea, care a spus că situaţia este revoltătoare şi reprezintă "o nouă umilinţă la adresa tuturor dascălilor care pun vocaţia înaintea câştigului material". Deputatul a promis că se va implica pentru ca profesoarei să i se facă dreptate.

"Am citit în Adevărul despre un caz incredibil. După ce că România începe să simtă din ce în ce mai acut lipsa unor profesori tineri de calitate, cei care îndeplinesc această condiţie nu-şi găsesc locul lor în sistem. Aşa se face că singura profesoară din Prahova care a obţinut 10 la examenul de titularizare din acest an nu a primit decât un post de suplinitoare. Această situaţie mi se pare revoltătoare şi o nouă umilinţă la adresa tuturor dascălilor care pun vocaţia înaintea câştigului material. Voi face o interpelare în Parlament pentru ministrul Educaţiei pe acest subiect şi mă angajez să mă implic total pentru ca acestei femei să i se facă dreptate", a scris Elena Udrea, pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News