Victor Ponta: “Doar PARLAMENTUL mă poate DEMITE”
Primul ministru al României, Victor Ponta, nu ia în calcul o demisie din fruntea Guvernului. Acesta a precizat că poate pleca din fruntea Executivului doar dacă este demis de Parlament....
Parlamentul reprezintă corpul legislativ într-un stat democratic, care poate fi compus, de regulă, din una sau două camere, respectiv sisteme (sistem unicameral sau sistem bicameral), dar și cu trei camere (sistem tricameral).
Parlamentul adoptă și respinge legi, pe care le înmânează președintelui statului pentru promulgare. Acesta le poate aproba (promulga) sau le trimite înapoi la Parlament pentru modificări.
Primul ministru al României, Victor Ponta, nu ia în calcul o demisie din fruntea Guvernului. Acesta a precizat că poate pleca din fruntea Executivului doar dacă este demis de Parlament....
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunțat că a primit de la procurorul general sesizarea cu privire la deputatul Victor Ponta. "Am convocat pentru ora 17,00, şedinţa Biroului permanent al...
Partidul Naţional Liberal va depune, astăzi, în Parlament, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Tema moţiunii este legată de votul prin corespondenţă. Liberalii îl acuză pe Victor Ponta că a...
Parlamentarul a intrat în politică în 1990, ca secretar FSN Bistrița-Năsăud și deputat, și a urcat treaptă cu treaptă în partid până la funcția de vicepreședinte PDL. Ioan Oltean, acum...
Ca să fie limpede, chiar și pentru cei care au făcut clasele 1-12 pe întuneric, mai mult pe pipăite, dosarul senatorului Dan Șova poate fi oricând trimis în instanță pentru...
Co-președintele PNL Vasile Blaga a anunțat, joi, la Realitatea TV, de câte voturi mai are nevoie opoziția pentru a dărâma Guvernul Ponta în Parlament. Vasile Blaga a declarat că liberalii...
Eeuroparlamentarul Monica Macovei a declarat, joi, la postul B1 TV, că votul în cazul lui Dan Șova a fost “un blat”. „Votul în cazul Dan Șova a fost blat. În...
Opoziția se face în primul rând în Parlament, nu pe Facebook, nici în intervenții telefonice la breaking-news-urile televiziunilor. Comunicarea e doar claxonul în politică, nu motorul, ca să-l parafrazez pe...
Sînt convins că un sistem electoral în care alegerile parlamentare ar fi organizate mai des ar aduce mult bine României. De pildă, o idee cu totul nouă pentru sistemul nostru...
Fostul președinte Traian Băsescu s-a declarat surprins de numărul mare de parlamentari liberali care au lipsit de la votul dat în cazul Șova, susținând că acest lucru arată „o înțelegere”....
Senatul a adoptat, ieri, ca primă Cameră sesizată, fără niciun fel de dezbatere, o nouă lege a alegerilor parlamentare, care ignoră Referendumul din 2009 privind trecerea la Parlamentul unicameral și...
Celebrul violonist i-a dăruit soției mai multe cărți despre România și vrea să petreacă aici mai multe zile de vacanță. Rieu va susține șapte reprezentații programate pe scena imensă, amplasată...
Ministrul leton al apărării, Raimonds Vejonis, a fost ales, miercuri, președinte al țării, cu voturile a 55 din cei 100 de membri ai parlamentului de la Riga. Raimonds Vejonis, membru...
Traian Băsescu a declarat, miercuri, la ieşirea de la sediul PMP, că PNL a încheiat o înţelegere pentru votul din parlament în cazul lui Dan Şova şi a adus ca...
Proaspătul scăpat de puşcărie, Dan Şova, a făcut, în 2012, o declaraţie prin care s-a făcut de râs grav. Pe lângă faptul că a dovedit o incultură crasă, Şova a...
Evocând cucerirea Constantinopolului de către otomani și promițând că nu se va renunța la chemările la rugăciune, Erdogan pune religia în centrul campaniei electorale pentru parlamentarele de duminică. Cheia succesului...
Președintele Klaus Iohannis este forţat ca, la 21 iunie, să rupă șirul declarațiilor vagi și generale pe teme de politică externă și să prezinte Parlamentului noua strategie de securitate a...
Prin decizia de astăzi, Senatul României l-a pus mai presus de lege pe senatorul Dan Şova, în dispreţul unor decizii ale Curţii Constituţionale, conform organizației Freedom House. ”Senatorii continuă astfel...
Guvernul va organiza un referendum cu privire la aderarea României la Zona Euro dacă se va impune din punct de vedere politic, a declarat premierul Victor Ponta, care a precizat...
Premierul Victor Ponta a declarat marţi că reprezentanţii RA-APPS l-au informat că au fost terminate lucrările la vila din strada Gogol în care urmează să se mute fostul preşedinte Traian...