parlamentul european

Parlamentul European este un forum important pentru dezbaterile politice și luarea de decizii la nivelul UE.

Deputații în Parlamentul European sunt aleși în mod direct de alegători în toate statele membre pentru a reprezenta interesele cetățenilor în procesul legislativ al Uniunii Europene și pentru a se asigura că celelalte instituții ale UE își desfășoară activitatea în mod democratic.

Parlamentul exercită rolul de colegislator, având, împreună cu Consiliul, competența de a adopta și modifica propunerile legislative și de a adopta bugetul Uniunii. De asemenea, el supraveghează activitatea Comisiei și a celorlalte organisme europene și cooperează cu parlamentele naționale din țările UE, care își aduc și ele contribuția.

Parlamentul a dobândit tot mai multe competențe prin modificările succesive ale tratatelor europene, modificări care au consolidat influența singurei instituții a Uniunii Europene alese prin vot direct.

Scandalul alegerilor din România. Reprezentanţii TikTok vor fi audiați în Parlamentul European

Scandalul alegerilor din România. Reprezentanţii TikTok vor fi audiați în Parlamentul European

Reprezentanții TikTok vor fi audiați marți, 3 decembrie, în Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor (IMCO) din Parlamentul European, a anunțat eurodeputatul PSD Dan Nica. Decizia vine în urma...

Rezultatul alegerilor parlamentare din Georgia, respins de Parlamentul European

Rezultatul alegerilor parlamentare din Georgia, respins de Parlamentul European

Parlamentul European, aflat în sesiune plenară la Strasbourg, a respins joi rezultatele alegerilor parlamentare din Georgia, care au avut loc la sfârșitul lunii octombrie, solicitând organizarea unui nou scrutin legislativ...

Parlamentul European. Ursula von der Leyen, acuzată de conflict de interese

Parlamentul European. Ursula von der Leyen, acuzată de conflict de interese

Ursula von der Leyen, președintele în funcție al Comisiei UE, a fost acuzată de conflict de interese pentru că a acceptat ospitalitatea premierului Kyriakos Mitsotakis. Vacanța din 2023 a Ursulei...

Dimineață tensionată la Strasbourg. Noua Comisie Europeană

Dimineață tensionată la Strasbourg. Noua Comisie Europeană

Corespondență specială de la Strasbourg- În această dimineață, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, a fost votată noua Comisie Europeană pentru următorii cinci ani, condusă de Ursula von der...

Europa ia măsuri după alianța militară dintre Rusia și Coreea de Nord. Decizie importantă luată la Strasbourg

Europa ia măsuri după alianța militară dintre Rusia și Coreea de Nord. Decizie importantă luată la Strasbourg

Parlamentarii și-au reafirmat marți sprijinul ferm pentru Ucraina, condamnând cooperarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord și cerând blocului să-și sporească sprijinul pentru forțele aflate în conflict de la...

Implicarea nord-coreeană în Ucraina divizează Parlamentul European

Implicarea nord-coreeană în Ucraina divizează Parlamentul European

Corespondență specială de la Strasbourg- În cadrul ședinței din această dimineață de la Strasbourg, deputații europeni s-au angajat în dezbateri aprinse despre implicarea din ce în ce mai serioasă a...

Revoltă în Parlamentul European în cazul Călin Georgescu. Decizie fără precedent

Revoltă în Parlamentul European în cazul Călin Georgescu. Decizie fără precedent

Liderul unui grup politic din Parlamentul European a cerut, marți, ca directorul general al TikTok, Shou Zi Chew, să vină și să dea asigurări că platforma socială nu a intervenit...

Sesiunea plenară a PE din 25-28 noiembrie 2024. Se alege noua Comisie Europeană

Sesiunea plenară a PE din 25-28 noiembrie 2024. Se alege noua Comisie Europeană

Parlamentul European (PE) se reuneşte în sesiune plenară, în intervalul 25-28 noiembrie. Se va discuta despre votul asupra noii Comisii Europene 2024-2029 (27 noiembrie) şi acceptarea României şi Bulgariei ca...

1000 de zile de război. Zelenski: Securitatea Ucrainei este securitatea Europei

1000 de zile de război. Zelenski: Securitatea Ucrainei este securitatea Europei

Corespondență de la Bruxelles- La împlinirea a 1000 de zile de la începutul războiului din Ucraina, președintele Volodimir Zelenski a participat virtual la o ședință plenară specială a Parlamentului European....

Marcel Ciolacu, întâlnire cu Mark Rutte și Roberta Metsola

Marcel Ciolacu, întâlnire cu Mark Rutte și Roberta Metsola

Marcel Ciolacu va face o vizită de lucru la Bruxelles. Premieul se va întâlni cu secretarul general al NATO, și cu preşedintele Parlamentului European. De asemenea, primul ministrul al României...

Volodimir Zelenski, la Parlamentul European. Un nou apel pentru sprijin european

Volodimir Zelenski, la Parlamentul European. Un nou apel pentru sprijin european

Vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Parlamentul European are loc într-un moment tensionat pe scena internațională.  Alegerea lui Donald Trump în SUA a adus noi semne de întrebare asupra unității...

Parlamentul European, vot decisiv împotriva flotei-fantomă a Rusiei

Parlamentul European, vot decisiv împotriva flotei-fantomă a Rusiei

Ieri seară, Parlamentul European a aprobat o serie de măsuri stricte împotriva flotei-fantomă a Rusiei. Această flota este o rețea de nave petroliere folosite pentru a eluda sancțiunile impuse de...

Victoria lui Trump încinge atmosfera în Parlamentul European

Victoria lui Trump încinge atmosfera în Parlamentul European

Corespondență de la Bruxelles, exclusiv — Parlamentul European a găzduit astăzi o ședință tensionată, unde viitorul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Statele Unite a fost unul dintre subiectele de dezbatere dupa...

Roxana Mînzatu, nominalizarea României pentru Comisia Europeana. Evaluarea audierii, amânată în urma controversei privind locuința sa

Roxana Mînzatu, nominalizarea României pentru Comisia Europeana. Evaluarea audierii, amânată în urma controversei privind locuința sa

Audierea Roxanei Mînzatu (PSD), candidata propusă de România pentru funcția de comisar european, s-a transformat într-o veritabilă confruntare. De la întrebări legate de extinderea casei sale din Brașov până la...

Roxana Mînzatu, comisarul desemnat de România, aprecieri pentru prestația în Parlamentul European

Roxana Mînzatu, comisarul desemnat de România, aprecieri pentru prestația în Parlamentul European

Președintele Comisiei pentru cultură și educație (CULT), Nela Riehl, și președintele Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL), Li Andersson, au oferit declarații pozitive după audierea Roxanei...

Raffaele Fitto promite sprijin pentru România în politica de coeziune, dar rămân întrebări despre agenda sa reală

Raffaele Fitto promite sprijin pentru România în politica de coeziune, dar rămân întrebări despre agenda sa reală

Corespondență de la Bruxelles — Audierile pentru confirmarea lui Raffaele Fitto, desemnat comisar european pentru politica de coeziune, au declanșat reacții aprinse în Parlamentul European. Întrebările legate de România și...

Kaja Kallas, audiată la Bruxelles. UE și SUA sunt mai puternice dacă lucrează împreună

Kaja Kallas, audiată la Bruxelles. UE și SUA sunt mai puternice dacă lucrează împreună

Corespondență de la Bruxelles. Audierea pentru confirmarea comisarului european desemnat pentru afaceri externe și securitate, Kaja Kallas, a avut loc astăzi la Parlamentul European. Într-un context global tensionat, cu provocări...

Șoșoacă a dus preoți la Bruxelles. Vrea să facă iarăși spectacol în PE

Șoșoacă a dus preoți la Bruxelles. Vrea să facă iarăși spectacol în PE

Diana Șoșoacă și-a surprins susținătorii din nou. Europarlamentarul a plecat la Bruxelles împreună cu doi preoți ortodocși. Pe aeroport, fosta senatoare a făcut spectacol. Diana Șoșoacă a mers cu doi...

Europa descoperită în fața hackerilor. Datele unor parlamentari au ajuns pe dark web

Europa descoperită în fața hackerilor. Datele unor parlamentari au ajuns pe dark web

Uniunea Europeană este vulnerabilă la atacurile cibernetice, instituțiile nefiind pregătite contracareze armatele de hackeri. Victime cad cetățenii simpli, dar și politicieni de rang înalt, inclusiv parlamentari. O analiză Eset, bazată...

Controverse la Bruxelles: Audierea lui Olivér Várhelyi pentru rolul de comisar european

Controverse la Bruxelles: Audierea lui Olivér Várhelyi pentru rolul de comisar european

Bruxelles– Olivér Várhelyi, candidatul maghiar pentru funcția de Comisar European pentru Sănătate și Bunăstarea Animalelor, a trecut ieri printr-o audiere intensă în Parlamentul European. Audierea a fost marcată de momente...