Cinci persoane au fost inculpate în scandalul de corupție Huawei
- Mădălina Sfrijan
- 19 martie 2025, 10:27

Cinci persoane au fost inculpate în ancheta privind mita din Parlamentul European. Potrivit anunțului făcut de biroul procurorului belgian, compania chineză Huawei ar fi implicată în acest caz.
Compania Huawei, implicată în scandalul de corupție
Persoanele vizate au fost reținute săptămâna trecută. Patru dintre ele au fost arestate și acuzate de corupție și implicare într-o organizație criminală. A cincea persoană este acuzată de spălare de bani și a fost eliberată condiționat.
Procurorul nu a făcut publice numele celor implicați în acest dosar. Luni, anchetatorii au efectuat noi percheziții în birourile Parlamentului European.
Poziția companiei
Săptămâna trecută, Huawei a transmis că tratează acuzațiile cu seriozitate.
„Huawei are o politică de toleranţă zero faţă de corupţie sau alte infracţiuni şi ne angajăm să respectăm toate legile şi reglementările aplicabile în orice moment”, au anunțat reprezentanții companiei.

Parlamentul European. Sursa foto: Luca Campisi | Dreamstime.com
Potrivit procurorilor, actele de corupție ar fi avut loc începând din 2021, sub pretextul activităților de lobby comercial. Acestea ar fi implicat plăți destinate influențării unor decizii politice și cadouri, inclusiv cheltuieli cu mesele, călătoriile și invitații la meciuri de fotbal.
Operațiunea a fost coordonată de Office central pour la répression de la corruption (OCRC) și a fost denumită „Génération”.
Conform informațiilor apărute în presa internațională, principalul vizat în anchetă ar fi Valerio Ottati.
Începând din anul 2019, el a fost director de afaceri publice al biroului Huawei din Uniunea Europeană. Originar din Woluwe-Saint-Pierre, Ottati a fost asistent parlamentar pentru doi foști europarlamentari italieni.
Compania Huawei, vizată de pr
Potrivit codului de conduită al europarlamentarilor, orice cadou primit de la o terță parte, cu o valoare mai mare de 150 de euro, trebuie să fie declarat și înregistrat public în registrul cadourilor.
„Corupția ar fi fost practicată în mod regulat și foarte discret din 2021 până în prezent, sub masca lobby-ului comercial și luând diverse forme, cum ar fi remunerația pentru pozițiile politice ocupate sau cadouri excesive, cum ar fi cheltuielile de hrană și de călătorie sau invitații regulate la meciuri de fotbal”, au explicat reprezentanții Parchetului Federal.